Magnetul Negru, Fulgerul şi Piciorul de Diamant

Nu se ştie cum, căpitanul D.H. Holly ajunsese preşedintele Federaţiei. Cum n-a convins pe altulsă se ocupe cu asta, era şi selecţioner. Pe el îl convinsese Richard Etim Henshaw, fiul ambasadorului coloniei la Londra, tânăr crescut pe malul Tamisei şi care mirosise că fotbalul era mai ambasador decât orice ambasador cu şcoală!

Bine, nu de asta juca. Bătea mingea încă de mic, de dinainte de război, prin locurile virane din preajma cartierului bogătanilor din Lagos. Educat de britanici, era spirt la organizare. Şi-a făcut echipă, din colegi ai corpului de marină regală, l-au pus, fără îndoieli, căpitan şi a câştigat prima Cupă din istoria ţării, în 1945.

Dar acum era altceva. Îi intrase în cap ideea asta, după ce văzuse la Londra o groază de meciuri. Se ducea la toate, pe vreme când era student. La profesionişti, la amatori, prin parcuri. Rămânea gură cască oriunde vedea o minge. Şi-l uimea mereu puhoiul de lume venită să vadă jocul.

A ales optsprezece flăcăi, pe sprânceană. Aveau între 20 şi 29 de ani și nicio grijă pe fruntea vreunuia: doi profesori, doi preoţi, şapte angajaţi ai Căilor Ferate, iar restul era membri ai Departamentului de Marină, divizie a Marinei Regale.

Pe cheiul de pasageri se strânsese lumea ca la urs. Și gură cască, și albi, și negri, și toate notabilitățile coloniei. Episcopul de Lagos le-a dat binecuvântarea, guvernatorul general, Sir John McPherson le-a trimis un mesaj de încurajare. Pe mânecile pardesielor olive era cusută o emblemă cu inițialele NFA sub care scria "United Kindom 1949".

Au călătorit la clasa a treia pe RMSS Apapa, alergau de patru ori pe zi pe puntea superioară și la Liverpool au debarcat pe 29 august, după două săptămâni spre nord, prin Oceanul Atlantic. John Finch, fost atacant de legendă la Fulham, i-a așteptat la hotel, după ce acceptase să fie antrenorul lor. Ducele de Edinburg le-a transmis un mesaj de bun venit.

Au jucat nouă partide timp de o lună, câștigând de două ori și pierzând de cinci. Aproape toți au jucat în picioarele goale, pe care le înfășuraseră în niște bandaje. La ultima întâlnire, pe stadionul Holly Road, au jucat prima oară la lumina reflectoarelor. Au condus cu 2-0, s-a terminat 2-2, cu South Liverpool FC. Dar lumea deja-i cunoștea și vorbea despre echipa aceasta venită tocmai din Africa, pentru un turneu de jocuri amicale cu echipe de amatori engleze.

În cel mai pur stil englez, încă după primul meci s-au trezit cu porecle în ziare. Toate, admirative. Și așa i-au ținut minte spectatorii pe legendarii jucători ai primei echipe naționale a Nigeriei.

Tesilimi "Fulgerul" Balogun a jucat atacant central și astăzi un stadion din Nigeria îi poartă numele. Peter "Picior de Diamant" Anieke s-a întors la începutul anilor '50 în Anglia și a jucat ca profesionist la Hull. Iar Sam "Magnetul Negru" Ibiam e considerat încă cel mai mare portar din istoria fotbalistică a țării.

Povestea e întreagă astăzi pentru că, nu se știe din ispirația cui, turneul britanic al primei reprezentative nigeriene a fost filmat. Există un dcumentar al Colonial Film în care sunt surprinși jucătorii africani pe terenurile engleze. Documentarul poate fi văzut aici.