„Apă bei...”

E un mix. De text, zic. Abordez mai multe subiecte, fără o legătură directă între ele. În ordinea importanţei mai degrabă subiective, dată de genul jurnalistic respectiv care implică un filtru personal pronunţat.

Mă bucur că Dănuţ Lupu a driblat perioada critică a bolii. Urmează ce nu îi plăcea lui. Un „cantonament” îndelung, plin de rigori, de disciplină, cu o libertate de mişcare limitată. Încă măcar o săptămână la terapie intensivă şi restul existenţei fără excese. E echivalentul unei reinventări, dar îl văd capabil. De dragul soţiei şi al copilului şi de dragul vieţii care i-a plăcut şi îi place atât.. Nu vreţi să stiţi cum reacţiona la aia cu „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba”...Cert e că mă aştept şi îmi doresc să îl văd cu aceeaşi frizură şi la fel de şugubăţ , dar un pic mai meticulos, mai calculat şi mai atent cu sine.

Am citit comentariile celor care mă certau că îl lăudam pe Gâlcă după meciul acela de Cupă cu Barcelona şi că acum nu mai zic nimic după şase goluri luate de la Real şi o serie de opt meciuri fără victorie. Păi zic. Că doare înfrângerea asta...De fapt proporţiile ei. Şi că nu e deloc în regulă că, după ce dăduse semne de viaţă, Espanyolul s-a prăbuşit iar. Eu vorbesc de Costel în cheia omului care aduce o altă filosofie, care promovează şi impune respectul, care antrenează cu pasiune şi care are principii. Că într-un moment sau altul rezultatul stilului său nu îşi găseşte corespondent în realitate, e altă discuţie. Nu e cel mai bun şi mai are multe de învăţat.

Discutam mai deunăzi cu un amic care ştiindu-mă „realist” mă tachina după ce am mărturisit că mai degrabă m-aş bucura să facă vreo ispravă Costel. „Ţii cu oameni sau cu echipe?”, mă întreba el retoric. Chiar, voi ţineţi exclusiv cu brandurile?! Mie îmi vine să spun că în cel mai bun caz e un mix...Că mă ataşez de oamenii din spatele brandurilor, că mă regăsesc cumva în acţiunile, în felul de a fi al unuia sau al altuia, că mă proiectez oarecum şi că abia apoi mă gândesc să mă identific cu o grupare. Pun foarte mare preţ pe „elementele” care dau identitate!

Palmares...culori...imn...Chestiunile acestea mai degrabă abstracte. Dar înainte de toate oamenii. Am fost fie simpatizat, fie acuzat că sunt rapidist. Mă surprindeam zilele trecute că am luni bune de când nu am mai vorbit cu nimeni de la Rapid. Asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată de când am intrat în presă. Fie că se numea Dinu Drăgan, fie iertat, Mircea Lucescu, Lupu, Dulca, Nanu, Rada, Pancu, Cornel Matiaşi, Daniel Niculae, Răzvan Lucescu sau cine mai vreţi erau oamenii care făceau brandul să fie însufleţit, să respire, să aibă şi să dea emoţii.

Astăzi văd un stadion vechi, trist şi împietrit cu un mesaj scris stângaci de mână pe un cearceaf ponosit „Rămas bun, nea Teo” (în memoria lui Teofil Codreanu plecat şi el în prima lună a acestui an...). Aaa, şi o reclamă la ape...Ceea ce mă duce cu gândul la prietenul suferind pe un pat de spital la Matei Balş „Apă bei, apă joci”, spunea el cu accent moldovenesc. Acum îmi spunea soţia sa că i-a încurajat cu: „Mă fac bine...Ce?! Aţi văzut voi drac mort şi sticlă ruginită?!”. Sticlă nu, dar brand muribund şi ruginind, da. Dar asta e altă discuţie.