2018 French Open - Day Eight
Getty Images

Buzărnescu - Keys 1-6, 4-6. Mihaela încheie cel mai bun Grand Slam al carierei cu un eşec clar

03.06.2018, 13:15
  • Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă clar de americanca Madison Keys, a 13-a favorită, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.

Românca de 30 de ani, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Paris, a cedat după doar 65 de minute, scor 1-6, 4-6.

Buzărnescu a început extrem de încodată meciul, iar în primul set, terminat în doar 22 de minute, nu a existat practic.

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici în actul secund, în care totuşi Micky a avut o răbufnire de orgoliu şi, după ce a salvat două mingi de meci, s-a apropiat la un singur game de adversara sa.

Revenirea jucătoarei de pe locul 33 WTA a fost tardivă, iar Keys s-a calificat pentru prima oară în carieră în sferturi la Roland Garros.

Buzărnescu rămâne cu un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA, dar şi cu o victoria de senzaţie obţinută în turul al treilea, în faţa numărului 4 mondial, ucraineanca Elina Svitolina.

Pe tabloul de simplu, România rămâne doar cu liderul mondial, Simona Halep, care va juca, luni, tot în optimi, împotriva belgiencei Elise Mertens.


UPDATE 13:15, Buzărnescu - Keys 1-6, 4-6. GAME, SET şi MECI, KEYS! Mihaela nu a reuşit să ducă la bun sfârşit revenirea din acest set secund. Finalista de la US Open s-a impus după o oră şi 5 minute şi s-a calificat în premieră în sferturi la Roland Garros. Pentru românca de 30 de ani rămâne totuşi cel mai bun Grand Slam al carierei.

UPDATE 13:12, Buzărnescu - Keys 1-6, 4-5. Perioadă foarte bună a româncei, care s-a apropiat la un singur game. Mai are însă de recuperat un break.

UPDATE 13:09, Buzărnescu - Keys 1-6, 3-5. BREAK, Mihaela! Românca a salvat două mingi de meci şi a reuşit primul break al său azi şi prelungeşte meciul.

UPDATE 13:03, Buzărnescu - Keys 1-6, 2-5. Mihaela pune capăt seriei de cinci game-uri ale americancei, dar aceasta din urmă va servi acum pentru câştigarea meciului.

UPDATE 13:00, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-5. Adversara Mihaelei nu greşeşte nimic. Un nou hold solid şi un singur game până la victorie.

UPDATE 12:57, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-4. BREAK, Keys! Meciul se îndreaptă, inevitabil, spre un deznodământ clar. Keys a câştigat din nou contra serviciului şi e la doar două game-uri de calificarea în sferturi.

UPDATE 12:52, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-3. Americanca e în continuare la conducerea jocului din toate punctele de vedere. Deşi Mihaela a reuşit două puncte consecutive, la 40-0, finalista de la US Open şi-a făcut serviciul fără mari probleme.

UPDATE 12:48, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-2. BREAK, Keys! Tot jucătoarea din SUA rupe echilibrul şi în al doilea set. Mihaela nu a reuşit încă să salveze vreo minge de break.

UPDATE 12:45, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-1. Cu mai multă atenţie, jucătoarea noastră putea obţine mai mult, dar americanca a reuşit să reziste şi a egalat.

UPDATE 12:42, Buzărnescu - Keys 1-6, 1-0. Mihaela deschide al doilea set cu un game câştigat greu pe propriul serviciu. Deşi a avut mult de luptat şi a comis două duble greşeli, românca dă semne că începe să-şi găsească reperele, lucru care s-a putut observa şi în ultimul game al primului set.

UPDATE 12:32, Buzărnescu - Keys 1-6. GAME şi SET, Keys! În mod ironic, primul set s-a încheiat după cel mai echilibrat game al meciului. A durat aproape 7 minute, iar Micky a salvat patru mingi de set. 22 de minute i-a luat americancei să câştige primul act al întâlnirii.

UPDATE 12:26, Buzărnescu - Keys 1-5. BREAK, Keys! Americanca este dezlănţuită. A câştigat din nou contra serviciului, la 0 de această dată, şi serveşte pentru câştigarea primului set.

UPDATE 12:23, Buzărnescu - Keys 1-4. Mihaela a reuşit să câştige în sfârşit un punct pe serviciul adversarei, dar americanca păstrează distanţa.

UPDATE 12:20, Buzărnescu - Keys 1-3. Primul game al Mihaelei a arătat că jucătoarea noastră are resursele necesare de a rămâne în meci şi de a-i pune probleme lui Keys.

UPDATE 12:17, Buzărnescu - Keys 0-3. Românca nu are încă răspuns. Spotiva din SUA consolidează break-ul cu un nou game la 0 pe propriul serviciu.

UPDATE 12:15, Buzărnescu - Keys 0-2. BREAK, Keys! Mihaela nu se regăseşte în acest start de meci. Greşeşte mult, iniţiativa aparţine adversarei, iar finalista de la US Open a câştigat contra serviciului.

UPDATE 12:12, Buzărnescu - Keys 0-1. Americanca a deschis meciul cu un game alb pe propriul serviciu.

UPDATE 12:10 - A început meciul, cu Madison Keys la serviciu. 

UPDATE 12:00 - În câteva minute va începe meciul dintre Mihaela Buzărnescu şi Madison Keys. Cele două jucătoare au intrat pe arena centrală de la Paris şi se încălzesc. 

UPDATE 11:38 "Poate Keys să treacă de specialista pe zgură, Mihaela Buzărnescu, pentru un loc în sferturi la Paris", se întreabă jurnaliştii de la livetennis.com, pentru ca apoi să puncteze faptul că mentalul va avea un rol esenţial în stabilirea învingătoare. Românca e pe val, după victoria convingătoare în faţa Elinei Svitolina, în timp ce americanca are în continuare probleme la adaptarea la jocul pe zgură. Totuşi, în partida contra lui Osaka, Keys a respectat perfect planul tactic, ea demonstrând că poate să se adapteze şi la jocul de pe suprafaţa roşie.

UPDATE 10:50 Deşi se află într-o formă fantastică, Buzărnescu este cotată cu una dintre cele mai mici şansă să câştige Roland Garros-ul. Cu o cotă 40, Mihaela le depăşeşte doar pe Strycova, Putinseva şi Tsurenko, care sunt mai slab cotate decât ea. Mare favorită e Simona Halep, cu o cotă de 3.

UPDATE 10:00 - Meciul care o poate duce pe Mihaela Buzărnescu în sferturile de finală de la Roland Garros va începe în aproximativ două ore şi chiar dacă Madison Keys e favorită, site-ul livetennis.com avertizează că finalista de la US Open nu va avea o misiune uşoară.

"Nu va fi un meci uşor pentru Keys, aşa cum unii ar putea bănui. Buzărnescu este o jucătoare excelentă, determinată şi vicleană, capabilă de o apărare formidabilă şi de o ofensivă surprinzătoare. Va fi nevoie de o prestaţie foarte bună a lui Keys, de toată experienţa ei, de toată agresivitatea ei şi de tot calmul său pentru a-şi asigura locul în sferturi", scrie sursa citată.

În acelaşi timp, într-un material din New York Times, semnat de cunoscutul jurnalist Ben Rothenberg, Buzărnescu îşi pune în gardă adversara: "Orice este posibil, nu ştiu care sunt limitele mele".


Buzărnescu - Keys, duel pentru sferturi la Roland Garros

Mihaela Buzărnescu va deschide ziua a opta de la Roland Garros. Românca va juca în optimile de finală duminică, de la ora 12.00, pe arena principală din complexul parizian, Philippe Chatrier, contra americancei Madison Keys.

Buzărnescu are un parcurs de vis în capitala Franţei. Fără victorie la turneele de Grand Slam până la acest turneu, bucureşteanca a fost desemnată a 31-a favorită a competiţiei şi n-a pierdut niciun set în primele trei tururi.

Românca le-a învins fără probleme pe Vania King (6-3, 6-3) şi Rebecca Peterson (6-1, 6-2), după care a produs una dintre cele mai mari surprize ale turneului: a câştigat cu 6-3, 7-5 contra celei de-a patra jucătoare a lumii, Elina Svitolina.

Buzărnescu a ajuns în acest final în primele două finale WTA din carieră, ambele pierdute, la Hobart şi Praga, şi a venit la Paris după un turneu excelent pe zgura de la Strasbourg, unde a ajuns în semifinale.

Aflată pe locul 33 înaintea turneului, românca a urcat pe 30 în ierarhia WTA Live, cea mai bună din cariera sa.

Madison Keys (13 WTA) n-a pierdut nici ea vreun set în primele trei tururi, cu Sachia Vickery, Caroline Dolehide şi Naomi Osaka.

Finalista de anul trecut de la US Open a fost eliminată de Simona Halep în optimi la ultimul turneu jucat, la Roma.

Keys a ajuns până în sferturile de finală la Australian Open, unde a pierdut în faţa germancei Angelique Kerber. Americanca are trei trofee WTA, ultimul dintre ele anul trecut, la Stanford.

Partida dintre Mihaela Buzărnescu şi Madison Keys se va juca duminică, de la ora 12.00, şi va fi în format live-text pe digisport.ro şi m.digisport.ro.

Etichete: mihaela buzărnescu , buzarnescu , buzarnescu roland garros , buzarnescu keys , buzarnescu optimi , buzarnescu keys live text


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tragedie evitată la limită. Cum a fost salvată de la moarte tânăra abandonată de iubit în mijlocul valurilor, la Costinești

Poveste incredibilă la Costinești: o tânără de 21 de ani, abandonată de iubit în mijlocul valurilor, a fost salvată de la moarte de un puști de 17 ani venit pe litoral în căutarea unui job. Scenele dramatice au fost filmate de un martor ocular. După ce a fost scoasă din apă mai mult moartă decât vie, fata a fost resuscitată de salvamari și apoi dusă cu elicopterul la spital. Este în viață, iar starea ei este stabilă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2025 | Toate transferurile verii sunt aici. Mutare de 55.000.000€ la Manchester City

Dezastru național! Au ratat calificarea la Cupa Mondială a 3-a oară la rând. Selecționerul, dat afară pe loc

După ce a făcut show în România - Cipru, Dennis Man i-a transmis un mesaj lui Cristi Chivu

Un român s-a calificat deja la Cupa Mondială! A ales să joace pentru altă țară și poartă numărul 10

Video România - Cipru 2-0. ”Tricolorii” au obținut a doua victorie din preliminariile Cupei Mondiale

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

News Alert Edi Iordănescu a semnat! Contract pe doi ani în străinătate

Dennis Politic a spus de ce a semnat cu FCSB!

Oficial Haos total în Polonia! Selecționerul și-a anunțat demisia, după ce l-a făcut pe Lewandowski să se retragă

Luis Enrique a luat totul cu PSG, dar ajunsese să-i sperie pe șeici: ”I-am spus că suntem îngrijorați pentru el!”

Citeşte şi

Duel 100% românesc la Roland Garros! Patricia Țig, Miriam Bulgaru și Filip Jianu s-au calificat în turul 2 preliminar

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

PEROZElizabeth Hurley a împlinit 60 de ani și a sărbătorit curajos, cu o poză nud: "Sunt îndrăgostită"

FILM NOWPrimele imagini cu Scarlett Johansson pe platourile de la „Paper Tiger”. Actrița e transformată total

Ce a făcut Dinamo cu banii luați de la Gigi Becali pentru Dennis Politic citeşte ştirea pe Prosport.ro

"Uită-te la mine, porcușorule!" "Veteranul" din circuitul ATP a izbucnit la finalul meciului de tenis VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Bebe Rexha, apariție incendiară în costum de baie, în vacanță în Croația. Bronz, încredere în sine și distracție pe barcă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bebe Rexha, apariție incendiară în costum de baie, în vacanță în Croația. Bronz, încredere în sine și distracție pe barcă

Digi World

Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute: „Moartea nu e sfârșitul!”

Digi Animal World

Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”