Day Nine: The Championships - Wimbledon 2018
Federer are 8 titluri la Wimbledon. Foto: Getty Images

Wimbledon 2018 | Anderson i-a uimit pe ziarişti după victoria cu marele Federer. "La 0-2 m-am calmat"

12.07.2018, 15:32
  • Liga Națiunilor: Spania - Franța, joi, 22:00, DGS 1

  • Media: Liga Digisport, joi, 15:00, DGS 1

Wimbledon 2018 | Kevin Anderson a reușit cea mai mare surpriză a acestei ediții de la Wimbledon, eliminându-l pe marele Roger Federer în sferturi, 2-6, 6-7, 7-5, 6-4, 13-11. Sud-africanul de pe locul 8 mondial susține însă că s-a pregătit psihic pentru acest meci.

"Nu știu sigur ce să spun. Am fost condus cu două seturi și am încercat să continui să lupt. La final, am simțit că am făcut o treabă minunată, fără să mă gândesc prea mult la alte lucruri. Victoria cu Federer la Wimbledon este una pe care o voi ține minte, în special într-un meci atât de strâns. Pur și simplu am continuat să-mi spun că trebuie să cred. Am continuat să-mi spun că astăzi va fi ziua mea. Dacă mergi acolo cu îndoieli, sau nesigur pe ceea ce se va întâmpla, nu se va întâmpla așa cum vrei. Am dat totul. Cu siguranță că a fost o mare performanță pentru mine și echipa mea. Primul meu obiectiv a fost să-mi depășesc cea mai bună performanță a mea aici. Sunt fantastic de fericit", a spus Anderson.

Cu toate acestea, primele două seturi pierdute nu l-au descurajat pe sud-african.

"Am simțit că primul set nu a fost unul minunat pentru mine, evident. Am fost puțin neliniștit să încep meciul astfel. Mi s-a părut că m-am calmat mai mult în cel de-al doilea. Chiar dacă am pierdut la tie-break, am simțit că am jucat mult mai bine, un set mult mai bun. Îmi amintesc punctul de meci destul de bine", a concluzionat Anderson.

Până la confruntarea cu Anderson, Federer câștigase 34 de seturi consecutive la Wimbledon, record egalat, după ce tot el reuşise o serie identică în 2005 şi 2006. La All England Club, elvețianul de 36 de ani are 8 titluri în palmares.

În duelurile directe, Federer avea 4-0 în faţa lui Anderson.

În semifinale, Kevin Anderson, cap de serie numărul 8, îl va întâlni pe uriașul american John Isner, al nouălea favorit al competiției.

Etichete: federer wimbledon , federer anderson , wimbledon semifinale , wimbledon 2018 , anderson wimbledon , wimbledon sferturi federer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
China reacționează la atacul ucrainean asupra bazelor militare rusești. „Părțile să respecte trei principii”

China a îndemnat toate părțile implicate în războiul dintre Rusia și Ucraina să calmeze situația, ca răspuns la uluitoarea operațiune „Pânza de păianjen” a Kievului împotriva aerodromurilor rusești, care a distrus o serie de bombardiere nucleare strategice ale Moscovei în interiorul Rusiei, relatează Newsweek.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

După patru ani și jumătate! Dennis Man a semnat

SNST a transmis că ”e o urgență națională”, iar Nicușor Dan a dat răspunsul de la Cotroceni

S-a terminat! ”Cea mai frumoasă actriță de la Hollywood” a confirmat că a anulat nunta și că a pus capăt relației

Exclusiv Gigi Becali s-a răzgândit: ”Nu fac asta pentru că sunt fraier. Gata, la revedere! Nu mă mai interesează”

Inter a bătut palma cu noul antrenor, dar are o mare problemă! Vestea primită de Cristi Chivu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

"Telenovela" s-a încheiat după 48 de ore: Cristi Chivu semnează!

Exclusiv Dennis Politic le-a spus "DA" celor de la FCSB! Cu ce salariu l-a convins Gigi Becali

Real Madrid, gata de un transfer istoric! A decis să achite clauza de reziliere

Exclusiv Radu Naum și Gabi Torje, contre în direct: "Nu e adevărat! / Acum încerci să găsești altceva"

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZRuptura din familia Beckham. Ce sfat îi dădea Brooklyn surorii sale, Harper, în contextul disputei acestuia cu părinții săi

FILM NOWȚinuta mult prea decoltată a pus-o în dificultate. Dakota Johnson a încercat să se acopere cu un șervețel și un pulover, la tv

CFR mai face un transfer. Clujenii își iau un muncitor citeşte ştirea pe Prosport.ro

CTP vorbește despre mitocanii francezi și "Domnișoara Băutură": "Aproape că nu deschide gura" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Misha revine în atenția fanilor cu o apariție spectaculoasă. A pozat în cizme din latex, lungi până la coapse, și un sacou din piele

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misha revine în atenția fanilor cu o apariție spectaculoasă. A pozat în cizme din latex, lungi până la coapse, și un sacou din piele

Digi World

Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute: „Moartea nu e sfârșitul!”

Digi Animal World

Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline