25 de ani de la "Italia 90". Vă mai amintiți de "Un Estate Italiana"?

10.06.2015, 14:36
maradona-rom90

Acest text se adresează în principal celor sub 25 de ani. Dacă aveți peste 35 sau ați depășit granița cifrei 4, vă rog să vă opriți pentru o clipă din ceea ce faceți, să închideți ochii și să încercați să vă întoarceți în timp! He he, știu că ați vrea, dar din păcate e imposibil. Ceea ce vă solicitam eu era doar o încercare de a vă reaminti ce făceați în urmă cu 25 de ani pe vremea asta? 

Era vară, era cald ca și azi. Era prima vară de după 1990, prima vară în libertate, cum ne plăcea nouă să spunem atunci. Acum ne-au revenit dubiile, certitudinile din acele zile s-au topit ca o înghețată lăsată în soare, ca primele înghețate capitaliste ce luaseră locul, în magazinele în care se plătea în dolari, celebrelor ”vafe” comuniste. Și ele se topeau la căldură, aveam noi să constatăm. 

În București era Piața Universității. Imediat se vor face 25 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie. Nu e o aniversare prea plăcută, iar vremurile de azi nu-s nici ele mai limpezi. Dar nu despre asta aș vrea să-mi amintesc. Ci despre fotbal, normal că despre fotbal. Despre Campionatul Mondial din Italia. Prima competiție pe care am izbutit și noi să o vedem liber, clar, la Televiziunea Română. Ani de zile fusesem nevoiți să urmărim turnee finale și alte competiții importante la televiziunile vecinilor.

Învățasem bulgara, sârba, maghiara, rusa, ca să nu mai vorbesc de calitatea imaginii, care era deplorabilă. Cei mai tineri nu vor înțelege cum ne uitam noi pe atunci la fotbal, mai ales azi, când HD-ul e peste tot, iar 3D-ul își face loc din ce în ce mai tare. Dacă vreți să experimentați, nu-i greu deloc. Trebuie doar să scoateți cablul antenei din televizor și să căutați TVR-ul. Eventual să puneți o linguriță în loc de antenă, dar nu cred să fie necesar. Ceva tot se va vedea, cu purici, cu imaginea care mai fuge. Așa l-am văzut noi, în România, pe Maradona în 1986, pe Van Basten în 1988. 

”Italia 90” a fost primul Mondial pe care l-am vãzut clar. Așteptam meciurile cu sufletul la gurã. Inclusiv reclamele acelea care ne fermecaserã, ”Adidas Torsion” - ”dacã vrei cu adevãrat poți” și ”Panasonic Dome Sound Sistem” - ”un pas înainte în televiziune”. Din pãcate nu le-am gãsit pe nicãieri, cã tare aș fi vrut sã le revãd.

Ceea ce am găsit însă e un film documentar de o oră și ceva, produs de ESPN, despre acest turneu final. Pe care vă invit să-l urmăriți și să-l savurați. Calitatea imaginii nu-i perfectă, dar noi în 1986 sau 1988 am fi dat orice să putem vedea așa. Din păcate, imaginile cu România sunt puține, se face referire doar la acel meci cu Irlanda, când am fost eliminați la penalty-uri.

Pe 10 iunie 1990 trăiam din bucuria succesului împotriva URSS-ului. Era încă URSS pe atunci, la fel cum era Iugoslavia. Au fost ultimele turnee finale ale acestor două țări în formatul de atunci. Îi bătusem pe ruși la Bari, fără Hagi, care fusese suspendat, iar satisfacția era imensă, mai ales că era vorba de ruși. A fost acel meci la care Ovidiu Ioanițoaia, pe atunci ofițer de presă al ”naționalei” României, s-a răstit la ofițerul de presă al rușilor, care voia să facă interviul cu selecționerul lor, Valeri Lobanovsky, înaintea celui cu Emerich Jenei, spunându-i enervat: ”destul am stat 45 de ani după voi și am făcut ce-ați vrut voi, acum facem și ce vrem noi.”  

A fost, din punctul nostru de vedere, un Mondial bizar. Un soi de pregătire pentru ”Generația de Aur”, cu o droaie de impresari străini roind în jurul fotbaliștilor români, deveniți o țintă apetisantă pe piața transferurilor. Erau buni, erau tineri, erau dornici să plece, erau lipsiți de experiență și dispuși să accepte multe și erau destul de ieftini. Semnau contracte fără să le citească, uneori cu două sau trei cluburi în interval de câteva zile. A fost un turneu final pe care l-am părăsit la penalty-uri, dar cu senzația că mai mult nu puteam face.

A fost Mondialul nemților, cu Beckenbauer selecționer și Mathaus antrenorul din teren. A mai fost și Mondialul lui Maradona, cu a sa ruptură afectivă față de suporterii lui Napoli, după acea semifinală. Și cu al său celebru ”hijo de puta” rostit cu năduf, către camerele tv, la finala cu Germania, în momentul când spectatorii italieni fluierau imnul Argentinei. A fost Mondalul când am descoperit, grație Camerunului, că Africa are potențial fotbalistic. A fost Mondialul lui Toto ”Salvatore” Schilacci, al lui Baggio, Zenga și al celorlalți italieni. A fost Mondialul unde s-a decis o calificare din grupe după tragere la sorți (așa am primit noi Irlanda ca adversar). A fost Mondialul lui Sir Bobby Robson, care a dus Anglia până în semifinale, ceva ce englezii tare ar vrea să reușească și azi, a fost Mondialul la care Brazilia a ieșit din ”optimi”, ca și noi, ca și Olanda, care era campioana Europei. 

Și a fost Mondialul cu cel mai frumos imn din câte au fost. ”Un Estate Italiana”, ”o vară italiană”, al Giannei Nannini. Fotbal, Campionat Mondial, Italia. O alăturare de termeni ce nu poate fi altfel decât perfectă. Am două Mondiale ca ziarist, dar dacă am un regret e că Mondialul italian a fost prea devreme. Am tot spus-o, pentru mine Italia reprezintă Champions League-ul în materie de vacanțe europene de vară și nimeni nu-mi poate schimba impresia.

A fost Mondialul tinereții noastre, când grijile erau puține, căci nu erau pe umerii noștri, speranțele erau multe, iar bucuria regăsirii fotbalului a fost nemăsurată.

Vă invit acum să vedeți imaginile de care vorbeam! Nu veți regreta, vă garantez! Am adăugat, dincolo de filmul documentar de care vorbeam, clipul Giannei Nannini, care la mine merge pe ”repeat” de când l-am descoperit, dar și primele minute ale festivității de deschidere din transmisiunea celor de la RAI, cu comentariul lui Bruno Pizzul, o legendă a televizunii sportive italiene, care a comis o mică gafă la început, când nu și-a dat seama că e deja în direct. 

https://www.youtube.com/watch?v=WPQEA9J2zgM

https://www.youtube.com/watch?v=dTbMwJMqilI

https://www.youtube.com/watch?v=aG_-NB6rkOE

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
 O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev, timp de un an
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev, timp de un an

O profesoară de liceu din Arkansas, care a apărut la o emisiune celebră în SUA după ce elevii i-au...

Descarcă aplicația Digi24

  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Fotbal Club
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Fotbal Club
  • 15:00 Stirile Digi Sport
  • 15:15 Digi Sport Special
  • 16:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:00 LIVE Liga Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digisport, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • MŠK Iuventa Michalovce - Handball Club Zlín

    HANDBAL: Michalovce - Elche, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 4

  • ARIS vs Panathinaikos Greek Basket League

    BASCHET: Panathinaikos - Fenerbahce, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL: FC BOTOSANI - CS MIOVENI, BARAJ SUPERLIGA SUPERBET (17.05.2024)

    FOTBAL: CS Mioveni - FC Botoșani, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FC Barcelona v Real Madrid - ACB Liga Endesa

    BASCHET: Real Madrid - Olympiakos, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

UEFA i-a transmis un mesaj lui Istvan Kovacs, după finala Europa League! Fanii au reacționat imediat

2024 UEFA EUROPA LEAGUE FINAL: Atalanta Bergamo - Bayer 04 Leverkusen; 22.05.2024 Schiedsrichter Istvan Kovacs (ROU). 20

Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs

2024 UEFA EUROPA LEAGUE FINAL: Atalanta Bergamo - Bayer 04 Leverkusen; 22.05.2024 Schiedsrichter Istvan Kovacs (ROU) zei

Foto Ce lovitură! A refuzat naționala României și a fost convocat de altă țară la EURO 2024

16

Surpriză de proporții: clubul cu care ar urma să semneze Jurgen Klopp

profimedia-0875048981

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media