În final nu-i doar finala

Dacă ar fi făcut invers? În dimineaţa de 4 noiembrie 2014, Simona Halep, cea mai în vogă jucătoare a momentului, s-ar fi putut pregăti de un interviu spectaculos în Paris, New York sau Londra. Şi-ar fi băut sucul de portocale de pe locul 2 WTA şi ar fi admirat cu un zâmbet ştrengar trofeul câştigat la Turneul Campioanelor. Momentan lipseşte unul de Grand Slam, dar parcă nu e consolare tocmai rea la 23 de ani...

Atipic, poate, Halep nu a ales calea uşoară. Nu şi-a dorit neapărat acest tablou feeric şi nici presiunea care ar fi urmat firesc succesului. A vrut în schimb un duel cu o Serena Williams cabrată, ambiţionată, mai pregătită ca niciodată să lovească puternic şi să îşi urle victoria. Simona ştia că Wiliams va fi nu de două, ci de patru ori mai bună decât în primul meci. Şi mai ştia, spre deosebire de noi, că obiectivul din Singapore fusese deja atins. "Vreau să mă bucur de tenis în fiecare moment şi să joc cât mai bine", ne spunea Halep înainte să decoleze spre Asia.

Dacă în România a rămas un oftat dureros, în Statele Unite lumea a fost ceva mai fericită. Iar efectul generat de eroina noastră e mai al naibii decât orice tratat de marketing şi management sportiv scris până acum! Paradoxal, imaginea Simonei Halep în tenisul mondial s-a îmbunătăţit mai mult decât s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi obţinut trofeul. Culmea, uneori nu destinaţia e cea care contează, ci drumul până acolo. Peste Ocean, oamenii au ridicat la un rang special victima nevinovată a campioanei lumii. Sfat de la Wim Fissette sau pornire interioară, decizia Simonei de a nu o elimina pe Serena Williams este poate cea mai frumoasă dovadă a valorii sale. Oferindu-i revanşa Serenei, Simona, prin gestul ei de fair-play, a aşezat o floare delicată peste câmpul devastat de război. Iar fanii neutri nu au ignorat asta, exceptând, evident, românii dezamăgiţi.

Da, Ivanovic ar fi fost o pradă mai uşoară. Da, Kvitova e mereu inconstantă şi Wozniacki, deşi se apără şi aleargă la fel de bine ca Simona, niciodată nu a arătat ca o bestie imposibil de doborât. Da, probabil că Simona ar fi câştigat finala în faţa oricărei alte adversare în afară de Serena. Dar, prin non-combat, credibilitatea şi strălucirea Simonei ar fi fost ciobite iremediabil, adăugându-se astfel un praf gros pe trofeul care ar fi ajuns la Bucureşti.

Din ţara în care oamenii îşi scot ochii pentru un vot, un televizor nou sau o pâine mai mare vine o fată. Lipsită de gene infame, tânăra dovedeşte o etică a muncii fără cusur şi un spirit de competiţie întâlnit doar la marii campioni. Acasă ea sfârşeşte prin a fi criticată pe la colţuri, mai mult sau mai puţin vocal. Şi asta doar pentru că a fost corectă. Decentă (normală mai degrabă nu). Vă spun sincer, români de pretutindeni, nu ştiu ce e mai strigător la cer: tactica inocentă a Simonei sau fălcile noastre care cer sângele rivalelor cu orice preţ.