A început Mondialul Belgiei

02.07.2014, 16:03
niculescu 1

Nu e nici o greșeală în afirmația din titlu. Abia acum a început turneul final pentru Belgia. Odată cu această ”optime” împotriva Statelor Unite, dar mai degrabă după ea, în ceea ce va urma. Belgia a fost una dintre echipele naționale cu cel mai mare orizont de așteptare la startul competiției. Intereseul oamenilor față de această generație a Belgiei era direct proporțional cu greutatea numelor ce compun lotul selecționat de Marc Wilmots. O sumă de nume extrem de importante, despre a căror colaborare în tricoul primei lor reprezentative știam destul de puține, căci grupa preliminară în care Belgia a defilat, dincolo de cele două partide cu Croația, nu îndemna la prea multe concluzii. N-am putut exclama după nici una dintre aceste partide decât un soi de ”mama mia, ce buni sunt”, dar în nici un caz ”mama mia, ce echipă bună sunt”.

Pe de altă parte, nici primele trei meciuri din Brazilia n-au reprezentat pentru Belgia un mod de a-și face cunoscute intențiile. Pe de-o parte din pricina grupei în sine, ce nu le-a pus mari probleme, căci Algeria, Rusia și Coreea de Sud sunt sensibil mai slab cotate decât Belgia, pe de altă parte și din pricina calendarului. Fiind ultima grupă în derulare, meciurile belgienilor veneau exact înainte de cele din grupa Braziliei și a Spaniei, cu tot ce înseamnă asta din punct de vedere mediatic.

Cu Statele Unite am sesizat însă un prim proces de intenție. Un lucru e limpede. Belgia are o generație de excepție. Dar și o șansă uriașă în fața sa. Și anume meciul cu Argentina. Dacă Belgia trece de acest hop foarte mare se va afla în fața unei semifinale cu Olanda (probabil, căci surpriza numită Costa Rica nu poate dura la nesfârșit), un adversar pe care-l cunoaște foarte bine și care-i poate deschide porțile unei finale pe care puțini o vedeau totuși posibilă atunci când analizau șansele celor 32 de echipe aflate la startul turneului final.

Vorbeam mai sus de noțiunea de echipă la belgieni. Care e încă o necunoscută. Deocamdată, la acest turneu final, Belgia a fost un grup de individualități care a rezolvat meciurile. Și pe fondul schimbărilor făcute de Wilmots. Golurile belgienilor la Mondial au fost marcate în minutele 70, 80, 88, 77, 93 și 105, astfel că Wilmots a devenit cel mai intuitiv selecționer din acest punct de vedere. Trebuie ținut cont însă de un aspect, extrem de important, acela că o echipă națională nu poate avea prea ușor relațiile de joc ale unei echipe de club, din motive ce nu cred că mai trebuie explicate. Pe acest considerent, un turneu final de o asemenea anduranță, dar și disputat în condiții geografice și meteorologice aparte, e câștigat de ”naționala” care face cele mai puține greșeli și care are cea mai mare doză de inspirație, în teren și pe bancă.

Din al doilea punct de vedere, cel al inspirației, Belgia se înscrie cu siguranță la cuvânt. Din punct de vedere al greșelilor, mai există dubii. Statele Unite, fără să posede pe gazon nume comparabile ca valoare cu Belgia, a avut șansele sale într-un meci pe care Belgia ar fi trebuit să-l rezolve în 90 de minute. Americanii s-au redresat de la 2-0 și au fost extrem de aproape să ajungă la penalty-urile de departajare, unde chiar era posibil orice. Mai ales că-n poarta lor era Howard, care, conform statisticilor, a fost portarul căruia i s-au tras cele mai multe șuturi pe spațiul porții de la Mondialul din 1966 încoace. Dacă Statele Unite a reușit să aducă pericol în fața porții lui Courtois, e de presupus că și Argentina va reuși, iar atunci când vorbim de Messi, Di Maria sau Higuain parcă e un pic altceva.

O scurtă paranteză. Despre Statele Unite, înainte să revenim la Belgia și la meciul ce urmează, cu Argentina. SUA și-a schimbat radical imaginea fotbalistică din 1994 încoace. Au fost 20 de ani în care cea mai puternică țară din lume a încercat să iasă de sub titulatura outsider-ului. Nu i-a reușit pe deplin, însă progresul e evident, iar calificările la turneele finale urmate de calificările din grupe au devenit o obișnuință. Mai sus de atât e însă greu de ajuns, oricât ar vrea americanii, de la președintele Obama până la omul de rând. ”One team, one nation” a fost motto-ul lor la acest Mondial, iar felul în care a fost trăită ”optimea” cu Belgia pe tărâm american merită consemnat. Am văzut sute de mii de oameni adunați, de multe ori pe stadioane de baseball sau fotbal american, pentru a urmări acest meci, ceea ce e un câștig uriaș pentru ”soccer”. Americanii sunt o națiune cu un entuziasm câteodată infantil în ceea ce privește marile dueluri ale națiunii, dar înainte de a-i ironiza cred că n-ar strica să luăm ceva lecții de la ei în ceea ce privește patriotismul și atașamentul față de țara lor. Statele Unite a ieșit onorabil dintr-un duel cu un adversar mult mai talentat în acest sport. Paranteză închisă.

Înapoi la Belgia! Și la ”sfertul” cu Argentina. Deja ce-a fost nu mai contează, viitorul e cel mai important. Statisticile spun că Belgia și Argentina au avut fix același traseu, 3 victorii în grupă și victorie după prelungiri în ”optimi”. Va fi tare interesantă abordarea celor două echipe. Sau a celor doi antrenori. Parcă ambelor le-ar conveni ca posesia și controlul să fie al celeilalte. Și Argentina și Belgia pot fi devastatoare pe contră. Depinde ce va ieși din această invitație comună. Logica ar spune că un meci deschis, ”care pe care”, ar avantaja echipa care-l are pe Messi, de aceea nu cred că Belgia ar prefera o astfel de abordare.

Ultima dată când Belgia a avut o generație asemănătoare a fost în 1986. Atunci, la Mondialul mexican, i-a ieșit în cale tot Argentina, iar Maradona a rezolvat de unul singur meciul. Senzația e că Argentina de azi are nevoie tot de litera ”M” pentru a reuși ceva asemănător. ”M” de la Messi, de la Di Maria. Sau de la miracol.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai...

Descarcă aplicația Digi24

  • 16:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:00 Etapa 8 Liga a 2-a: Selimbar-Gloria Buzau
  • 17:45 LIVE Stirile Digi Sport
  • 18:00 Etapa 8 Liga a 2-a: Selimbar-Gloria Buzau
  • 19:00 LIVE Digi Sport Special
  • 20:00 Etapa 8 Superliga: Farul Constanta-Sepsi Sfantu Gheorghe
  • 20:45 LIVE Digi Sport Special
  • 21:00 Etapa 8 Superliga: Farul Constanta-Sepsi Sfantu Gheorghe
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: Șelimbaăr - Gloria Buzău, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Chemnitz, Deutschland 15. November 2023: FIBA Europe Cup - 2023/2024 - Niners Chemnitz vs. Spojnia Stargrad Im Bild: Bas

    BASCHET: CSO Voluntari - CSM CSU Oradea, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • FOTBAL:SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE-FARUL CONSTANTA, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (5.04.2024)

    FOTBAL: Farul Constanța - Sepsi, ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • A general view of the Premier League logo during the Premier League match at the Etihad Stadium, Manchester. Picture date: Saturday September 2, 2023.

    FOTBAL: Luton - Everton, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

sabalenka

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

ryan-garcia

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media