Jaqueline Cristian / Foto: Instagram @jaqueline_cristian

Jaqueline Cristian, campioană! Românca a cucerit trofeul după o finală dramatică

articol scris de Digi Sport
05.03.2023, 15:06
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Trnava (Slovacia), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe franţuzoaica Oceane Dodin, a treia favorită, cu 7-6 (9/7), 7-6 (7/4).

Cristian (24 ani, 266 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 19 minute.

Galerie Foto

Jaqueline Cristian, campioană la Trnava

În primul act, Jaqueline a salvat două mingi de set la 5-4 pentru Dodin (26 ani, 101 WTA), apoi franţuzoaica a avut 5-1 şi 6-2 în tiebreak, însă românca a salvat alte cinci mingi de set, Cristian câştigând cu 9-7. În setul al doilea, Dodin a avut 5-3, a ratat două mingi de set la 5-4, iar Jaqueline Cristian s-a impus în tiebreak cu 7-4, deşi Dodin a avut 2-0.

Jaqueline Cristian a reuşit nu mai puţin de 15 aşi, în timp ce Dodin a avut 11, românca a comis 2 duble greşeli, în timp ce adversara sa a încheiat cu 11.

Dodin s-a impus în toate cele trei dueluri anterioare cu Cristian, în 2020 în sferturi la Macon (Franţa), cu 3-6, 6-3, 6-4, în 2021 la Palermo în sferturi, cu 6-7 (6/8), 6-3, 6-4, iar în 2022 la Doha, în optimi, cu 6-2, 7-6 (7-4), notează Agerpres.

Jaqueline Cristian, la final de 2022: ”Totul stă în detalii și în lucrurile mici”

Sunt foarte încântată și fericită să încep noul sezon! Sunt foarte bucuroasă că 2022 se încheie pentru că a fost cu adevărat provocator. Situații noi, o accidentare gravă, multe dezamăgiri, momente dure și foarte multă muncă.

Dar m-a învățat foarte multe lucruri, despre mine și despre viață și m-a făcut să realizez că sunt o persoană mai puternică decât aș fi crezut și asta mă motivează și îmi dă curaj să încep un an nou într-un loc foarte bun fizic și mental!

Sunt realmente recunoscătoare pentru familia mea și pentru toți cei care mi-au fost alături în acest an dificil, nu a fost deloc ușor!

De asemenea, am cunoscut oameni noi cu care am avut o conexiune grozavă și aștept cu nerăbdare restul acestei călătorii frumoase!

2023, să vedem ce poți! Suntem pregătiți! P.S.: Totul stă în detalii și în lucrurile mici”, a scris Jaqueline Cristian, pe Instagram, în ultimele zile din 2022.

Jaqueline Cristian a început sezonul 2022 în cea mai bună formă, însă a fost forțată să ia o pauză lungă din cauza accidentării la genunchi suferite la Doha

Etichete: jaqueline cristian , jaqueline cristian titlu , itf trnava


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Farul - Sepsi 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Safranko a deschis scorul la Ovidiu!

Exclusiv Dani Coman a lămurit totul: ce a răspuns când a fost întrebat dacă vine președinte la Rapid

Exclusiv Daniel Pancu a spus lucrurilor pe nume, după ce a văzut situația în care a ajuns Rapid: ”Sunt foarte trist”

Exclusiv Au salarii de FCSB, dar se zbat în play-out. Situație tensionată la U Cluj

Citeşte şi

România și-a aflat adversara din ”optimile” Billie Jean King Cup

Video Jaqueline Cristian - Danielle Collins 6-3, 4-6, 1-6. Românca, eliminată de la Madrid în urma unui meci de două ore!

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”