Simona Halep a abandonat în primul tur la Beijing

Video Simona Halep a abandonat la Beijing, după ce a pierdut clar primul set cu Ons Jabeur

30.09.2018, 12:55
  • BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

  • Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

În urmă cu un an, Simona Halep a avut parte de unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei, la Beijing. În capitala Chinei a devenit în premieră lider mondial, după ce a reuşit să le învingă pe Maria Sharapova şi Jelena Ostapenko, jucătoare în faţa cărora pierduse două finale la Roland Garros.

12 luni mai târziu, în acelaşi loc, românca şi-a prelungit criza. Constănţeanca de 27 de ani a abandonat în primul tur al turneului la care a fost finalistă în 2017, după ce a pierdut categoric primul set al întâlnirii cu Ons Jabeur, adversară din afara Top 100 mondial, scor 1-6.

Încă din startul meciului a fost evident că Simona nu se simte bine. Jucătoarea din Tunisia s-a desprins rapid la 3-0, iar Halep i-a cerut ajutorul lui Darren Cahill. Nici intervenţia australianului nu a schimbat lucrurile, înrăutăţite şi de problemele la spate, care au apărut prima oară la Wuhan, săptămâna trecută, şi care au recidivat la Beijing.

La 4-1 pentru Jabeur, jucătoarea noastră a solicitat un time-out medical şi a mers la vestiare. În zadar, însă. După nici jumătate de oră, a cedat setul şi a decis să se retragă.

Astfel, Simona Halep are acum patru meciuri la rând fără victorie în circuitul WTA. Ultimul său succes a fost obţinut la mijlocul lunii august, când a învins-o în două seturi pe Aryna Sabalenka, în semifinalele turneului de la Cincinnati.

Pe tabloul principal de la Beijing se mai află două românce, Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea.

Buzărnescu va juca în primul tur cu belarusa Aleksandra Sasnovic, iar Cîrstea, aflată pe tablou din postura de lucky loser, o va înfrunta, duminică, pe olandeza Kiki Bertens.


#Românca nu a putut trece peste problemele fizice şi a decis să abandoneze, după pierderea primului set. Liderul mondial ajunge astfel la patru meciuri consecutive fără victorie şi părăseşte încă din primul tur turneul care anul trecut i-a oferit satisfacţia de a deveni în premieră locul 1 WTA.

UPDATE 12:58, Halep - Jabeur 1-6. SET, Jabeur! Simona a avut trei mingi de break, dar le-a ratat, iar adversara sa a închis primul set în mai puţin de jumătate de oră.

UPDATE 12:53, Halep - Jabeur 1-5. BREAK, Jabeur! Pauza nu a ajutat-o pe Simona, care şi-a pierdut serviciul la 0. Românca a încheiat game-ul cu o dublă greşeală.

#După cel de-al cincilea game, liderul mondial a cerut un time-out medical. Simona are din nou probleme la spate, aceleaşi care i-au dat bătăi de cap şi la Wuhan, săptămâna trecută

UPDATE 12:43, Halep - Jabeur 1-4. BREAK, Simona! Românca rămâne oarecum în set, profitând şi de erorile adversarei sale, care a comis două duble greşeli în acest game.

UPDATE 12:41, Halep - Jabeur 0-4. BREAK, Jabeur! De nerecunoscut Simona până acum. Un nou game pierdut uşor pe propriul serviciu, după o scurtă de efect a adversarei sale.

UPDATE 12:37, Halep - Jabeur 0-3. Simona este deja într-o situaţie dificilă şi a apelat după doar trei game-uri la Darren Cahill, pe care l-a chemat pe teren pentru un on-court coaching.

UPDATE 12:34, Halep - Jabeur 0-2. BREAK, Jabeur! Jucătoarea din Tunisia a concretizat a doua şansă pe care a avut-o şi a câştigat pe serviciul Simonei, care încă nu se regăseşte.

UPDATE 12:30, Halep - Jabeur 0-1. Meciul a început cu un game echilibrat, în care Simona a avut o minge de break. Adversara sa a luat, însă, trei puncte la rând şi şi-a făcut serviciul.

UPDATE 12:25 - A început meciul, cu Jabeur la serviciu. 

UPDATE 12:20 - Simona Halep şi adversara ei au intrat pe teren, pentru încălzire. 

UPDATE 12:10 - Garcia s-a impus cu 7-6, 6-7, 6-3, iar meciul Simonei Halep urmează să înceapă în aproximativ 15-20 de minute

UPDATE 11:35 - Meciul dintre Garcia şi Wang a intrat în decisiv, astfel că Simona va intra mai târziu pe teren. Probabil, în jurul orei 12:15. 

UPDATE 11:25 - Starul meciului pe care urmează să-l joace Simona Halep se amână, deoarece întâlnirea dintre Caroline Garcia şi Yafan Wang încă nu s-a terminat. 


Simona Halep debutează duminică la Beijing 2018, turneul la care are de apărat finala disputată anul trecut. Cea mai bună jucătoare a lumii va debuta la această ediție împotriva lui Ons Jabeur (numărul 113 WTA). Primul duel dintre cele două se va disputa începând cu ora 11:30, în direct pe Digi Sport 2.

Interesant este că sportiva de 27 de ani își cunoaște deja adversara din turul secund. Donna Vekic s-a calificat deja în runda a doua și așteaptă prima victorie în fața Simonei, cea care a câștigat primele două întâlniri, fără să piardă niciun set.

Jabeur a acces pe tabloul principal după ce a realizat surpriza în ultimul ultimul tur al calificărilor, acolo unde a trecut de Tatjana Maria, locul 77 WTA. Jabeur s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 9 minute.

Halep LIVE VIDEO Beijing. Programul zilei de duminică la Beijing

Angelique KERBER (GER) vs. Kristina MLADENOVIC (FRA) - 07:30
Yafan WANG (CHN) vs. Caroline GARCIA (FRA)
Simona HALEP (ROU) vs. Ons JABEUR (TUN) - aprox. ora 11:30
Mihaela BUZARNESCU (ROU)/Monica NICULESCU (ROU) vs. Hao-Ching CHAN (TPE)/Zhaoxuan YANG (CHN) - aprox. ora 11:30 / Digi Sport 4
Kirsten FLIPKENS (BEL) vs. Katie BOULTER (GBR)
Sloane STEPHENS (USA) vs. Anastasia PAVLYUCHENKOVA (RUS) - nu înainte de 14:30
Sorana CIRSTEA (ROU) vs. Kiki BERTENS (NED) - aprox. ora 16:30

Halep LIVE VIDEO Beijing. Continuă problemele pentru Halep

Simona Halep revine la turneul de la Beijing, dar a făcut un anunț îngrijorător pentru fanii săi: nu a scăpat de problemele de la spate, care i-au afectat serios prestația la turneul de la Wuhan, pe care l-a părăsit după un singur meci, pierdut cu 0-6, 5-7 cu Dominika Cibulkova.

De când a suferit accidentarea la spate, liderul tenisului feminin a făcut zilnic fizioterapie, dar încă nu consideră că este la 100% din potențial. Are încredere, însă, că problemele o vor părăsi, atunci când va începe să joace la China Open, turneul transmis ÎN DIRECT la Digi Sport (29 septembrie - 7 octombrie).

"Este greu să am așteptări, pentru că vin după mica accidentare de la Wuhan, dar abia aștept să înceapă, să dau totul pe teren și am încredere că va fi bine. Înainte de meci, duminică, mi-a înțepenit spatele în timpul antrenamentului, apoi nu am putut să mă mișc vreo două zile. Am încercat să joc, am dat tot ce am putut, dar nu a fost suficient pentru a câștiga meciul", a declarat Simona Halep vineri, la conferința de presă de la Beijing.

"Am făcut tratament, fizioterapie și masaj. Mușchiul încă este contractat, așa că trebuie să am grijă. Mă simt mult mai bine, fac tratamentul în fiecare zi și mă ajută mult. Am încredere că voi fi bine. Eu cred că m-am recuperat destul de bine. În momentul acesta nu sunt încă sută la sută, dar cu siguranță, când voi începe, o să fie mai bine", a mai spus liderul clasamentului WTA.

Halep LIVE VIDEO Beijing. Amintiri superbe de la ediția de anul trecut

Turneul de la Beijing, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport (29 septembrie - 7 octombrie), îi trezește amintiri extraordinare Simonei Halep. Săptămâna viitoare, pe 6 octombrie, se împlinește un an de la momentul în care a urcat pe primul loc în topul WTA, acolo unde va și încheia anul 2018. În acest moment, jucătoarea din România are 47 de săptămâni petrecute ca lider al clasamentului mondial feminin.

Simona Halep tocmai a împlinit 27 de ani, dar bucuriile nu s-au terminat. Cea mai bună jucătoare a lumii continuă să aibă momente care îi stârnesc zâmbetul, așa cum e cazul și la revenirea în locul unde a obținut cea mai importantă performanță a carierei.

"Este un turneu e special pentru mine, deoarece aici am ajuns pe locul 1 WTA. Terenul e frumos, condițiile sunt excelente, iar oamenii de aici au grijă de noi. Mă simt bine și sunt bucuroasă că m-am întors aici", a spus Simona Halep, la conferința de presă de la Beijing.

Anul trecut, Simona a fost învinsă în finală de Caroline Garcia, după un traseu pe parcursul căruia le-a învins pe Maria Sharapova, Daria Kasatkina sau Jelena Ostapenko.

Turneul de la Beijing se va disputa în perioada 29 septembrie - 7 octombrie și va fi transmis în direct pe Digi Sport 2. Toate meciurile Simonei Halep pot fi urmărite în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.

Halep LIVE VIDEO Beijing. Cahill a revenit alături de Halep

Darren a revenit în echipa Simonei Halep, după ce a avut parte de o mică vacanță alături de familie, în timpul turneului de la Wuhan.

În China a plouat vineri, dar asta nu a reprezentat o problemă pentru cei doi. ”Un pic de ploaie și niște prosoape pe teren nu au oprit un antrenament bun. Nu-i așa, Darren?”, a fost mesajul postat pe Twitter de jucătoarea noastră, alături de câteva poze cu terenul plin de bălți.

Halep LIVE VIDEO Beijing. Scandalul uriaș în care a fost implicată Vekic

Simona Halep se poate duela în turul doi de la Beijing cu Donna Vekic, cea care a fost în centrul unui scandal monstru, început după un gest mizerabil făcut de Nick Kyrgios. Totul s-a petrecut în 2015, într-un meci pe care australianul l-a disputat în fața prietenului lui Vekic, Stan Wawrinka.

Australianul i-a transmis adversarului său că un alt jucător din circuit, conaţionalul său Thanasi Kokkinakis, ar fi avut o relaţie cu iubita elvețianului. "Kokkinakis s-a culcat cu iubita ta", a strigat Kyrgios în timpul partidei, una în care ”Stan The Man” a abandonat la 6-7, 6-3, 4-0 pentru adversarul său.

"Nu este nevoie de un astfel de comportament. Sper că ATP va lua o decizie importantă împotriva lui de această dată.

Sunt atât de dezamăgit să văd un alt sportiv care să fie atât de lipsit de respect, într-un mod în care nici nu mi-l pot imagina. Ceea ce a spus nu aş spune nici celui mai rău duşman", a scris Wawrinka, pe contul său de Twitter.

"Începuse să devină puţin agasant. În tensiunea momentului, nu ştiu, pur şi simplu am spus-o", a fost reacția lui Nick, care a dat astfel vina pe Wawrinka pentru incident.

Simona Halep și Donna Vekic se pot întâlni în turul 2 de la Beijing, acolo unde sportiva din Croația e deja calificată. În prima rundă a turneului din China, cea mai bună jucătoare a lumii va evolua împotriva lui Ons Jabeur, duminică, de la 11:30, în direct pe Digi Sport 2. De asemenea, partida poate fi urmărită în timp real pe digisport.ro.

Etichete: simona halep , halep beijing , accidentare halep , abandon halep , simona halep live text , halep live video , halep jabeur live , ons jabeur , live video halep jabeur , halep beijing live text , halep beijing live video , halep abandon beijing


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score Borussia Dortmund - PSG 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Parizienii nu au câștigat niciodată în fața ”zidului galben”

Exclusiv Ce a spus conducerea Rapidului despre posibila venire a lui Cristi Chivu în Giulești

Exclusiv Mihai Rotaru l-a descris în trei cuvinte pe Costel Gâlcă și a spus cu cine a discutat înainte de a-l numi la Craiova

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Citeşte şi

Wild card pentru Simona Halep înainte de Roland Garros

Ons Jabeur i-a dat replica lui Jelena Ostapenko după ce letona și-a dat în petic la Madrid Open

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Șumudică, lovitură de proporții! "Nu merg la Rapid. Altă echipă din România mă vrea, numărul meu este 0726..." citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă