Stadionul Steaua va fi gata până la startul Euro 2020

Galerie Foto Stadionul Steaua capătă contur. În ce stadiu sunt lucrările și cum va arăta noua "bijuterie"

14.03.2019, 16:46
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Stadionul Steaua începe să capete contur. După demolarea fostei arene, care s-a încheiat în noiembrie 2018, acum s-au făcut deja lucrări la noua construcție. Fundaţia a fost deja turnată la arena din Ghencea. Legenda steliștilor, Marius Lăcătuş, care antrenează echipa armatei, CSA Steaua, în liga a patra, speră să antreneze clubul și în Liga 1 pe noua arenă.

"Anul acesta nu avem cum să nu ne îndeplinim obiectivul. Tot ce se face aici te obligă, singurul gând al vostru trebuie să fie promovarea. Nu că este ordin, dar la investițiile care se fac, trebuie să răspundem și noi prezent", a spus Marius Lăcătuș, antrenorul echipei care e lider în Liga a patra.

Demolarea a avut ca termen 60 de zile și a început la finalul lunii august, moment în care au fost prezente mai multe glorii din istoria roș-albaștrilor, dar și câțiva suporteri.

Pe 22 martie 2015 s-a disputat ultimul joc oficial pe fostul stadionul din Ghencea, FCSB - Viitorul 4-1. Din acel moment, echipa lui Gigi Becali, FCSB, a disputat meciurile de pe teren propriu pe Arena Naţională.

Galerie Foto

 

Cum va arăta noua arenă Steaua

Dintre cele 4 stadioane pentru Euro 2020, Steaua e primul pus la pământ și la care reconstrucția s-a început, acesta având cele mai mari şanse să fie gata la timp. Tribunele au deja fundația turnată, iar oficialii asigură că naţionalele se vor putea antrena fără emoţii în Ghencea.

Noul stadion Steaua, unul ultramodern, va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri, toate acoperite și e programată să fie gata anul viitor, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale.

Costrucția se întinde pe o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, cuprinde 4 vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spaţiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant pitch-view/bar sky view.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA obligă ţările organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Galerie Foto

Etichete: euro 2020 , stadion steaua , marius lacatus , stadioane euro 2020 , noul stadion steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Exclusiv Marius Lăcătuș cere explicații de la CSA Steaua: ”Nu mi se pare normal”

Exclusiv Marius Lăcătuș nu are niciun dubiu, după ce FCSB și-a adjudecat titlul: ”Nu putem omite”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”