”Cine are bani poate ieși din închisoare!”. Acuze grave ale lui Petre Cozma

26.07.2018, 20:18
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Petre Cozma a răbufnit după ce a aflat că unul dintre ucigașii fiului său, Sztojka Ivan, a fost eliberat din închisoare pentru ”bună purtare”. Tatăl lui Marian Cozma a acuzat decizia luată de maghiari.

”Știu că a ieșit din închisoare. A primit o pedeapsă prea mică. Cine are bani poate ieși din închisoare după 9 ani. Vreau ca Sztojka să primească același lucru ca noi. Vreau să sufere ca noi”, a spus Petre Cozma, citat de 24.hu.

Situația agresorilor

Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în primă instanţă, iar Sztojka Ivan a primit 20 de ani de închisoare. După decizia instanței din anul 2011, pedepsele celor condamnați pe viață au fost reduse la 18 ani de închisoare. Tot o reducerea a pedepsei a fost și pentru Ivan Sztojka, care din 20 de ani închisoare trebuia să mai efectueaze doar opt.

În cazul său, Curtea Supremă de Justiție din Ungaria a majorat pedeapsa, în octombrie 2012, de la opt la 13 ani de închisoare, ajungând apoi la 9 ani, dintre care el a executat doar 5.

Alți patru dintre agresori sunt deja liberi. Paul Gabor, unul dintre cei condamnați a fost eliberat mai devreme pentru bună purtare și a fost așteptat de prieteni cu șampanie.

Etichete: marian cozma , petre cozma , sztojka ivan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text PSG - Borussia Dortmund 0-1, ACUM, pe DGS 1. GOOOL! Nemții au dat lovitura la Paris

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Adversara României la EURO 2024 are planul făcut: vine cu veteranii în Germania!

Foto Parizienii au făcut show în tribune! Mesajul ”războinic” afișat înainte de duelul de ”foc” cu Dortmund

Citeşte şi

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

Un copil l-a întrerupt pe Ion Țiriac pentru a-l corecta și l-a lăsat fără cuvinte: ”Câți ani ai, Vasilică? De unde știi?”

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”