Capul Verde de la Capul Bunei Speranţe

În turnul de control al aeroportului din Sal, Ulisses Indalecio Lucio Antunes n-are timp să viseze, deşi ar avea la ce. Într-o engleză tehnică şi plină de coduri specializate, de parcă ar fi o limbă secretă, transmite coordonate şi dirijează avioane deasupra pistei de aterizare. Abia respiră între două mesaje şi două avioane aduse în siguranţă la sol. Şi asta e una dintre vieţile lui! Aceea în care nu visează!

În cealaltă viaţă, Lucio Antunes zboară el însuşi cu avionul, de la Praia la Madrid, unde petrece şase zile la antrenamentele Realului, invitat de Jose Mourinho. Acolo poţi să visezi! Şi tactici, şi rezultate mari. Asta după ce, norocos fiind, furi meserie de la The Special One. Şi Lucio e un elev silitor. Ia tot ce poate şi înţelege de la Jose.

Şi când se întoarce acasă, la Praia, se pune pe desenat scheme, pe sunat jucătorii din lumea largă, pe visat și pe împletit speranțe. Se uită pe hartă: Portugalia, Olanda, România, Ungaria, Bulgaria, Elevţia, Cipru... Şi-i cheamă pe toţi şi le spune ce visează şi-i convinge să viseze şi ei.

Acum au şi motive să viseze. În meciurile decisive, au eliminat Camerun, ditamai echipa, cu Eto’o căpitan şi Song cel mic, de la Barcelona, pe teren. Nici nu le venea să creadă că e adevărat. Şi-şi tot ziceau: „a avut dreptate Lucio, degeaba ne amuzam noi că bate câmpii!”

Când au aterizat în Africa de Sud se ştia despre ei că: fac parte din cea mai mică naţiune care-şi trimite reprezentativa la Cupa Africii, în insule trăind puţin peste jumătate de milion de oameni; sunt prima oară la un turneu final, oricare ar fi fost el; în buna tradiţie africană, au un supranume, pe care nu-l justificaseră decât odată, contra camerunezilor, cărora li se zice şi leii neîmblânziţi: rechinii albaştri.

După meciurile din grupe de la turneul final continental, s-au mai aflat următoarele: că Platini, omul care a înscris primul gol din istoria ţării la un turneu final, contra Marocului, şi-a primit porecla pe străzile periferiei pariziene, unde a crescut în anii '90, numele lui din buletin fiind Luis Carlos Almada Soares; că Lucio Antunes a selecţionat jumătate din lot vizionând DVD-uri cu jucători împrăştiaţi prin lumea largă, pentru că federaţia nu avea bani să plătească bilete de avion pentru deplasări; că Fernando Varela, omul care a marcat golul de 1-1 cu Angola, e născut în Portugalia şi e fundaş la FC Vaslui.

De asemenea, se mai ştie acum că Lucio Antunes a antrenat în 2010 selecţionata sub 21 de ani a ţării sale, cucerind aurul la Jocurile Lusitane. Că a fost pus selecţioner pentru că a fost cea mai ieftină variantă, după ce lucrase gratis la naţională, ca secund al portughezului Joao de Deus. Şi că la conferinţa de presă care a urmat victoriei cu Angola, 2-1, succes care a calificat reprezentativa Capului Verde în sferturile Cupei Africii, a chemat toţi jucătorii.

A intrat cântând alături de fotbalişti în sala unde aşteptau ziariştii, un cântec tradiţional din arhipelag. Un cântec despre speranţă şi mulţumire. Înainte de conferință, pe stadion, făcuse turul terenului purtând ca nebunul un drapel al țării sale! Visele sunt deja realitate, și asta departe, tocmai la Capul Bunei Speranţe.