De ce e şi Rotariu de vină

Rotariu este unul dintre exemplele de jucători al cărui renume o ia cu mult înaintea numelui. În cazul de faţă, eu unul nu am avut timp să îmi dau seama cât e el de fotbalist, din cauza nenumăratelor scandaluri în care a fost implicat cu sau fără voie. Vreau să cred că detaşarea îmi permite să am o perspectivă obiectivă a întregii situaţii. Îmi amintesc că şi trecerea lui de la Vaslui la Dinamo a fost una cu cântec şi s-a lăsat cu ameninţări, cu discuţii în contradictoriu, cu terţe persoane implicate, care susţineau că ştiu ce e cel mai bine pentru copil, etc, etc.

Aici vreau să ajung. Mie mi se pare că Dorin nu are o personalitate definită ca sportiv. Eu cred că prin natura lucrurilor un copil care alege şi reuşeşte să facă sport de performanţă este sau ar trebui să fie altfel. Până la urmă prin asta se diferenţiază cei care ajung cu adevărat sus de foarte mulţi puştani/puştoaice care se visează Messi, Ronaldo, Nadal, Wiliams sau mai ştiu eu cine. Sunt supradotaţi din punct de vedere al puterii de muncă, tăriei de caracter, ambiţiei, adaptabilităţii, calităţi indispensabile care se adaugă talentului nativ. L-am văzut pe Rotariu abil în faţa porţii, chiar în meciuri cu Steaua, l-am simţit având tupeu în joc şi i-am surprins execuţii interesante.

Nici măcar nu trebuie să fiu suporter al lui Dinamo, pentru a-i pretinde doza aceea de personalitate de care vorbeam. Adică, da, aştept de la Rotariu să îşi iasă din fire şi să urle: „Linişte! Acum vorbesc eu!”. Să-şi reducă la tăcere mama, impresara, unchiul şi pe toţi cei care vorbesc şi acţionează în numele lui. Cel mai simplu e să îl compătimeşti şi să te lamentezi de imensul talent al unui copil ce riscă să se irosească din cauza jocurilor de interese din jurul lui. Pentru a fi un mare sportiv trebuie să îţi asumi fapte, să iei decizii şi să fii hotărât. Nu să te plângi că eşti ameninţat, după ce ba te dezici, ba te afişezi cu unul sau cu altul. Deviaţiile comportamentale, incoerenţa şi inconstanţa gesturilor şi a spuselor, vor fi mereu taxate de ceilalţi. Pentru că atunci când tinzi să ajungi un reper în ceea ce faci, trebuie să conştientizezi că ai şi responsabilităţi. În dueluri cu adversari iei hotărâri în fracţiuni de secunde, nu ai timp de consultări cu „cei ce îţi vor binele”... Lecţia asta trebuia să îi fie predată de mamă acasă şi de cea care îl sfătuieşte acum în meserie. Nu cu lamentări şi cu „ăia sunt de vină” îl ajută pe Dorin. Dacă el nu e în stare să se ajute singur!

Nu pot fi de acord cu ameninţările venite din partea unora, dar pot spune că e justificată supărarea suporterilor pe Dorin Rotariu. Iar în spatele faptului că oamenii din stafful lui Dinamo nu îl apără necondiţionat, detectez o supărare a actualilor şefi pe ceea ce face fotbalistul şi, sunt sigur, că nu e ceva superficial, de ochii fanilor. Pe subiectul ăsta mai spun că orice asemănare cu tot ceea ce i s-a întâmplat lui Dănciulescu nu are nicio o legătură cu realitatea. Danciu a fost înjurat prosteşte, probabil de „înaintaşii” celor ce l-au ameninţat pe Rotariu şi familia sa, pentru că a refuzat să îşi renege trecutul stelist, înjurând ca formă de facil şi fals ataşament. Danciu a luptat să îşi dovedească profunditatea apartenţei la idee şi spirit şi a câştigat un meci ce părea imposibil de câştigat. Asta pentru că şi-a găsit aliaţi în dinamoviştii cu creier şi judecată. A fost un proces îndelungat şi tot ceea ce s-a întâmplat atunci trădează o personalitate aparte. De aceea a fost Dănciulescu cine a fost. Înainte de a merge mai departe, Rotariu trebuie să îşi clarifice sieşi cine, ce şi cum vrea să fie.