Editorial Andrei Niculescu, de ziua lui Mihăiţă Neşu: "Omul care vrea să simtă frigul"

”Aș vrea și eu să simt orice nu le place oamenilor. Aș vrea să simt frigul”.

Sunt cuvintele lui Mihăiță Neșu. L-am auzit mai demult, la ProTV parcă, l-am în văzut în pozele de pe facebook. Azi e ziua lui. Face 31 de ani. Mi se pare incredibil acest băiat. Nu l-am cunoscut, în sensul că n-am schimbat nici un cuvânt cu el, pe vremea când era fotbalist în activitate, dar am o admirație nesfârșită pentru felul în care își duce acum viața mai departe. Chiar așa cum e ea, o viață în care nu poate, deocamdată, să simtă frigul, e a lui, e destinul lui, e ceea ce i-a fost scris și ceea ce trebuie să trăiască. Și o face, natural, fără să ceară nimic în schimb, fără să solicite compasiune, milă ori ajutor.

Fiecare parcurgem în viețile noastre momente de turbulență. Fiecare credem că tot ceea ce trăim e nedrept, că nu merităm să ni se întâmple anumite lucruri. Fiecare avem senzația că trăim drame. Chiar și atunci când nu le trăim, tindem să le construim, pentru a primi atenție. Dramele artificiale, construite în jurul unui eveniment, să-i zicem reversibil, o prietenie destrămată, o relație eșuată, o pierdere financiară, o despărțire profesională. Cât despre ”dramele” iscate în jurul unor meciuri de fotbal, ghilimelele sunt obligatorii, nici nu vreau să vorbesc. De  câte ori am auzit expresia ”dramă” în fotbal, pentru faptul că nu știu ce echipă a pierdut un meci sau că nu știu ce jucător a tras pe lângă poartă un șut important, în ultimele secunde. Spun doar atât: Să fim serioși!

Dramă e atunci când pierzi pe cineva drag, când apare ireversibilul, când nimic nu mai poate fi reparat.

DRAMĂ E ATUNCI CÂND NU POȚI SĂ SIMȚI FRIGUL DE AFARĂ.

Când nu mai poți să simți ceea ce altădată ai simțit, când nu mai poți să trăiești ceea ce altădată ai trăit. Când nu mai poți să-ți controlezi viața cu propriile mâini. Când nu mai poți să-ți dorești altceva decât să te faci sănătos. Și când nu poți să știi când și, mai ales, dacă asta se va întâmpla.

Planuri. Obişnuim să ne facem planuri mereu. Să visăm. Să ne desenăm viaţa astfel încât să ne fie bine, astfel încât s-o trăim aşa cum vrem. În fiecare secundă facem un plan, uitând că fiecare secundă este de fapt doar un dar divin, de care trebuie să profităm. Uităm de cele mai multe ori, adânciţi în planurile noastre, profesionale sau personale, că destinul nu face selecţie, că soarta e a fiecăruia, că nu ne putem împotrivi ei. Că, eventual, doar putem să-i venim în întâmpinare.

Uneori, nu ne rămâne altceva de făcut decât să privim în Sus şi să întrebăm: De ce? Nu vom primi nici un răspuns. Viaţa merge înainte, nu?

Așa că, hai să nu mai facem atât de multe planuri! Și să trăim viața pe care am primit-o, să ne bucurăm de ceea ce avem. Și să ne gândim, atunci când suntem nemulțumiți, că alții ar da orice să trăiască nemulțumirea noastră.

Ieșiți un pic pe balcon sau afară! Eu am făcut-o, chiar acum.

Nu-i așa că-i tare bine când poți să simți frigul?

La mulți ani, Mihăiță Neșu! Sper ca peste câțiva ani să putem să ne plimbăm împreună prin zăpada. Și s-o simțim împreună exact așa cum e.