Campion în 1924 şi în 2012

Ţine minte tot. Sau aproape tot. Când s-au trezit cu linia frontului peste ei, avea doar 5 ani, nu mai ştie exact cum a fost, dar revederea, în 1919, cu ai lui, parcă s-a întâmplat ieri, în Centrul special de la Fontenaz-sous-Bois, unde se reuneau familiile, după război. Frontul trecuse prin spatele casei lui şi îl despărţise de părinţi, încă din 1915.

De box s-a apucat în curte, mai mult în joacă. Se lupta cu tatăl său până cădea epuizat în iarbă, furios că nu era suficient de mare cât să învingă el. Gimnastica a învăţat-o la şcoală. Şi, în 1924, când avea doar 13 ani, a devenit campion naţional al Franţei, la piramidă. Într-o cutie de pantofi, veche, “cred că de prin 59, din Canada”, păstrează medalia.

Un an mai târziu descoperea ciclismul şi participa la prima sa cursă, la Claye- Souilly, cu nume fals. Avea doar 14 ani şi vârsta minimă pentru participanţi era 15. Specialiştii vremii i-au remarcat talentul, îndârjirea şi privirea aprigă, dar nu i-au dat vreo şansă, pentru că era prea scund.

Anii s-au scurs apoi tumultos, iar el şi-a căutat împlinirea în lumea largă, din Venezuela în Canada, simpatizând cu partidele de stânga, vinurile seci şi femeile frumoase. A dus războaiele mari în bătălii minuscule contra unor şefi pe care i-a beştelit serios, pentru că nu suporta autoritatea, a schimbat o duzină de locuri de muncă şi meserii şi când s-a pensionat, avea aproape 70 de ani, şi-a cumpărat o bicicletă. Şi s-a apucat serios de antrenamente.

A concurat de atunci de opt ori în Paris – Bordeaux, de patru ori în Paris – Roubaix, odată în Ronde Picard, de trei ori în Marmotte, de douăsprezece ori în Ardechoise, toate curse clasice celebre din Franţa. Iar în 1992 a terminat pe două roţi raliul Paris – Moscova. În 2011, a căzut în Ardechoise, încercând să evite un camion răsturnat pe şosea. A scăpat cu câteva răni uşoare şi cu un vârf, la 911 metri altitudine, care-i poartă numele, pe traseul întrecerii.

Când a împlinit 100 de ani, pe 26 noiembrie 2011, şi-a celebrat aniversarea cu un record mondial al orei: 23,2 kilometri. A obligat Uniunea Ciclistă Internaţională să omologheze recordul înfiinţând categoria Masters plus 100 de ani! În februarie 2012 a doborât acest record, parcurgând în 60 de minute 24,251 de kilometri. “Puteam să fiu mai rapid. Dar n-am vrut să mă trezesc cu pulsul că o ia razna.”, avea să declare după cursă.

Robert Marchand, care are 1,52 metri şi 51 de kilograme,  nu s-a oprit aici. Nu caută recordurile, deşi le doboară. Ultimul, pe 28 septembrie 2012, la Lyon, pe velodromul din oraş. A parcurs 100 de kilometric în 4 ore 17 minute şi 27 de secunde. “Cel mai mult suferă braţele, care stau întinse pe ghidon atât de mult timp. Şi fesele.”, a declarat la final, când s-a plâns organizatorilor de faptul că nu i-a plăcut ce cânta acordeonistul de pe marginea velodromului: “Data viitoare să aduceţi muzică militară. Pe muzica asta se câştigă!”

În urmă cu 10 ani, Marchand a parcurs 600 de kilometric, între Paris şi Bordeaux, în 36 de ore. Apoi a renunţat la curse pe asemnea distanţe, cea mai lungă acum fiind cea de 100 de kilometri. Spune că vrea să mai concureze încă multă vreme, de aceea trebuie să aibă grijă de el. Şi îşi dezvăluie secretele: n-a fumat niciodată şi a avut mereu un apetit sănătos pentru vin şi femei.