Ion Țiriac a intervenit în scandalul uriaș: ”E corect? Nu, este crimă! Maică-sa știe mai bine”
articol scris de Digi Sport19.11.2025, 16:07
Fotbal: Franța - Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1
Fotbal: Suedia - Grecia, joi, 20:00, DGS 1
Ion Țiriac (80 de ani) a reacționat după scandalul izbucnit în gimnastica românească.
Un material video în care se vede cum Camelia Voinea o abuzează verbal pe Sabrina, fiica sa, căreia îi este și antrenoare, a apărut în spațiul public, iar Ion Țiriac nu crede că fosta gimnastă a greșit.
Galerie Foto
Ion Țiriac: ”Copilul ăla este disciplinat într-o manieră în care maică-sa știe mai bine”
Ion Țiriac crede că alta este problema reală în sport și inclusiv în gimnastică: dopingul.
”În gimnastică tot timpul a fost discutabil. Este corect ca un copil să nu mănânce o bucată de ciocolată? Este corect! Este corect ca un copil să aibă grijă de greutate dacă vrea să ajungă campion olimpic? E corect!
Este corect ca un copil să fie manipulat fizic sau nu știu ce? Nu, este crimă! Este corect ca în sport să se folosească dopingul legal? Nu este corect, e o crimă acel waver legalizat de CIO și WADA. E o crimă! Sport nu mai există, există doar distracție și bani. Peste tot vorbim de bani.
Sportul de masă mă interesează pe mine, ăla de la trei ani în sus, să îi dai copilului o șansă din punct de vedere al sănătății, să se dezvolte normal. Le luați numai pe astea filozofice și bune.
O mamă are dreptul, din toate punctele de vedere, să-și crească copilul așa cum crede. O mamă, care l-a ținut nouă luni acolo unde l-a ținut și o mamă care îl crește și a trăit pentru el și mai este și antrenoare și nu știu ce, sigur că din când în când s-ar putea întâmpla să mai sară calul, dar cine sunt eu sau dumneata să o judecăm?
Copilul ăla este disciplinat într-o manieră în care maică-sa știe mai bine. Aa, să nu-l violeze, să nu-l bată, asta e altceva, dar până la asta că îi spune două vorbe, nu cred... Am citit și eu despre treaba asta, nu sunt de acord cu cei care au scris-o”, a declarat Ion Țiriac, în cadrul unei conferințe de presă.
Sabrina Voinea, abuzată verbal de mama sa, Camelia
Golazo.ro a publicat câteva filmări de la antrenamentele Sabrinei, când avea în jur de 9 ani, la paralele, făcute sub îndrumarea mamei sale, Camelia. La un moment dat, Sabrinei nu i-a ieşit un element şi s-a dat jos de pe aparat, iar mama ei s-a îndreptat ameninţător spre ea. Sabrina s-a ferit din instinct, de teamă să nu fie lovită, ca mai apoi să reia exercițiul.
Sabrina a ratat din nou și a început să plângă. "Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!", "Nu mai pot, mă dor coatele! Nu mai pot să mai fac!", spunea aceasta, în timp ce mama sa insista să o ia de la capăt.
Sabrina a revenit ulterior la aparat, însă a încercat să o convingă pe Camelia să facă alt element: "Mami, pot să fac îndreptare? Nu pot...".
În acel moment, Camelia Voinea i-a spus: "Ce să-ţi fac dacă eşti proastă? Continuă, fără număr!". Mai mult, Camelia Voinea a fost auzită spunând şi un "du-te dracului" la un moment dat. Ulterior, Sabrina a ratat din nou şi, la capătul puterilor, a afirmat: "Mami, nu mai pot! Sunt toată lovită!".
În urmă cu aproape o lună, alte foste gimnaste au făcut anumite dezvăluiri, sub protecția anonimatului, în legătură cu mama Sabrinei. Spuneau despre Camelia Voinea că ”bătea fără milă, încontinuu, până se sătura. Îi făcea plăcere să te vadă suferind”.
Mai mult, una dintre ele a afirmat că a fost la un pas de a se sinucide din cauza tratamentului la care a fost supusă.
Denisa Golgotă declara pe 27 octombrie, la revenirea în țară după CM de la Jakarta, că a fost hărțuită fizic și psihologic la lotul național și a sesizat FRG, însă fără rezultat.
Etichete: ion tiriac , sabrina voinea , camelia voinea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții