Evander, boxerul, nu bunicul de 51 de ani

Evander Holyfield a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, şi încă înainte de festivitatea de închidere a competiţiei, semnase primul contract de profesionist. N-avea 22 de ani şi strânsese 160 de victorii la amatori, dintre care 78 prin KO. Şi o înfrângere scandaloasă, care l-a trimis direct în malaxorul pumknilor dați pe bani mulți.

Era semifinala olimpică, împotriva neo-zeelandezului Kevin Barry. Pe Holyfield îl cam strângea deja casca de amator şi dădea pumni cu furie calculată, ştiind că o medalie de aur îi deschide direct uşa promotorilor profesionişti. L-a pocnit pe Barry şi l-a trimis la podea după o serie năpraznică. Spectatorii din Memorial Sports Arena au explodat în picioare, Barry, zobit!

Şi când toată lumea aştepta decizia în favoarea lui Evander, arbitrul iugoslav Gligorije Novicic a anunţat că l-a descalificat pentru lovire după oprirea luptei. Barry era deja în cădere, Holyfield în mijlocul unei serii de lovituri, când arbitrul din ring a strigat stop. Protestele oficialilor americani au fost inutile. Scandalul, imens! Pentru că în finală se calificase un alt iugoslav, Anton Josipovic.

Atît de tare-l lovise Holyfield pe Barry şi aşa rău îl rănise, încât neo-zeelandezul a anunţat că nu poate boxa pentru medalia de aur. Şi Josipovic a câştigat titlul olimpic fără luptă. Pe Evander îl învinsese decizia controversată a compatriotului acestuia.

La trei luni după Los Angeles, Evander îşi începea epopea profesionistă în templul Americii: Madison Square Garden, din New York. Şase reprize şi victorie cu decizie unanimă în faţa lui Lionel Byarm. În mai puţin de doi ani, WBA i-a pus centura semigreilor în colţul ringului, după ce l-a caftit pe Dwight Muhamad Qawi.

De obicei, la categoria asta, un boxer dădea cam 60-70 de pumni pe repriză. În seara aia, când a luat primul titlu, Evander a avut o medie de 85,7 pumni trimişi în adversar, în cele 15 reprize ale luptei. În 1987 l-a învins pe Ricky Parkey prin KO tehnic în repriza a treia şi a luat şi titlul IBF. Iar peste un an, tot un KO tehnic, în faţa portoricanului Pedro de Leon îi aducea şi titlul WBC.

Era campionul lumii la trei versiuni, cele mai importante. Aşa că a urcat la altă categorie. Şi în 1990, după ce l-a trimis la podea pe Buster Douglas, în repriza a treia, a devenit campionul mondial al greilor în versiunile WBA, WBC şi IBF.

Prima bătaie i-a dat-o Riddick Bowe, în 1992, şi i-a luat toate centurile. Apoi a alternat victoriile cu înfrângerile, dovedind că e pământean, dar unul destoinic. Aşa că n-a stat pe gânduri şi a urcat în ring cu Mike Tyson, pe care l-a terminat prin KO tehnic în runda a 11-a şi i-a luat centura WBA. S-au mai caftit odată, urât tare, cu Tyson terminând meciul cu un sfert din urechea lui Evander între dinţi.

Pe 19 octombrie 2013, Evander a împlinit 51 de ani. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 4 şi până la 5.30 citeşte pasaje din Biblie şi meditează. Înainte de micul dejun face un antrenament fizic de o oră şi jumătate, iar până seara, când merge la culcare, adună şase ore de antrenament zilnic. Două la sala de forţă, pentru că spune chiar el, "trebuie să-mi păstrez masa musculară intactă".

E ruinat financiar și e gata să revină în ring în fața unui puști de doar 26 de ani. Chiar dacă nu o va face, boxul va rămâne mereu imprimat cu alura lui de bătăuș elegant, la granița dintre golănie și artă. Poate și de asta cred că, de fapt, dincolo de dorința de a mai câștiga ceva din bursa unuei eventuale dispute, Evander vrea de fapt să mai simtă odată aroma unei lupte adevărate.