Stefanos Tsitsipas, în timpul unui meci de tenis / Foto: Getty Images

Reacția incredibilă a lui Stefanos Tsitsipas după gestul prin care a șocat o lume întreagă

08.01.2020, 09:36
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Stefanos Tsitsipas (21 de ani - locul 6 ATP) a fost implicat într-un episod incredibil, în care l-a rănit pe tatăl și antrenorul său. Acesta a oferit și o primă reacție și a avut un ton ironic.

”A fost un accident, nu am vrut să-l lovesc și am uitat imediat ce s-a întâmplat. Nu am intenționat ca lucrurile să meargă așa, dar din nefericire totul a scăpat de sub control.

Poate o să fiu pedepsit și nu o să mai pot părăsi camera timp de trei zile”, a spus, ironic, Tsitsipas, într-o conferință de presă.

Stefanos Tsitsipas l-a rănit pe tatăl său în timpul meciului cu Nick Kyrgios

Incidentul a apărut în primul set al partidei cu Nick Kyrgios (6-7, 7-6, 6-7). Tsitsipas s-a îndreptat furios spre locul în care se afla tatăl său și, în primă fază, grecul a lovit cu racheta un element publicitar aflat în apropierea scaunului pe care stătea tatăl său.

Imediat după, jucătorul a lovit din nou cu racheta, de data aceasta în scaunul de lângă tatăl său și a reușit să-l rănească pe cel care îi este și antrenor. Apostolos Tsitsipas s-a ridicat, îngrozit de gestul fiului său, și a plecat de lângă sportivul furios.

Etichete: stefanos tsitsipas , incident stefanos tsitsipas


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Tensiune în Gruia! Covăsnenii au egalat din penalty

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Exclusiv Helmut Duckadam n-are dubii: prima retrogradată din SuperLigă

FCSB, criticată după ce a cucerit titlul: ”Nu există, n-are nume! Sunt patru litere ale alfabetului!”

Citeşte şi

Stefanos Tsitsipas a câștigat turneul ATP de la Monte Carlo

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”