Poreclele

Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe Chris Masoe. Deşi, s-ar putea ca el să nu prea vrea să-şi mai aducă aminte. Bine, asta dacă mai ţine minte ceva! Noroc că s-a filmat. Balonul i-a venit dinspre dreapta, s-a întors să-l recepţioneze şi când l-a prins, s-a trezit direct pe gazon. Nici n-a ştiut ce l-a lovit. A dat să se ridice, dar a înghenunchiat şi s-a lăsat pe-o parte, necontrolat. Anestezie sigură, la un munte de om care avea 1,88 metri şi cântărea 106 kilograme. Ei bine, tocmai pentru astfel de intrări, într-o zi s-a trezit că-l porecliseră Anestezistul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Treaba asta cu poreclele a început demult, încă de pe vremea când juca la Bourgoin-Jallieu. Prima pe care a primit-o a fost Cartouche. În Franţa, cartouche e cuvântul pentru un placaj de rugby deosebit de puternic. Iar el nu dădea decât astfel de placaje, cu o acurateţe incredibilă pentru un uriaș de 1,99 şi 110 kilograme. Juca centru în linia a treia, numărul 8, sau flankeur uneori, şi se năpustea cu capul înainte în orice adversar, fie ca să treacă purtând balonul, fie ca să-i oprească pe cei care se îndreptau spre terenul lui de ţintă.

La Sale, peste Canalul Mânecii, într-un joc de cuvinte tipic pentru sofisticaţii englezi, i-au zis Sea Bass, adică lup de mare, folosindu-se de diminutivul său, Sebas. Tot acolo i-au crescut părul şi barba. “Nu vorbeam deloc engleză şi m-am gândit că nu ştiu să spun frizeriţei cum vreu să mă tundă. Şi era aşa frig dimineaţa, că mi-era frică să mă bărbieresc.”, avea să povestească el, câţiva ani mai târziu, cum a ajuns să arate ca un sălbatic.

Tocmai look-ul acesta, alături de curajul lui nebun de a se arunca peste adversari l-au făcut pe Andrew Sheridan să le spună neo zeelandezilor, în 2007, că e vorba despre Caveman, omul cavernelor.

Ziariştii englezi au scris despre el ca fiind Bestia franceză, iar unii l-au asemuit cu Atilla, şeful hoardelor hune care au pârjolit continentul şi au băgat spaima în romani.

N-a fost niciodată un jucător uriaş. N-avea tehnica şi mai ales, spun specialiştii, n-avea abilitatea de a citi jocul. În plus, deşi uriaş trosnind din măsele, dispărea fizic din joc şi avea nevoie de perioade de respiro. Făcea însă un lucru ca nimeni altul. O spune fostul lui antrenor de la Sharks, Kingsley Jones: “Lua balonul şi trecea prin şase adversari, apoi două minute mergea pe teren. Îi cunoşteam slăbiciunile. Dar când pleca la atac, sau când dădea un placaj mare, inspira și motiva întrega echipă!”

A fost cel mai mediatizat jucător din Franţa fără să fie vreodată cel mai bun şi asta s-a întâmplat pentru că a simbolizat un model de curaj, bărbăţie şi încredere care riscau să ajungă pe cale de dispariţie atunci când a apărut el. N-a fost un produs de marketing întâmplător şi chiar dacă a ştiut mereu că e şi asta, n-a uitat să se ia la trântă serios şi fără să trişeze cu orice adversar.

Sebastien Chabal s-a retras sâmbătă după ce echipa sa, Lyon, a promovat în Top14, prima ligă franceză. Are 36 de ani, părul lung, barba la fel, duce după el un lung şir de porecle şi amintirea unui rugby jucat cinstit, cu un curaj admirabil şi-un suflet mare. Iar toate acestea nu l-au ajutat să fie cel mai bun, dar l-au făcut cel mai iubit.