Seve și-o minunată crosă numărul 3

Când zâmbea el, soarele uita să mai apună deasupra caseleor vechi din Santander, pe celălalt mal al golfului, și rămânea să privească ultimele lovituri din nisipul pe care vânturile nordului îl aduceau pe teren. Dormea cu crosa numărul 3 alături și visa pajiști întinse găurite cu alb, de niște cârtițe fermecate. Stegulețe roșii îi fâlfâiau în vis, la capul patului.

Crosa o primise cadou de la unul dintre frații săi mai mari, iar de la celălat primise ca învățătură mersul leneș, aplecatul capului spre dreapta și inventatul de lovituri ca să scape de belele. Ziua, grădinarul Ballesteros tundea iarba de pe traseul Real Golf de Pedrena, iar noaptea, când luna strălucea din Atlantic, fiul său cel mic, Seve, se visa campion în iarba aia. Ca să treacă de prima cupă oficială a vieții sale, despre care se spunea că se parcurge din trei lovituri, a dat de zece ori în mingea mică, albă. Avea nouă ani și zâmbea de parcă îi plăcea să dea cât mai multe lovituri, nu să termine cât mai repede traseul. Iar când zâmbea el, pescărușii din golful Biscaya își țineau respirația și se aruncau în picaj în valurile de sub faleza înaltă, amețiți de atâta frumusețe.

Când a câștigat a doua oară Mastersul de la Augusta, în 1983, s-a spus că a fost precum un Ferrari în întrecere cu un Chevrolet. I-a lăsat pe ceilalți în urmă și a salutat la final. Se obișnuiseră atât de mult cu loviturile lui întortocheate, încât n-au mai socotit că a fost primul jucător de pe Bătrânul Continent care a strâns un milion, apoi două, apoi trei, de lire sterline, exclusiv pentru că juca golf și câștiga turnee. Nici el n-a socotit vreodată, doar s-a bucurat că putea să trăiască doar pentru asta.

Când apărea el pe tee, plătitorii de bilet fremătau ca înaintea unui spectacol de iluzionism. Era neîntrecut și toți au căzut de acord că e primul geniu al golfului. Spaniolii l-au consacrat prima lor stea sportivă internațională. El, cred ibericii, i-a pus prima oară pe harta lumii în sport. Iar englezii au scris odată că a rescris imaginea publică a poporului spaniol.

A murit într-o sâmbătă dimineață, anul trecut, când încă nu răsărise soarele și el abia împlinise 54 de ani. S-a chinuit cu o tumoră pe creier și cu dureri de spate groaznice. Umezeala din Cantabria și perfecțiunea swingului, aplecat în față, i-au făcut felul. Maradona a auzit vestea și a plâns. S-a simțit de parcă murise și el puțin.

În ziua în care a fost înmormântat la Pedrena, Seve a luat cu el crosa numărul 3 și s-a dus să mai dea o ultimă lovitură, singura pe care a știut dintotdeauna că o va rata. Iar după aceea, oamenii au văzut un zâmbet cărat de pescăruși peste ocean, spre Santander, și au mai întoars odată capul spre buncărul de nisip, ca să-l regăsească acolo pe copilul care a iubit golful ca nimeni altul.