(P) Cote de la 1.25 la 50.00 plătite în avans de Superbet! Deja campioane și golgheteri grație Pariurilor Antepost

12.04.2024, 12:29
  • La Liga: Las Palmas - Real Betis, joi, 20:30, DGS 4

  • La Liga: Almeria - Barcelona, joi, 22:30, DGS 1

Câștigarea campionatului e obiectivul cu care pleacă la drum fiecare mare echipă, iar titlul de golgheter e distincția pe care pun ținta, an de an, cei mai importanți locuitori ai Planetei Fotbal. Așa s-a întâmplat și în sezonul 2023/2024, în care mulți granzi au rămas pe ruta câștigătoare, în timp ce unii dintre outsideri s-au transformat în certitudini și au oferit surprize care vor intra în cărțile de istorie ale celui mai frumos dintre sporturile de echipă. Chiar dacă mai au de așteptat până la primirea medaliilor și desfacerea șampaniilor, ei sunt deja campioni pe Superbet, unde Pariurile Antepost, cu cote de la 1.25 până la 50.00, au fost declarate câștigătoare înainte ca matematica să lase adversarii fără șanse. 

E cazul Realului din Madrid, al lui Paris Saint-Germain, al noii senzații Bayer Leverkusen, al mașinii de fotbal olandez PSV Eindhoven și al dominantei Internazionale Milano. Dar și al lui Al Hilal, echipa saudită care a intrat și în Cartea Recordurilor cu o performanță uluitoare.

Reușește Real Madrid dubla La Liga - Liga Campionilor? Vezi Cotele Antepost înaintea returului sferturilor și alege inspirat!

Șase SuperCampioane au primit deja titlul din partea Superbet

Luna mai este cea în care se trage cortina peste campionatele de top, dar Cezarul primește ce merită și la mijloc de aprilie, pentru că pe Superbet răsplătim mai devreme inspirația! Astfel, pariorii care au mizat pe un titlu câștigat de Real Madrid (cotă 2.10 la start de sezon), PSG (cotă 1.25), Internazionale Milano (3.20), PSV Eindhoven (3.50) sau Al Hilal (3.60) au pariurile deja "verzi" cu câteva etape înaintea finalului din competițiile interne. Cine a prevăzut sezonul istoric al lui Xabi Alonso și Bayer Leverkusen se apropie de statutul de profet în ale fotbalului și se poate lăuda cu o cotă de 50.00 (!) câștigată încă din acest moment.

Leverkusen, în cursă pentru un sezon istoric: câștigă Xabi Alonso și Europa League?

O diplomă specială merge spre Al Hilal, echipa lui Neymar, Milinkovic-Savic și Mitrovic care se va încununa campioană în Arabia Saudită grație unei serii de 34 de victorii, cea mai lungă din istoria fotbalului.

Patru mașinării de goluri, patru golgheteri în avans

Nu doar cele mai bune echipe intră pe lista premianților, ci și acea specie de fotbalist (numită golgheter) care nu se poate hrăni altfel decât prin goluri și iar goluri în porțile adversarilor. În față ies Cristiano Ronaldo cu ale sale 29 de goluri pentru Al Nassr, Kylian Mbappe (24 pentru PSG), Harry Kane (32 pentru Bayern Munchen) și Lautaro Martinez (23 în tricoul lui Inter Milano). Ei au validat efortul colectiv al colegilor, la fel cum Superbet a validat câștigătoare pariurile pe obținerea titlului de golgheter de către cei patru goleadori. Și, cum Pariurile Antepost se pot combina, normalitatea din teren ar fi adus celor norocoși o cotă totală de... 39: 1.50 în cazul lui Kane, 2.50 în al lui Mbappe, 3.20 în cel al lui Ronaldo și 3.25 în dreptul lui Lautaro Martinez.

Coman, Rrahmani sau Otele? Ce spun Cotele Antepost Superbet despre cursa dintre golgheterii SuperLigii.

Să fie Pep, Arteta sau Klopp?

Patru dintre primele cinci ligi ale Europei și-au înscăunat reginele pe Superbet, dar tocmai fotbalul din Regat e responsabil cu menținerea suspansului. În Premier League se fac calcule și analize în trei direcții: Londra, Manchester și Liverpool, cu milioane de fani așteptând deznodământul bătăliei dintre Arsenal, Man. City și FC Liverpool. Diferența e infimă, iar Cotele Antepost pentru Premier League oferă multe oportunități, cu o cotă 2.50 pentru un nou titlu al lui Guardiola, o cotă de 2.75 pentru un întâi succes al lui Arteta și una de 3.25 în cazul în care Klopp va încheia descălecatul pe Anfield Road cu un al doilea trofeu de campion al Angliei.

SuperEuro, Copa America, Conference League sunt alte SuperCompetiții la care poți face diferența cu piețele de Pariuri Antepost Superbet. Iar dacă vrei să vezi cele mai tari cote prinse sau ai nevoie de păreri argumentate și ponturi ale specialiștilor te așteptăm în SuperSocial, cea mai mare rețea socială a pariorilor din România!

Etichete: advertorial superbet


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Ianis Hagi, lovit în față de Vinicius Junior! Gestul făcut imediat apoi de starul lui Real Madrid

Video Ce a spus Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin chiar pe gazon, imediat după meciul cu Manchester City

Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu City. Reacția lui spune totul

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dennis Man a solicitat 2.000.000€: clubul urgentează negocierile

Exclusiv Va fi prezent la derby-ul cu FCSB? Ce se întâmplă cu Neil Lennon, viitorul antrenor al Rapidului

Exclusiv Ce a spus Mircea Lucescu despre posibila aventură a Corvinului Hunedoara în Europa League

Lovitură primită de Cristi Chivu: Ajax, acord cu noul antrenor!

Citeşte şi

(P) Pentru istorie, pentru Europa! SuperOfertă pentru Corvinul - Oțelul, marea finală a Cupei

(P) Real Madrid, mare favorită să ajungă în finală! Bayern vrea să calce pe urmele lui Dortmund

PEROZKim Kardashian, cu părul blond și îmbrăcată într-o rochie mulată, un look în stilul Pamela Anderson, anii '90: „Babewatch”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice de relație citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep a vorbit despre finalul carierei: ”Vreau să mă retrag de pe teren” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lidia Buble, într-un top extrem de decoltat. Val de reacții în mediul online: „Cea mai frumoasă femeie”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lidia Buble, într-un top extrem de decoltat. Val de reacții în mediul online: „Cea mai frumoasă femeie”

Digi World

Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”