Asta-i naţionala noastră

12.10.2018, 20:51
romaniaU21_walesU21_1043

Da. Eu unul asta am visat în ultimii 25 de ani. Un antrenor căruia sa îi fie bun un 0-0, dar care sa joace la victorie. Un selecționer care la 1-0 în condițiile expuse mai sus să forțeze desprinderea și să mai trimită în teren un vârf, iar acel jucător să și înscrie.

O echipă fără complexe, o echipă stăpână pe sine, pe calitățile sale, o echipă care are plăcerea jocului, care se exprimă estetic, care combină, care suferă și se bucură impreuna. O echipă creată de Isăilă şi desăvârșită de Rădoi.

Nu mă feresc să zic că avem nu doar o națională, ci o generație extraordinară și că pentru Europeanul de la anul din Italia-San Marino va fi teribil, dar teribil de greu să alcătuim lotul. Şi nu pentru că nu sunt soluții, ci pentru că avem prea mulți jucători de valoare.

La Ploiești va veni nu doar punctul de care avem nevoie, ci o altă victorie entuziasmantă în faţa unui alt stadion arhiplin. Pentru că pe lângă o națională nou nouță, România și-a regăsit și publicul. Iar duminică naționala asta mică probabil va fi în tribune pentru a vedea generația lui Contra cu Serbia, dar mai ales pentru a fi aclamată pe cel mai mare stadion al țării.

De același autor
Digi24
Cutremur în România, marți seară. Mesaj către populație de la ISU București
Cutremur în România, marți seară. Mesaj către populație de la ISU București

Un cutremur de magnitudine 4,3 s-a produs marți seară, la ora 20:21, în zona seismică Vrancea...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • Andrei-Niculescu-si-George-Dobre-768x481

    Media | Fotbal European, 21:15, 22:45 și 00:00, în direct la DGS 1

  • supercupa europei psg aston villa preview

    FOTBAL | Supercupa Europei 2026: PSG - Aston Villa 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • timisoara

    FOTBAL | Liga 2: Poli Timișoara - Dumbrăvița ora 17:30, Digi Sport 1

  • FOTBAL:CHINDIA TARGOVISTE-METALOGLOBUS BUCURESTI, LIGA 2 CASA PARIURILOR (9.08.2026)

    FOTBAL | Liga 2: rezumatele etapei 2, 14:45, Digi Sport 1

  • vali moraru alessandro caparco digi sport special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv 10.000.000 € pentru Daniel Bîrligea: FCSB a dat răspunsul pe loc!

daniel-birligea

Era milionar și avea lumea la picioare, dar totul s-a năruit într-o clipă: a murit la doar 29 de ani. Cauza decesului

brandon-clarke

Anunțul care a luat prin surprindere lumea tenisului: Irina Begu s-a căsătorit

irina_camy15_1786300433_3960096479119024984_6531698037

Gigi Becali i-a decis viitorul lui MM Stoica! ”Astăzi i-am spus și lui” / ”A venit la mine și a început să plângă”

gigi-becali

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media