Dennis Man, la sosirea în italia / Foto: twitter @repubblica parma

”Man vine dintr-un campionat slab și îi lipsește forța!” Un român cu experiență uriașă în Serie A îi avertizează pe italieni

articol scris de Digi Sport
28.01.2021, 20:37
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dennis Man (22 de ani) a devenit cel mai scump fotbalist care pleacă din Liga 1 în străinătate, după ce Gigi Becali a confirmat mutarea jucătorului la Parma, în Serie A.

Acum, fanii grupării din nordul Italiei așteaptă ca românul să facă diferența și să își ajute noua formație să se salveze de la retrogradare. 

”Lui Man îi lipsesc forța și puțină răutate!” Sabău îi domolește pe italieni

Doar că speranțele suporterilor de la Parma sunt domolite de vorbele lui Ioan Ovidiu Sabău (52 de ani), fost internațional român și un om cu experiență la nivelul Seriei A, unde a jucat timp de șase sezoane, pentru Brescia și Reggiana.

”E un băiat foarte serios. Evoluează în banda dreaptă, e stângaci, scoate adversrii din joc şi e extrem de abil din punct de vedere tehnic. În opinia mea, îi lipsesc forța fizică și puțină răutate. Acea determinare să lupte corp la corp cu adversarii.

Nu știu dacă va putea să decidă meciurile, să facă diferența. Poate că avea nevoie de o echipă clasată mai bine, un loc mai liniștit, ca să poată crește sportiv. Există riscul să fie supus presiunii și nu știu dacă poate gestiona asta”, a zis Sabău, într-un interviu acordat celor de la Tutto Mercato.

Ovidiu Sabău: ”Man vine dintr-un campionat slab!”

Fostul fotbalist a atras atenția și că Dennis Man vine dintr-un campionat modest, al cărui nivel este tot mai scăzut.

”Man e unul dintre cei mai talentaţi din România. Dar vine dintr-un campionat care a scăzut mult față de perioada 1998-2000 şi e dificil de spus acum care e adevărata lui valoare. E altceva să joci într-un campionat puternic”, a mai zis Sabău, pentru publicația citată.

  • 13 milioane de euro a plătit Parma pentru Dennis Man
  • Arădeanul va semna un contract pe patru stagiuni și jumătate

Etichete: parma , ovidiu sabau , dennis man


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Această femeie se plânge pe TikTok că nu se poate angaja. Milioane de oameni s-au uitat la clip și i-au spus care-i motivul

Ash Putnam a povestit într-un clip postat pe TikTok că a fost supărată și frustrată după ce un lanț de magazine de îmbrăcăminte nu a angajat-o, presupunând că din cauza tatuajelor pe care le are.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Petrescu vine, jucătorii pleacă! E OUT fotbalistul care nu a mai evoluat de 17 luni pentru CFR

Alertă cu Luca Mihai, jucătorul băgat în spital de Homawoo. ”Este foarte, foarte grav, traversează niște momente...”

Gigi Becali a spus care e singurul său regret din acest sezon: "Nu mai fac niciodată așa ceva!"

Elias Charalambous a câștigat titlul cu FCSB, iar presa din Cipru a reacționat imediat

Citeşte şi

Valentin Mihăilă i-a impresionat pe italieni, după cel mai recent gol în tricoul Parmei

”Misterul” a fost deslușit! Antrenorul Parmei a dezvăluit de ce Dennis Man nu a fost în lot și ce urmează pentru român

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”