Video Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6, 3-4. Mihaela a abandonat după o accidentare teribilă, în turul 2 la Montreal!

08.08.2018, 22:00
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Mihaela Buzărnescu a abandonat în turul al doilea al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare de 2,82 milioane dolari, în timpul meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 5. 

Reprezentanta ţării noastre a suferit o accidentare la piciorul drept, în cursul setului al treilea, la scorul de 6-3, 6-7 (5/7), 4-3 (15-15) în favoarea adversarei sale. Cu ochii în lacrimi, "Miki" a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor, cu piciorul bandajat. 

Mihaela Buzărnescu (30 ani) a cucerit duminică primul titlu WTA din cariera sa, în turneul de la San Jose (California), succes care a propulsat-o pe locul 20 în ierarhia mondial, cel mai înalt pe care l-a atins până acum în circuitul profesionist. 

Pentru participarea la competiţia din Canada, Buzărnescu a fost recompensată cu un cec de 14.860 dolari şi 60 de puncte WTA. 


UPDATE 22:35. Mihaela Buzărnescu a fost nevoită să se retragă! Ea a părăsit arena într-un scaun cu rotile și bandajată la piciorul drept pănă aproape de genunchi.

INCREDIBIL. Mihaela a călcat strâmb, s-a lovit la glezna dreaptă și urlă de durere! E o accidentare ce pare foarte gravă. Meciul este întrerupt... Arbitra și Elina sunt lângă Mihaela. Jucătoarea noastră primește în cele din urmă îngrijirile medicale, după minute bune de așteptare. 

UPDATE 22:15 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 3-4. Svitolina câștigă al patrulea game la rând!

UPDATE 22:12 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 3-3. Elina revine în meci și egalează scorul.

UPDATE 22:01 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 3-1. Svitolina face și ea un break și reduce din handicap.

UPDATE 22:01 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 3-0. Mihaela mai face un break și se distanțează la trei game-uri avans.

UPDATE 21:58 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 2-0. Jucătoarea noastră își face serviciul și are prima șansă la câștigarea acestei partide.

UPDATE 21:54 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5), 1-0. Mihaela începe setul decisiv cu un break!

*Statistica setului 2

UPDATE 21:34 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 7-6(7-5). Mihaela revine incredibil de la 2-5, ia cinci puncte la rînd și trimite meciul în set decisiv! Ucraineanca nu a jucat rău, dar jocul Mihalei a fost mult mai complet în acest set.

UPDATE 21:34 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 6-5. Svitolina își face serviciul și setul secund se decide la tie-break.

UPDATE 21:30 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 6-5. Nivelul de joc este unul foarte ridicat. Amândouă jucătoare au bifat câte un game. Svitolina servește acum pentru a duce setul în tie-break.

UPDATE 21:22 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 5-4. Game pentru Miki, iar presiunea se mută pe umerii Elinei.

UPDATE 21:18 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 4-4. Mihaela face rebreak și egalează!

UPDATE 21:12 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 3-4. Break pentru Svitolina. Din păcate, Miki a avut șansele ei puțin mai devreme, dar nu a reușit să le contretizeze...

UPDATE 21:12 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 3-3. Mihaela ratează doua mingi de break, iar Svitolina egalează.

UPDATE 21:09 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 3-2. Svitolina își face serviciul cu ceva emoții și egalează la 2, apoi Mihaela reușeste un game spectaculos și trece din nou în avantaj.

UPDATE 20:56 Buzărnescu - Svitolina 3-6, 2-1. Niciun break în primele trei game-uri din setul secund.

UPDATE 20:47 Buzărnescu - Svitolina 3-6. Numărul 5 mondial a încheiat setul cu un game câştigat la 15 pe propriul serviciu.

UPDATE 20:43 Buzărnescu - Svitolina 3-5. Ucraineanca are în continuare un break avans şi va servi pentru câştigarea primului set.

UPDATE 20:29 Buzărnescu - Svitolina 1-4. Break la 0 al româncei, care a câştigat primul game din această seară.

UPDATE 20:27 Buzărnescu - Svitolina 0-4. Al doilea break al ucrainencei, care pare decisă să-şi ia revanşa în faţa Mihaelei Buzărnescu după cele două eşecuri directe din acest an.

UPDATE 20:20 Buzărnescu - Svitolina 0-2. Început modest al româncei, care şi-a pierdut serviciul în game-ul 2 al partidei, în care a câştigat un singur punct.

UPDATE 20:16 Buzărnescu - Svitolina 0-1. Numărul 5 WTA şi-a fructificat serviciul în primul game.

UPDATE 20:13 A început meciul dintre Mihaela Buzărnescu şi Elina Svitolina.

UPDATE 20:07 Partida dintre Mihaela Buzărnescu şi Elina Svitolina a fost amânată pentru câteva minute din cauza ploii. Arbitrii aşteaptă să vadă dacă ploaia se va intensifica sau se va opri pentru a decide dacă meciul poate începe.

UPDATE 19:37 S-a încheiat partida care precede meciul Mihaelei Buzărnescu, dintre Carla Suarez Navarro şi Lesia Tsurenko. Ucraineanca s-a retras la scorul de 6-4, 3-2 în favoarea jucătoarei din Spania. Partida dintre Buzărnescu şi Elina Svitolina va începe în aproximativ un sfert de oră.


Mihaela Buzărnescu, numărul 20 mondial, s-a calificat ieri în turul al doilea al turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale în valoare de 2,82 milioane dolari, învingând-o în două seturi, 6-2, 7-5, pe chinezoaica Qiang Wang, venită din calificări. Azi, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 2, sportiva noastră o va întâlni pe Elina Svitolina, favorita numărul 5, calificată direct în turul secund.

Tot ieri, Sorana Cîrstea a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-4 pe Monica Niculescu în primul tur al competiţiei din Canada, urmând să o întâlnească în turul al doilea pe americanca Venus Williams, cap de serie numărul 13. Partida va fi LIVE pe Digi Sport 2 în această noapte, de la ora 01:30.

WTA Montreal (miercuri - ziua 3), în direct pe Digi Sport:

Angelique KERBER (GER) vs. Alizé CORNET (FRA) - 18:00 / Digi Sport 2
Daria KASATKINA (RUS) vs. Maria SHARAPOVA (RUS) - nu înainte de 19:30 / Digi Sport 4
Mihaela BUZARNESCU (ROU) vs. Elina SVITOLINA (UKR) - aprox. ora 20:00 / Digi Sport 2
Monica PUIG (PUR) vs. Anastasija SEVASTOVA (LAT) - DGS 2
Mihaela BUZARNESCU (ROU)/Monica NICULESCU (ROU) vs. Shuko AOYAMA (JPN)/Lidziya MAROZAVA (BLR) - aprox. ora 22:30 / Digi Sport 2
Victoria AZARENKA (BLR) vs. Johanna KONTA (GBR) - nu inainte de 23:30 / Digi Sport 2
Simona HALEP (ROU) vs. Anastasia PAVLYUCHENKOVA (RUS) - nu înainte de 01:30 / Digi Sport 1
Sorana CIRSTEA (ROU) vs. Venus WILLIAMS (USA) - nu inainte de 01:30 / Digi Sport 2
Aryna SABALENKA (BLR) vs. Caroline WOZNIACKI (DEN) - Digi Sport 2

Simona Halep, care a câștigat turneul de la Montreal în 2016, este calificată direct în turul secund. Românca a câştigat toate cele şapte meciuri disputate până acum împotriva Anastasiei Pavlyuchenkova, ultimul dintre ele anul trecut, în optimile de finală ale turneului de la Roma (6-1, 4-6, 6-0).

Etichete: tenis la digi sport , live buzarnescu svitolina , mihaela buzarnescu rogers cup , rogers cup la digi sport , sorana cirstea rogers cup , live sorana cirstea venus williams


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Xavi, OUT? Barcelona a stabilit numele antrenorului favorit să preia echipa în 2025

Foto ”Ceva mai urât nu există”! A vrut să ”strălucească” la Gala Met, dar ”s-a făcut de râs” + O vedetă, ”imposibil de recunoscut”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”