Fericirea unui "apaş"

Hai să vorbim puţin despre fericire! E o noțiune suficient de relativă, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul prioritar al existenţei noastre. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii schimbă puțin direcțiile de mers și spun că fericirea vine atunci când îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie. Fiecare vrea să fie fericit, dar fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Eu sunt fericit într-un fel, iar asta nu înseamnă că alții trebuie să fie fericiți în același fel ca mine. Din punctul de vedere al acestei noțiuni, definiția este la fiecare în parte.
Nu vă speriați! Este un text despre fotbal. Și despre un fotbalist. Apropo, nu știu dacă ați observat, dar atunci când vine vorba despre fotbaliști, fericirea are alte unități de măsură. Ceea ce pentru marea majoritate a oamenilor normali ar fi o fericire maximă, pentru ei se găsește mai mereu ceva care să umbrească această senzație. Logic ar fi să fie fericiți zi de zi, nu? Fac ceea ce le place și le place ceea ce fac, asta zic că e limpede. Ba mai iau și bani mulți pe chestia asta, ceea ce maximizează sentimentul. Numai că ei judecă altfel lucrurile.

Carlos Tevez, căci el e subiectul acestor rânduri, face parte, cred, din categoria oamenilor fericiți. Astăzi. Nu știu cât de fericit era el acum 3 luni sau acum 3 ani, dar tind să cred că nu atingea procentajul maxim. Abia acum cred că o face.

Întoarcerea lui Tevez la Boca Juniors reprezintă una din marile surprize ale acestui an. Mai exact, plecarea lui Tevez de la Juventus și din Europa. Sunt extrem de rare astfel de situații, de aici și elementul surprizei. Tevez nu era un fotbalist la final de carieră, dornic să mai alerge puțin în țara natală, la echipa de suflet. Era, încă este, un fotbalist ajuns la vârful carierei, ce putea lejer să mai joace la acest nivel doi, poate chiar trei ani. N-aș vrea să mă grăbesc în analize, dar cred că un procent suficient de mare din succesele lui Juventus în sezonul pe care l-am părăsit de curând i se datorează lui Carlito. Cu toate astea a ales să plece. Și nu la PSG ori Atletico Madrid, ce-i ofereau suficiente motive de fericire, ci acasă, în Argentina, la Boca Juniors, unde cu siguranță e plătit mai puțin, e un pic marginalizat din punct de vedere al imaginii și unde reușitele sale nu au același impact ca-n Europa.

E totuși un paradox, nu vi se pare?! Sau poate că e reflexul unei societăți mult schimbate, al unei realități de zi cu zi ce ne domină gândirea. Daca Tevez pleca la Atletico Madrid sau la PSG, pe un salariu foarte mare, l-am fi înțeles, am fi căutat imediat să găsim explicații ale gestului. Așa, în situația de față, ne mirăm. Ne mirăm că un fotbalist, că un salariat până la urmă, a pus altceva pe primul plan, nu banii, nu salariul. Ne mirăm de normalitatea unui om ce a decis să revină acasă, renunțând la bani pentru asta, spre a întoarce un pic din ce a agonisit către cei care i-au fost alături la începuturile aventurii sale prin această lume ”canibalică” a fotbalului. Poate că felul de a fi al ”Apașului” vine din ceea ce i s-a întîmplat în copilărie, de la acea conexiune cu moartea ce a fost atât de aproape să se consemneze și pe care n-o poate uita, atât timp cât își mai poate privi cicatricile în oglindă.
Dacă stăm să ne gândim, cariera lui Tevez a fost mai mereu marcată de caracterul lui. Mulți au spus despre el că e un inadaptat, mulți i-au pus la îndoială inteligența. E ușor de dat verdicte, mult mai greu e de deschis fereastra sufletului unui om pentru a înțelege ce e înăuntru.

Eu cred că ”Apașul” n-a vrut niciodată cu adevărat să plece de la Boca și din Argentina. A făcut-o doar din necesitatea, firească și ea, de a crește din punct de vedere profesional, de a se forma, de a-și demonstra, lui în primul rând, că are valoare, că e fotbalist și nu jucător de fotbal. Pe când era la Boca și era tânăr, iar ofertele curgeau pe adresa lui, a refuzat să meargă la Bayern, pentru că, a declarat-o mai târziu, familia lui nu s-ar fi putut adapta niciodată la viața din Germania. La fel cum, peste ani, el și soția lui nu s-au putut adapta la viața din Manchester. A surprins pe toată lumea plecând în Brazilia, mai apoi la West Ham United, dar acele episoade, un pic neclare, fac parte din transformarea fotbalului în industria de azi, erau practic primii pași făcuți de fondurile de investiții, un teritoriu încă necunoscut și astăzi, cu tentacule întinse peste tot, în acest sport. La Manchester United a ajuns la insistențele lui Sir Alex Ferguson, dar felul său de a fi l-a îndepărtat de cel care insistase atât de mult pentru transfer. Faptul că n-a reușit să învețe engleza l-a făcut să nu-și poată comunica problemele, dorințele, temerile și l-a introdus în acel malaxor ce devorează fotbaliștii care nu se acomodează. Cred însă că îndepărtarea lui Tevez a fost una dintre greșelile lui Sir Alex, căci îmi amintesc și acum acea societate explozivă pe care ”Apașul” o făcea cu Cristiano Ronaldo și Rooney.

Episodul City a confirmat că avem de-a face cu un fotbalist pe cât de bun, pe atât de dificil. La Juventus, poate surprinzător. căci Serie A nu-i cel mai simplu campionat pentru un atacant, și-a regăsit liniștea. S-a simțit bine la Torino, dar era destul de clar că era doar o etapă înaintea momentului culminant, la care probabil că visa din clipa în care a părăsit Argentina, cel al întoarcerii acasă. ”Apașul” și ”Bătrîna Doamnă” s-au înțeles de minune, a fost o căsătorie ce a funcționat în avantajul ambelor părți, urmată de o despărțire amiabilă, prietenească. Juve nu i-a pus bețe-n roate lui Tevez, pentru că lumea a înțeles la Torino că e mai bine așa. E mai bine pentru toată lumea.

Carlos Tevez e din nou la Boca Juniors. Prezentarea lui oficială a oferit momente vecine cu paroxismul pe ”La Bombonera”. De la Maradona încoace, doar Riquelme, un alt caz de argentinian inadaptat și inadaptabil, a mai reușit să ridice atât de mult temperatura pe miticul stadion în forma literei D din Buenos Aires. Șefii lui Boca se declarau, la finalul prezentării oficiale, extrem de fericiți că nu s-au înregistrat incidente, căci de multe ori fericirea maselor poate duce la evenimente tragice. Iar miile de fani ce au reușit să pătrundă pe arenă inundau rețelele de socializare cu caracterizarea ”cea mai fericită zi din viața mea”.

unt prea puține episoade de genul ăsta în fotbalul de azi pentru a nu saluta decizia lui Carlos Tevez. Azi, e în sfârșit un om fericit.