Oficial Dinamo l-a transferat pe internaționalul maghiar Andrej Pergel! Presa din Ungaria, luată prin surprindere
articol scris de Digi Sport03.06.2026, 21:27
Fotbal: Franța - Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1
Fotbal: Suedia - Grecia, joi, 20:00, DGS 1
Echipa masculină de handbal a celor de la Dinamo s-a întărit cu un nume important: ”Dulăii” l-au transferat pe Andrej Pergel (22 de ani) de la Ciudad de Logrono.
Internaționalul maghiar este al 7-lea transfer reușit de Dinamo în această perioadă, după Victor Iturriza, Andraz Makuc, Mads Bayer Lenbroch, Lan Grbic, Oscar Savinger și Lima de Carvalho.
Dinamo l-a transferat pe Andrej Pergel de la Ciudad de Logrono
”Ultimul transfer din această vară a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani.
Andrej evoluează pe postul de inter stânga și se alătură echipei noastre de la Ciudad de Logrono (Spania), unde a înscris sezonul trecut 119 goluri în Liga ASOBAL.
Internaționalul maghiar de 1,97 m a mai îmbrăcat tricoul formației Tatabanya KC (Ungaria) în perioada 2022-2024. De asemenea a evoluat un sezon și pentru Veszprem in 2021. Mult succes, Andrej!”, se arată în comunicatul celor de la Dinamo.
Interul din Ungaria a marcat 20 de goluri în cele 12 selecții pe care le-a adunat la naționala țării sale.
Galerie Foto
Presa din Ungaria, luată prin surprindere de transferul lui Andrej Pergel la Dinamo
La scurt timp după ce Dinamo a făcut anunțul oficial, informația a ajuns și în Ungaria. Presa maghiară nu se aștepta ca Pergel să ajungă la București, pentru că era în discuții cu un alt club.
”Deși au existat anterior rapoarte conform cărora Andrej Pergel, care a jucat pentru Ciudad de Logrono, ar putea fi transferat de clubul german Wetzlar, anunțul făcut miercuri de Dinamo București a dezvăluit că acesta va continua în România”, au notat cei de la nemzetisport.hu.
Dinamo a bifat și la capitolul plecări: Vladimir Cupara, Nicușor Negru, Yoav Lumbroso, Tom Pelayo, Miklos Rosta și Frederik Ladefoged s-au despărțit de ”Dulăi”.
Etichete: cs dinamo , dinamo handbal masculin , andrej pergel , transfer dinamo handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții