halep amintiri wimbledon

Ce se întâmplă cu lupta la vârf în ierarhia WTA, odată cu accidentarea Simonei Halep

20.06.2018, 18:05
  • Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, sâmbătă, 19:00, DGS 1

Simona Halep va lipsi de la turneul de la Eastbourne, transmis în direct de Digi Sport săptămâna viitoare, dar acest lucru nu va influenţa cu nimic clasamentul WTA. Românca va fi numărul unu în lume până după Wimbledon.

O inflamaţie la tendonul lui Achile, problemă pe care a avut-o la Roland Garros, o împiedică pe Simona să evolueze pe iarbă înainte de al treilea turneu de Grand Slam al anului. Prezenţa sa la Eastbourne ar fi fost extrem de importantă, ştiut fiind faptul că trecerea de la sezonul de zgură pe iarbă e destul de anevoioasă pentru unii jucători.

Dar doar din acest punct de vedere cea mai bună jucătoare a lumii trebuie să îşi facă griji. În privinţa clasamentului, absenţa sa nu va conta, astfel că va fi numărul 1 în lume la startul Wimbledonului şi, implicit, principala favorită.

Turneul de la Eastbourne este de 250 de puncte, iar Simona avea de apărat doar 45 de puncte, aferente sfertului din 2017, când a fost învinsă de Wozniacki. Daneza e principala urmăritoare în clasament, iar ea a ajuns anul trecut până în ultimul act la Eastbourne, unde a fost învinsă de Karolina Pliskova. Dar diferenţa dintre cele două este de peste 1100 de puncte în acest moment, astfel că nu se pune problema vreunei rocade la vârf.

Totuşi, după Wimbledon, ar putea exista o discuţie în privinţa numărului unu mondial. Simona a făcut la All England Club sfert de finală, în 2017, unde a fost învinsă de Johanna Konta. Wozniacki a ajuns anul trecut la al treilea turneu de Grand Slam al anului doar până în turul 4. Muguruza, care e pe locul trei în acest moment, are de apărat 2000 de puncte la Wimbledon, fiind câştigatoarea din 2017. Ca atare, şansele ca iberica să treacă peste Simona în viitorul apropiat sunt nule.

Turneul de la Eastbourne va fi transmis săptămâna viitoare de Digi Sport. Chiar dacă la competiţie nu va lua parte Simona, celelate nume mari din tenisul feminin au confirmat prezenţa: Wozniacki, Pliskova, Kvitova, Kerber sau Ostapenko.

Etichete: halep , halep accidentare , accidentare halep , halep eastbourne


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ali Khamenei l-a înfuriat pe Donald Trump. Președintele SUA nu mai doreşte relaxarea sancţiunilor şi ar putea bombarda din nou Iranul

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului după ce ayatollahul Ali Khamenei a declarat că ţara sa a obţinut o victorie în faţa Statelor Unite, transmite Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2025 | Toate transferurile verii sunt aici. O nouă mutare pentru Liverpool

Americanii sunt convinși, după ce David Popovici a luat ”doar” bronzul la 50 m liber! Cum l-au numit pe român

Gigi Becali n-a stat deloc pe gânduri, după ce a fost prins cu 105km/h în oraș: "Ei stau la șmecherie acolo, la pod"

Exclusiv Se face cel mai scump transfer al verii în SuperLigă: ”Va veni cu noi în cantonament”

Dorit de FCSB și de Rapid, Dennis Man a ales. Au început negocierile

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Radu Drăgușin pleacă de la Tottenham! Destinația: Italia

Exclusiv Marcel Pușcaș a spus unde a greșit Gigi Becali când a preluat Steaua: ”Perfect legal”

David Popovici a defilat în calificările de la 100 m liber! Va lupta pentru a treia medalie de la Campionatele Europene U23

Contract special în SuperLigă! A semnat pe 25.000 de euro lunar, dar riscă să nu primească niciodată banii

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZJeff Bezos și Lauren Sanchez, o poveste de dragoste care îmbină două familii și șapte copii. Vacanțe, modelling și viață bună

FILM NOWOrlando Bloom, distracție cu Tom Brady și Kim Kardashian, la evenimentele extravagante de dinaintea nunții lui Bezos

Gigi Becali, reacție tranşantă despre transferul unui nou sud-african la FCSB! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură pentru Cristi Chivu: 350 de milioane de euro citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Digi World

O sticlă cu un mesaj din copilărie, găsit după 31 de ani. A plutit din apele Scoției până în cele ale Norvegiei. Ce scrie în bilețel

Digi Animal World

Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale