Marius Copil
Marius Copil, eliminat din primul tur la Miami

Marius Copil, final de drum la Australian Open 2019

17.01.2019, 11:51
  • UECL: Sarajevo - Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1

  • UECL: Ararat-Armenia - ”U” Cluj, joi, 19:00, DGS 1

Marius Copil a fost învins de David Goffin, cap de serie numărul 21, cu 5-7, 7-5, 6-2, 6-4, joi, la Melbourne, în turul II al turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului. Belgianul de 28 ani, 22 ATP, a obţinut victoria după două ore şi 42 de minute. 

Copil (28 ani, 60 ATP) a reuşit 20 de aşi, faţă de 12 ai adversarului, care a făcut, totuşi, mai multe puncte cu primul serviciu. Românul a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare, 44-37, dar a făcut şi enorm de multe erori neprovocate, 48-17. 

Marius Copil a dominat primul set, adjudecat cu 7-5, după ce a condus şi cu 5-2. În actul secund, s-a mers cu serviciul până la 5-5, când Goffin a realizat un break, tranşând setul. Belgianul a controlat setul al treilea, câştigând cu 6-2, iar în setul următor a reuşit trei ghemuri consecutive de la 1-2 la 4-2, după care şi-a păstrat avantajul, impunându-se cu 6-4. 

Marius Copil va primi un cec de 105.000 dolari şi 45 de puncte ATP, el egalându-şi performanţa din 2015, când a atins turul al doilea la Melbourne. 

Goffin a câştigat şi primul său duel cu Copil, în 2016, la Antwerp, în sferturi, cu 5-7, 6-1, 6-3. 

Etichete: marius copil , david goffin , copil eliminat , australian open 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ritualul unei „exorcizări”, viral pe net: o femeie rostește rugăciuni în timp ce fiica ei plânge în hohote. Anchetă a autorităților

Un clip video cu o femeie care îşi supune fiica unui aşa-numit procedeu de exorcizare este intens distribuit online şi a strâns numeroase reacţii negative.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Shkendija - FCSB 1-0. Campioana României a pierdut la Skopje! Urmează returul de la București

Florin Tănase, după ce a fost eliminat în Shkendija - FCSB 1-0: ”M-am săturat să vorbesc”

Ronald Gavril, mesaj elocvent, după ce Anamaria Prodan a anunțat că nu mai face nuntă

Breaking News Doi jucători, OUT de la FCSB după 0-1 cu Shkendija! Gigi Becali i-a ”distrus” în direct: ”Nu au ce căuta”. Două nume noi în lot

Oficial Andrei Ivan a semnat, la doar o zi după ce a plecat de la Universitatea Craiova

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Farul și FCSB sunt gata să bată palma! "Transfer definitiv, bineînțeles"

"Nebunie" în Europa: Inter d'Escaldes avea 2-0, dar apoi a urmat ceva absolut neverosimil

Exclusiv Al 5-lea transfer al verii la FCSB! Gigi Becali: "Te poți baza pe el. O să vedeți voi"

Oficial Alexi Pitu, OUT după doar 5 meciuri: "Îți mulțumim"

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZIoana Ginghină, seducătoare la aproape 48 de ani, într-o rochie cu spatele gol și cu o crăpătură adâncă. Toate privirile au fost pe ea

FILM NOWStarea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge

Decizia radicală luată de Nicolae Badea: ce se întâmplă cu ACS FC Dinamo, formația condusă de Dănuț Lupu și fiul său citeşte ştirea pe Prosport.ro

Primul jucător care pleacă de la FCSB, după umilința din Macedonia. Becali s-a enervat teribil pe el citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cristina Ștefania, seducătoare într-o salopetă din pânză neagră. Fanii au reacționat imediat: „S-a găsit pantera”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cristina Ștefania, seducătoare într-o salopetă din pânză neagră. Fanii au reacționat imediat: „S-a găsit pantera”

Digi World

Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din fibre și să nu-ți încarci factura de energie electrică

Digi Animal World

„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în „condiții extreme”