Getty Images

Video Juventus are cel mai bun start de sezon din istorie, dar Allegri este nemulţumit

04.11.2018, 11:21
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Juventus l-a transferat pe Cristiano Ronaldo pentru a trece la nivelul următor în UEFA Champiosn League, dar, până atunci, portughezul îi ajută pe bianconeri să stabilească alte recorduri în Serie A.

Deşi nu a marcat împotriva lui Cagliari, fotbalistul de 33 de ani a avut din nou o evoluţie solidă, iar echipa lui Max Allegri s-a impus cu 3-1 pe teren propriu în faţa sarzilor şi şi-a consolidat primul loc în Italia. Mai mult decât atât, a fost victoria care le oferă torinezilor cel mai bun start de sezon din istoria clubului.

Până în această ediţie de campionat, Juve nu strânsese niciodată 31 de puncte în primele 11 etape. Singurul pas greşit al liderului a fost în meciul de pe teren propriu cu Genoa, încheiat la egalitate, scor 1-1.

La fel de bine au început AS Roma, în sezonul 2013/14, şi Napoli, în stagiunea precedentă. Niciuna nu a luat titlul, ambele fiind depăşite chiar de Juventus, în cele din urmă.

În ciuda startului lansat, care confirmă statutul de favorită clară a "Bătrânei Doamne", antrenorul campioanei Italiei nu este complet mulţumit. În special când vine vorba despre faza defensivă.

"Nu reuşim să închidem meciurile, dar marea problemă e faza defensivă în jumătatea noastră de teren. Trebuie să fim atenţi la fazele fixe, să marcăm mai bine adversarii în careu, pentru că altfel riscăm de fiecare dată să luăm gol.

Senzaţia pe care o dăm este că nu suntem mai puţin solizi faţă de trecut, iar cele 8 goluri primite până acum o dovedesc. Nu ne apărăm bine şi trebuie să ne îmbunătăţim rapid din acest punct de vedere", a declarat Allegri.

VIDEO: Rezumat Juventus - Cagliari 3-1

Etichete: serie a , juventus , max allegri , record juventus , video juventus cagliari


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Covăsnenii au încasat două cartonașe roșii!

Dramatic: PAOK a reușit remontada împotriva liderului și a aprins lupta pentru titlu!

Denis Alibec, drum liber către FCSB: a marcat, dar echipa sa a terminat ultima în Qatar și a retrogradat

Gigi Becali a spus că îl vrea la FCSB, iar agentul jucătorului a făcut anunțul

Citeşte şi

Video Juventus - AC Milan 0-0. Gazdele au ratat cât pentru două meciuri și rămân la cinci puncte în spatele ”Diavolului milanez”

Chelsea e gata să se despartă de Mudryk! Ce echipe ”stau la pândă”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”