Yulia Putintseva este recunoscută ca o rebelă / Foto: Darrian Traynor/Getty Images

Episoade incredibile cu Yulia Putintseva în prim-plan. Acum doi ani şi-a făcut prost antrenorul

23.01.2020, 16:11
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Simona Halep (28 de ani, 3 WTA)-Yulia Putintseva (25 de ani, 38 WTA) se va juca sâmbătă, la o oră pe care organizatorii urmează să o stabilească. Va fi o dispută interesantă şi pentru că sportiva din Kazahstan a fost în centrul mai multor evenimente care au stârnit valuri.

Într-unul dintre ele şi-a umilit antrenorul, pe care l-a făcut nici mai mult, nici mai puţin decât prost!

Putintseva i-a strâns mâna ca în menghină Barborei Strycova

Anul trecut, tot la Australian Open, Yulia Putintseva a trecut în primul tur de Barbora Strycova, 6-4, 7-6 (1), dar la final a avut loc o discuţie aprinsă între cele două jucătoare.

"Îmi place să strâng mâna normal, dar ea a venit și m-a strâns hard core! Oasele mele au, auuu! Am întrebat-o de ce a făcut asta și mi-a zis că și eu i-am strâns mâna. Da, dar eu ți-am strâns mâna normal! Dar de ce a făcut asta?", a spus Strycova după meci.

Yulia Putintseva, ieşire în decor şi cu Sorana Cîrstea

O altă ieşire în decor a avut-o Putintseva la un meci disputat la Nurnberg contra româncei Sorana Cârstea. La scorul 6-3, 3-6, 3-3, kazakha i-a transmis arbitrului că s-a întunecat şi nu mai vede bine. Trimisă să continue să joace, Yulia a refuzat iniţial şi a cerut intervenţia medicului.

Fluierată de public, ea a enervat-o şi pe Sorana, care i-a strigat "acum ce mai vrei?", în momentul în care a solicitat o nouă pauză. Era 4-4 în decisiv, iar jocul s-a reluat a doua zi, când românca a câştigat următoarele două game-uri şi, desigur, meciul.

Putintseva a înjurat şi-a făcut prost antrenorul

În august 2017, când avea 22 de ani, Yulia a depăşit orice limită. La meciul cu Alize Cornet, încheiat 0-6, 0-6, la prima chemare a antrenorului său pentru sfaturi a avut loc un dialog incredibil! Iar termenul nu este deloc forţat. Deşi se ştia că sunt auziţi pe transmisia TV, cei doi s-au jignit, iar sportiva chiar a înjurat de mai multe ori.

Yulia Putintseva: Mesteci şi te uiţi la video-urile tale nenorocite. Eşti prost?
Antrenor: Ce e în neregulă cu tine?
YP: Ce e în nergulă cu mine? Nu aplauzi după ce câştig un punct. Doar stai acolo şi te uiţi la video-urile tale.
A: Eşti nebună?
YP: Tu eşti nebun. Am avut un ghem lung, stai acolo şi nu aplauzi.
A: A greşit ...
YP: Echipa ei aplaudă după greşelile mele. Ar trebui s-o faci şi tu.
A: Ce o să faci pe teren dacă încep să aplaud? Ai vreun plan?
YP: Atunci pleacă! De ce ai venit aici?
A: Ar trebui să te apropii mai mult de minge. Stai prea departe. Chiar şi atunci când joci scurte.
YP: Du-te înapoi şi vezi-ţi video-urile.

După ce a plecat de lângă jucătoarea sa, antrenorul, vizibil încurcat, a mai spus că "totul este clar".

Etichete: simona halep , grand slam , australian open , yulia putintseva , australian open 2020 , yulia putintseva-simona halep


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Ce a spus Postecoglou, după ce Radu Drăgușin a ajuns la 6 meciuri consecutive fără minut jucat

Foto E oficial: "cuplul anului" nu mai există! Mădălina Ghenea a dezvăluit toate motivele despărțirii

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Tavi Popescu a surprins pe toată lumea, după Universitatea Craiova - FCSB! Anunțul făcut în direct

Exclusiv Erori grave de arbitraj la Universitatea Craiova - FCSB! Marius Avram a dat verdictul: "Îmi pare rău de Vidican!"

Costel Gâlcă a transmis un mesaj clar după ce a învins-o pe FCSB

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Complet interzis pentru șoferii care fac asta pe drumurile din România, pare un gest nevinovat. Amenda este usturătoare citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”