Video Begu: "Îmi pare rău că nu am terminat în două seturi, dar emoţiile sunt mari în Fed Cup"

10.02.2018, 17:26
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Irina Begu a adus al doilea punct al României în duelul din Fed Cup contra Canadei. Sportiva noastră s-a impus cu 6-3, 6-7, 6-2 după un meci electrizant cu Bianca Andreescu și a recunoscut la finalul partidei că și-ar fi dorit să termine încleștarea în două seturi.

Vreau să vă mulțumesc pentru susținere. A fost o zi extraordinară. E o plăcere să joc în prezența dumneavoastră. Întotdeauna emoțiile sunt mai mari la Fed Cup.

Îmi pare rău că nu am încheiat în două seturi, v-am ținut mai mult, dar mă bucur că am reușit să câștig”, a spus Begu, la finalul meciului.

Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2, pe Bianca Andreescu, locul 173 WTA, în al doilea meci al întâlnirii România - Canada, care se dispută la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei. După prima zi, România conduce cu scorul general de 2-0.

Sub privirile Simonei Halep, Begu s-a impus în două ore şi 38 de minute.

În primul meci al zilei, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA.

Etichete: irina begu , fed cup


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

Video Irina Begu - Linda Fruhvirtova 6-4, 7-6, Ana Bogdan - Xiyu Wang 7-6, 6-7, 2-6. Trei românce, în cursă la WTA Madrid

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”