Kira Hagi / Foto: Instagram @ kirahagi

Kira Hagi va juca într-un film despre metodele comuniste de tortură ale "Experimentului Piteşti"

23.09.2018, 17:37
  • Premier League: Man. United - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1

  • Superliga: Dinamo - UTA Arad, duminică, 21:30, DGS 1

Kira Hagi (22 de ani) a primit unul dintre cele mai importante roluri avute până acum. Fiica lui Gică Hagi va juca în filmul "Între chin şi amin", inspirat din unul dintre cele mai negre momente din istoria României, cunoscut sub numele "Experimentul Piteşti". Filmul este regizat de Toma Enache şi va fi lansat în România anul viitor.

Filmul prezintă povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, care este proaspăt logodit şi ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o „Odă lu Dumnezeu”, iar muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.

"Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie", a scris Kira Hagi pe reţelele de socializare.

Atrocităţile de la Piteşti au început, potrivit istoricilor, în anul 1949 şi au durat până în 1952. Specialiştii nu pot să facă o statistică a numărului victimelor; sunt prea multe. Cert este că mulţi dintre cei aduşi la reeducare erau studenţi şi membri ai partidelor istorice, liberali sau ţărănişti. O parte dintre gardieni erau foşti legionari convertiţi la comunism. Un exemplu este Eugen Ţurcanu, legionarul care a ajuns să-şi bată cu bestialitate colegii pentru a-i face să creadă într-o ideologie pe care o respingau cu tărie.

În 1954, regimul comunist a deschis un proces împotriva deţinuţilor deveniţi torţionari. 22 dintre ei au fost condamnaţi. Trei ani mai târziu, în faţa judecătorilor regimului ajung şi şapte dintre ofiţerii care au comandat exterminarea de la Piteşti. Astăzi, închisoarea morţii este o proprietate privată. Structura ei a fost mult schimbată. Doar câteva garduri cu sârmă ghimpată mai duc cu gândul la România anilor '40.î

Penitenciarul a continuat să funcţioneze ca inchisoare de drept comun până in anul 1977, când a trecut oficial în folosinţa Trustului de Construcţii Industiale Piteşti. În anii 90', Trustul de Construcţii a fost desfiinţat, iar în urma privatizării s-au desprins mai multe companii. 

Etichete: gica hagi , kira hagi , experimentul pitesti , intre chin si amin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024

Costumele de la Eurovision 2024 au atras atenția la fel de mult ca piesele interpretate de cântăreți.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Gigi Becali, nervos când a văzut ce s-a întâmplat la Arena Națională: ”La revedere! Au făcut ce au vrut”

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

Nota primită de Radu Drăgușin, la prima apariție după 6 meciuri în care a fost ”uitat” pe bancă la Tottenham

Florinel Coman a rupt tăcerea, după ce qatarezii n-au mai vrut să-i achite clauza de 5.000.000€

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Total neașteptat! Decizia luată de Mircea Rednic înainte de Dinamo - UTA Arad

Englezilor nu le-a venit să creadă! Ce transfer pregătește Bayern după eșecul din Champions League

Dan Petrescu l-a descris într-un singur cuvânt pe Dan Șucu

Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League

Citeşte şi

Anunțul făcut de Gică Hagi, după ce Gigi Becali a spus că-i dă 20.000 de euro pe lună lui Denis Alibec

Exclusiv Singurul regret al lui Gigi Becali, după ce FCSB a primit titlul de campioană pe Arena Națională

PEROZAre sau nu operații la față? Cum arăta Mădălina Ghenea în copilărie, la 12 ani. Înaltă, subțire și inocentă, era o superbitate de copil

FILM NOWUna dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a muri, înainte de a părăsi această planetă

Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul citeşte ştirea pe ziare.com

Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”