Când fotbalul putea fi și o glumă

Nu îndrăzneau să-i zică-n faţă, dar când nu era prin preajmă, exact aşa vorbeau despre el. Şi spuneau: „e nebun, ce mai! Şi indecent de excentric, ca toţi galezii!” Adevărul e că făcea multe nefăcute şi-i cam plăcea să se dea în stambă.

Păi, odată, s-a dus la Belfast, pentru un meci cu Irlanda, cu o mână bandajată și plângându-se că și-a rupt două degete. Când l-au văzut coborând de pe vapor, ziariştii au luat-o la fugă şi n-au mai aşteptat să ajungă în redacţii, strigau ştirea pe străzi: „Dick Roose e lovit, Dick Roose are mâinile-n bandaje!”. Şi lumea se bucura, imaginându-şi cum aveau să curgă golurile în poarta galeză, cu el aşa infirm. Dar n-au curs. A apărat bandajat, de parcă n-ar fi avut nimic. Şi nici n-avea, dar îi plăcea să facă bâză de irlandezi! Bine, lui îi plăcea să facă bâză de oricine.

Din cauza lui, scorţoşii din Federaţie au schimbat şi regulamentul. Pe vremea aia, portarul avea voie să joace mingea cu mâna până la centrul terenului, fără să o poarte în braţe, doar bătând-o de pământ, cum e azi în baschet. Iar el era suficent de sărit de pe fix să ia la driblat adversarii în felul acesta şi apoi, fix de la centrul terenului, să dea câte o pasă decisivă atacanţilor. Lăsa poarta goală fără să se teamă că ar pierde mingea şi ceilalţi ar putea marca un gol. Şi făcea asta atât de des, încât i-a adus la exasperare pe domnii în costume din birouri, care au decis să oblige portarul să joace mingea cu mâna doar în careu.

Bine, treaba era mai adâncă și pe cât de mult îl iubea publicul, pe atât de mult îl urau oficialii FA. Ei încercau să promoveze fotbalul ca un sport profesionist serios, el insista să rămână amator și făcea fel de fel de glume pe teren. În plus, la Londra era un fel de vedetă, ceea ce nu prea pica bine oficialilor fotbalului englez. S-au apucat chiar să-l investigheze, prin 1909, în legătură cu banii pe care-i cheltuia, ca amator, la clubul său de atunci, Sunderland.

Și cheltuia. Nu avea un contract semnat de profesionist, dar pretindea să i se deconteze toate cheltuielile. În 1906 trebuia să ajungă la un meci în deplasare cu Aston Villa, pe când juca la Stoke. A pierdut trenul de la Euston, așa că a închiriat doar pentru el o locomotivă și un vagon, iar apoi a trimis clubului o factură de 31 de lire. Într-o vreme când un miner câștiga 4 lire pe lună, în Marea Britanie.

Șmecheria era alta. De pe urma lui, cluburile care-i plăteau toate extravaganțele se alegeau cu profit dublu din publicitate și bilete mai multe vândute la meciuri. Oameni care nu văzuseră în viața lor un meci de fotbal știau cine e Dick Roose. Copiii se țineau după el prin orașe ca după circ, iar femeile pierdeau seri în holul hotelului unde era cazat, rugându-se șoptit să fie printre alesele care își petreceau nopțile cu el.

Pe 23 aprilie 1910, a apărut pe terenul fostei sale echipe, Stoke, în poarta celor de la Port Vale, în meciul care urma să decidă campioana din North Staffordshire and District League, îmbrăcat în tricoul pe care-l purta pe vremea când juca pentru Stoke. A apărat senzațional o vreme, până ce spectatorii, vreo 7 000, n-au mai suportat și pe lângă huiduielile și înjurăturile permanente, au încercat să intre pe teren să-i aplice o corecție. S-a iscat un scandal monstru, președintele lui Stoke a fost lovit de un jucător al propriei echipe, când încerca să liniștească spiritele, partida a fost, în cele din urmă, oprită definitiv. În apărarea sa, Roose a spus, în fața comisiei Federației, că a crezut că e vorba despre un meci amical, nu un joc în care se decidea un titlu.

Avea 37 de ani când s-a dus să se înroleze voluntar pe frontul Primului Război Mondial, deși nu era obligat, depășind vârsta încorporării obligatorii. Abilitățile căpătate pe vremea când era portar și arunca mingea cu mâna și la 60 de metri distanță l-au făcut unul dintre cei mai buni aruncători de grenade din regimentul Royal Welch Fusiliers.

Aruncând grenade a și murit! Un camarad a povestit că în timpul bătăliei de pe Somme, l-a văzut într-o groapă de obuz, aruncând grenade spre liniile germane, cu zâmbetul pe buze. Camaradul zice că era, parcă, 7 octombrie 1916. Nu i s-a găsit niciodată trupul, dar numele lui apare pe memorialul de la Thiepval, printre soldații căzuți la datorie.

A fost prima mare vedetă a fotbalului britanic, în sensul în care înțelegem astăzi acest cuvânt. Leigh Richmond "Dick" Roose a fost, la începutul secolului trecut, ceea ce e azi David Beckham, plus mult umor și poftă de viață.