Serena Williams

"Nu se va mai accepta!" Critici peste critici pentru Serena Williams, de la vârful tenisului mondial

24.08.2018, 14:03
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Ținuta purtată de Serena Williams în acest an la Roland Garros a atras privirile tuturor, dar și numeroase critici. Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli, este ultimul intrat pe lista celor cu păreri negative despre costumul în care fostul lider WTA spunea că se simte ca o războinică.

Combinezonul integral de culoare neagră, inspirat din cel purtat de eroina filmului Catwoman, era o ţinută special creată de sponsorul tehnic al americancei, pentru a se adapta corpului acesteia, afectat de o sarcină complicată. "Am avut probleme cu cheagurile de sânge şi există şi o parte practică (a ţinutei respective - n.red.), mă ajută să am o circulaţie sanguină mai bună", explica Serena la momentul respectiv.

"Mă simt precum o războinică în acest costum. O combinaţie între războinică şi prinţesă. Regina din Wakanda. Mereu am trăit într-o lume fantastică. Mereu mi-am dorit să fiu un super-erou. Şi aşa mă simt purtând acest echipament, precum un super-erou", mai spunea Serena Williams, în timpul turneului de la Roland Garros.

Combinezonul nu a fost, însă, deloc pe placul preşedintelui FFT, care a anunţat că astfel de ţinute vor fi interzise la ediţiile viitoare ale competiţiei de la Roland Garros.

"Eu cred că uneori se merge prea departe. Combinezonul din acest an purtat de Serena, de exemplu, nu va mai fi acceptat. Cred că trebuie să respectăm jocul şi locul", a declarat Giudicelli pentru revista Tennis Magazine.

Serena Williams, în vârstă de 36 ani, fostă numărul unu mondial, a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros, pe parcursul carierei sale (2002, 2013, 2015).

Revenită în competiţie în primăvara acestui an, după ce a adus pe lume o fetiţă în septembrie 2017, americanca s-a retras înaintea meciului cu rusoaica Maria Sharapova, din optimile de finală ale turneului parizian, acuzând o problemă musculară. Ea a reuşit să ajungă apoi până în finală la Wimbledon.

La Roland Garros nu dispune de un cod vestimentar specific, aşa cum este cazul la Wimbledon (unde ţinuta de culoare albă este obligatorie), însă preşedintele FFT a indicat că doreşte să impună "anumite limite" şi să ceară producătorilor de echipamente să comunice în avans ţinutele pe care le vor putea jucătorii, precizează presa franceză.

Agerpres

Etichete: serena williams , critici serena , costum serena williams roland garros , criticit tinuta serena williams


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Ce a spus Postecoglou, după ce Radu Drăgușin a ajuns la 6 meciuri consecutive fără minut jucat

Foto E oficial: "cuplul anului" nu mai există! Mădălina Ghenea a dezvăluit toate motivele despărțirii

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Tavi Popescu a surprins pe toată lumea, după Universitatea Craiova - FCSB! Anunțul făcut în direct

Exclusiv Erori grave de arbitraj la Universitatea Craiova - FCSB! Marius Avram a dat verdictul: "Îmi pare rău de Vidican!"

Costel Gâlcă a transmis un mesaj clar după ce a învins-o pe FCSB

Un antrenor din Premier League a întrebat de Gigi Becali

Citeşte şi

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

Reacția presei internaționale, după ce Serena Williams a anunțat că vrea să intre în alt sport

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Complet interzis pentru șoferii care fac asta pe drumurile din România, pare un gest nevinovat. Amenda este usturătoare citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”