Simona Halep a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

Exclusiv Ce i-a spus Daniel Dobre Simonei Halep înainte de finala cu Serena Williams

19.07.2019, 13:01
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon și le-a prezentat românilor trofeul, într-o ceremonie emoționantă, pe Arena Națională. Antrenorul Daniel Dobre a povestit pentru Digi Sport cum a început Simona acest turneu și care a fost momentul în care cei din stafful său și-au dat seama că va câștiga marele trofeu.

"Am început turneul ca orice turneu normal, fiecare zi cu provocările ei. Venind după Eastbourne, ştiam că va juca bine, dar cât de bine nu ştiam niciodată, mai ales la un Grand Slam.

Iar pe măsură ce evolua meciul, aveam din ce în ce mai multă încredere că va câștiga. Chiar doamna Ruzici, după meciul cu Azarenka, a spus că ea crede că va câștiga turneul, apoi nu mai avea stresul, eram sigur că va juca un tenis foarte bun", a precizat Daniel Dobre, pe Arena Națională.

Simona Halep, campioană la Wimbledon. Momentele-cheie ale finalei cu Serena Williams

Dobre a reușit să gestioneze foarte bine momentele grele ale meciului. Antrenorul Simonei a dezvăluit ce i-a spus marii noastre campioane la finala cu Serena.

"Lăsând partea tactică, mesajul principal a fost: poţi să o baţi tu, nu e nevoie să o aștepți să greșească. De fiecare dată când ai posibilitatea trebuie să fii agresivă. Are momente în care poate fi incredibilă, dar nu te interesează, fă-ţi treaba ta", a spus Dobre.

Daniel Dobre a recunoscut că au existat două momente-cheie la Wimbledon, iar unul dintre acestea a fost chiar meciul cu Mihaela Buzărnescu, din turul 2.

"Toate meciurile au fost grele, chiar şi primul, revenind de la 2-5, dar poate meciul cu Mihaela Buzărnescu, care a avut o încărcătură. Apoi cel cu Azarenka cred că au fost ambele determinante. Primul, din punct de vedere mental, a demonstrat că poate fi tare mental, iar al doilea, din punct de vedere tactic, cu Azarenka, a demonstrat că poate să își impună tactica, că stăpânește bine mingea și că nu trebuie să aștepte greșeala adversarului", a explicat Dobre.

Cu toate că Simona e specialistă pe zgură, câștigând Roland Garros-ul, evoluția de pe iarba de la Wimbledon o face să fie și regină pe iarbă. Daniel Dobre a explicat cum a trăit "Simo" acest turneu, din punct de vedere fizic.

"Energia consumată pentru Wimbledon și turneul ei de suflet, probabil că e jumi-juma, a fost imens. Dar meciurile pe zgură au fost foarte grele, inclusiv finala. Dar şi celelalte i-au consumat multă energie. Din punct de vedere fizic, turneul nu a fost prea obositor, majoritatea meciurilor aiu fost scurte la Wimbledon. Deci fizic nu e nicio problemă. Iar din punct de vedere mental, cred că va fi la înîlţime, va fi deasupra norilor pe baza acestui rezltat", a spus Dobre.

Simona Halep, campioană la Wimbledon. Cum a contribuit familia ei la performanța uriașă realizată

Pentru Halep, relația cu familia este una extrem de importantă, fapt care a ajutat-o foarte mult la realizările din carieră și cu atât mai mult la turneul de la Wimbledon, a doua competiție de Grand Slam pe care Halep a câștigat-o după Roland Garros.

"E Incredibil. Îşi trage energia din rândul familiei, din rândul suporterilor, e foarte bucuroasă să fie aici şi cred că și oamenii de asta o iubesc. Felul în care vorbeşte acum, cum arată că îi pasă de oamenii de acasă face ca oamenii să o iubească tot timpul", a explicat antrenorul Simonei.

Simona Halep și relația cu Daniel Dobre. Cum l-a suplinit "Brică" pe Darren Cahill

Daniel Dobre are o misiune dificilă dacă avem în vedere că trebuie să-l înlocuiască pe Darren Cahill, însă antrenorul român știe cum poate asigura continuitatea.

"Încerc. Încă nu am găsit rețeta ideală pentru că eu, ca antrenor, trăiesc printre de sportivi. Am fost alături de Darren, eram ajutorul, asistentul, cu drept de vorbă egal, dar el avea responsabilitatea.

Am echipa care mă ajută în acest moment, alături de ea. Nu uitați de Marian, care o repară, de Teo, care e cel mai apropiat om de ani de zile, o face pe Simona să se relaxeze, deci până la urmă, nu sunt eu, ci este echipa și reuşim să creăm o atmosferă bună în jurul ei. Bineînţeles, familia e pe primul plan, totdeauna este o comunicare, chiar când e plecată. Sigur că, fără intimitatea acestei familii, nu ar fi ajuns unde este acum", a concluzinat Daniel Dobre.

Etichete: simona halep , simona halep wimbledon , simona halep serena williams , antrenor simona halep , daniel dobre


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

A semnat cu Rapid după un transfer de 700.000 de euro, dar nu e sigur că va juca în Giulești sezonul viitor

Echipa din play-off ”decimată” pentru următoarea etapă: ”Abia dacă avem 15-16 jucători”

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

Chelsea, ofertă ”de pe altă lume” pentru Victor Osimhen. Romelu Lukaku, inclus în afacere

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Gigi Becali poate da lovitura cu transferul unui atacant spaniol. Salariu record în Superliga citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM „Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

„Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”