Simona Halep / Foto: Profimedia

Anunțul oficial făcut de TAS, la o lună după apelul depus de Simona Halep

articol scris de Digi Sport
27.11.2023, 09:18
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Simona Halep (32 de ani) a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrieAgenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

TAS a anunțat noua listă de audieri: cazul Simonei Halep nu va fi judecat în următoarele 4 luni

Galerie Foto

În data de 24 octombrie, jucătoarea română a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne, împotriva suspendării sale, iar acum este în așteptarea verdictului.

Fostul lider mondial a primit o veste neplăcută. TAS a anunțat lista cazurilor care vor fi judecate în perioada următoare, iar cel al Simonei Halep nu apare. Cel puțin până pe 21 martie 2024, data la care se încheie lista actualizată recent de Tribunalul de la Lausanne.

Astfel, Halep mai are de așteptat încă cel puțin 4 luni până să afle dacă suspendarea va fi redusă, va rămâne de 4 ani sau se va mări la 6 ani, așa cum a cerut ITIA.

Lista audierilor de la TAS, din startul lui 2024:

Lista audierilor de la TAS / Foto: https://www.tas-cas.org/

Cifrele Simonei Halep în tenis:

  • Două titluri de Grand Slam
  • 24 de titluri caștigate la simplu
  • 64 de săptămâni ca lider mondial
  • 373 de săptămâni petrecute în TOP 10 WTA
  • 579 de meciuri câștigate la simplu
  • 238 de meciuri pierdute

"Este un paradis rezidențial!" Imagini spectaculoase din vila scoasă la vânzare de Simona Halep

 

Galerie Foto

În așteptarea unui verdict de la TAS, Simona Halep (32 de ani) e gata să dea lovitura pe piața imobiliarelor.

Vila din Snagov, în care a locuit alături de Toni Iuruc, fostul ei soț, a fost listată pe site-ul unei agenții imobiliare.

Casa cu 9 camere, 7 băi și o suprafață de 420 de metri pătrați poate fi cumpărată în schimbul sumei de 4,2 milioane de euro.

Vila este situată pe malul lacului Snagov, într-o locație aflată la 30 de minute de București, și dispune de piscină, teren de tenis și sală de fitness. Terenul are o supravață de 10.383 metri pătrați.

"Cu o locație unică și un design uluitor, Vila de pe malul Lacului Snagov este un paradis rezidențial care va cuceri cu siguranță inima oricui. Situată pe un teren de generoase dimensiuni de 10.383 mp, această proprietate este o combinație perfectă de lux, eleganță și rafinament.

Această vilă spectaculoasă este o adevărată oază de lux și confort, unde designul modern, facilitățile excepționale și peisajul natural își dau mâna pentru a crea un spațiu unic, potrivit pentru cei mai pretențioși proprietari.", se arată în anunțul agenției cu care colaborează Simona Halep.

  • Doar din tenis, Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40.203.437 de dolari

Etichete: simona halep , tas , suspendare , itia , roxadustat


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor

Un tânăr care a fost răpit în urmă cu 27 de ani și a fost găsit acum, în viață, în beciul vecinului său, la doar 100 de metri de casă, nu a strigat după ajutor din cauza unui motiv tulburător, scrie presa algeriană.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

Ce lovitură! Denis Alibec a ales între FCSB și Farul

Exclusiv Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș sunt siguri că nu trebuie să lipsească de la EURO 2024: ”Cel mai bun din SuperLigă”

Foto Valeriu Iftime a intrat în vestiar după Botoșani - Mioveni! Mesajul transmis

Citeşte şi

Lovitură grea pentru Simona Halep, după accidentarea la genunchi

Simona Halep: ”Nu mi-a venit să cred”. Ce a spus despre retragere

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWOlivia Wilde, fizic impresionant în colanți și bustieră, la ieșirea de la sala de fitness. Actrița, o împătimită a antrenamentelor intense

Încă o confirmare în lotul României pentru EURO, stoperul cu tată român și mamă din Franța! Clubul a fost informat deja citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

Accident aviatic în România. Avion prăbușit la Buzău, care ar fi fost cauza citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia, într-o salopetă descheiată până la abdomen, "asortată" cu o atitudine de femme fatale. "Pur și simplu perfectă"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, într-o salopetă descheiată până la abdomen, "asortată" cu o atitudine de femme fatale. "Pur și simplu perfectă"

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”