Obligația Braziliei

Începe un nou Mondial, o ediție pe care am așteptat-o și pe care sperăm s-o savurăm. Neimplicați fiind, din păcate, va trebui să ne alegem cu toții o echipă favorită.

În ceea ce mă privește, e simplu: Spania. Aș vrea ca Spania să câștige și acest turneu final, dar mi se pare extrem de greu. Țin cu Spania, dar cred că favorită e Brazilia. Și o să explic mai jos de ce cred asta. Iar meciul cu Croația de azi poate fi un prim moment de a vedea dacă această părere e una corectă. Doar un prim moment, căci până la partidele decisive mai e. Să nu uităm, de exemplu, că Spania a pierdut primul meci în Africa de Sud și a câștigat până la urmă Mondialul.

Faptul că Brazilia e favorita majorității specialiștilor nu înseamnă neapărat că e și cea mai puternică. Acum câteva săptămîni, eu am considerat Bayern Munchen drept cea mai puternică echipă de club din lume, dar specificam că asta nu înseamnă că neapărat va câștiga Champions League. Și n-a câștigat. Poate că-n momentul ăsta Brazilia nu e cea mai puternică selecționată prezentă la acest turneu final. Aș înclina spre Spania, fără să fiu neapărat subiectiv, privind la numele ce compun lotul, dar și la numele rămase în afara lui, nu din pricina accidentărilor. E și ăsta un criteriu. Germania ar fi imediat după, căci accidentarea lui Reus și lipsa unui golgeter (Klose are totuși niște ani) sunt puncte valabile contra nemților.

Și atunci de ce Brazilia? Brazilia nu e departe de cele două amintite mai sus. Are în plus de partea sa câteva argumente. Acela al țării gazdă, în primul rând. Știm bine, am avut la fiecare turneu final exemple de acest gen (unele oribile, vezi Coreea de Sud), echipele gazdă primesc un pic de ajutor din partea arbitrilor. Interesul e ca gazdele să meargă cât mai departe în competiție. Iar acum, pe fondul tulburărilor din Brazilia, cu atât mai mult. E un curent foarte mare împotriva Mondialului, care, trebuie să ne imaginăm, va crește în proporții dacă Brazilia va fi eliminată timpuriu. Măcar acum, oamenii sunt ocupați să susțină echipa națională, căci fotbalul e o religie în Brazilia, dar dacă nu vor mai avea ce să susțină își vor canaliza energia spre alte lucruri. Pe undeva, guvernanții brazilieni și-au făcut-o cu mâna lor, căci împotriva recomandărilor FIFA au decis ca acest turneu final să aibă 12 orașe gazdă (FIFA propusese 8), dincolo de deciziile mai mult decât bizare privind fiecare stadion. Spre exemplu, stadionul din Sao Paulo, unde se joacă Brazilia-Croația, a fost construit în zona cea mai defavorizată, din punct de vedere al infrastructurii, din tot orașul. Iar ăsta e doar un exemplu. Se vorbește că s-a furat la greu, că banii au intrat în buzunarele unor favorizați ai regimului, în detrimentul celor foarte mulți săraci. Vă sună cunoscut, nu-i așa? Președintele Braziliei, care e femeie, Dilma Rouseff, va veni la meciul inaugural, dar nu va rosti nici un discurs, o premieră în istoria Mondialelor, și nici nu va apărea foarte des în imaginile de pe tabela stadionului, de teamă să nu se enerveze lumea. Bine măcar că, din ce se aude, va veni Jennifer Lopez, care cred că a priceput în cele din urmă că n-are nimeni nimic cu ea. Peste toate astea, Blatter spune că misiunea sa la FIFA încă nu s-a încheiat. După Africa de Sud, Brazilia, Rusia și Qatar, mă întreb ce-ar trebui să mai urmeze ca țară gazdă pentru că domnul Blatter să-și considere misiunea încheiată?

Mai departe despre Brazilia. Fotbalistic vorbind, Brazilia are o echipă suficient de echilibrată. Are o apărare foarte bună, unii o văd cea mai bună a turneului, Alves-David Luiz-Thiago Silva-Marcelo, un mijloc rezonabil, dar și un atac la care parcă ar fi loc de mai bine. Diego Costa le-ar fi venit de minune aici. Nu prea are un lider de anvergură - deși toată lumea îl vede pe Neymar, eu cred că mai repede liderul ar trebui căutat în zona de apărare - dar are un selecționer dintre cei mai buni posibili. Felipe Scolari a câștigat Mondialul cu Brazilia în 2002 și a fost extrem de aproape să câștige Europeanul cu Portugalia, în 2004. Din multele rânduri ce i-au fost dedicate în această perioadă, mi-a atras atenția o povestioară din 2002. Se spune că, în Japonia fiind, la unul din ultimele antrenamente, i-a chemat pe Ronaldinho și Rivaldo lângă el și le-a spus, aparent încet, dar suficient de tare încât să audă și Ronaldo: ”Aveți grijă cu el, vă rog să-i dați mingea precis fiindcă e un pic cam gras și nu poate să alerge”. A fost suficient pentru ca Ronaldo să se motiveze și să facă un turneu final fabulos. Poate e doar o anecdotă, dar Felipao, cel care se consideră ”un amestec de tată, unchi și antrenor”, mi se pare liderul acestei ”naționale”. Se pare că a reușit să obțină acea atmosferă de competiție în lot, de care vorbesc toți cei care au fost implicați la un turneu final, ceea ce, spre exemplu, Brazilia n-a avut în 2006, atunci când a beneficiat de un lot absolut fabulos, cu toate starurile mondiale posibile, dar n-a făcut nici o brânză.

O particularitate a acestui Mondial, sper că întâmplătoare nu dirijată, e că în primele meciuri din mai multe grupe se întâlnesc favoritele. Brazilia-Croația azi, apoi Spania-Olanda, Anglia-Italia, Germania-Portugalia, Columbia-Grecia, Argentina-Bosnia. Mi se pare mult mai bine așa decât dacă favoritele s-ar fi întâlnit în ultimele meciuri.
Croația nu-i un adversar oarecare pentru Brazilia. Ba chiar selecționerul Niko Kovac spune că a depistat slăbiciunile din echipa Braziliei, adăugând că acea apărare de care vorbesc toți nu-i chiar așa grozavă. O să vedem. Cert e că tripleta Modric-Rakitic-Kovacic de la mijlocul terenului pare capabilă de orice. Cu Brazilia lipsește Mandzukic, care e suspendat, iar asta e o absență importantă. Se spune că va juca Jelavic, de la Hull City, dar eu cred că e foarte posibil să-l vedem pe Eduardo, omul lui Mircea Lucescu de la Șahtior.

Pentru Croația, e doar un meci, pentru Brazilia însă e o obligație. Cele 5 titluri mondiale din palmares atârna foarte greu.