Despre pariuri...Sincer şi poate naiv

Fac parte mai degrabă din categoria „Toma Necredinciosul”. E clar că pariurile reprezintă un flagel în fotbalul actual (şi nu îi văd pe românii din Liga I, a II-a sau a III-a, mai catolici decât italienii, nemţii, etc), dar mie tot nu îmi rezultă scenariul trucării unui rezultat. La un Steaua-Vaslui de exemplu. Sau Dunărea Galaţi-Rapid !(Vorbeşte antrenorul cu jucătorii? Sau măcar cu cei mai de încredere dintre ei? Vorbesc fotbaliştii între ei? Cu câţi ştiu mai mulţi, cu atât e mai periculos! Arbitrii sunt câteodată implicaţi, câteodată nu. Riscul la care te expui e, teoretic, unul teribil şi trebuie neapărat să crezi orbeşte în cel cu care pui la cale trucarea unui astfel de meci, etc). Admit inclusiv că e posibil să fie ei prea sofisticaţi şi eu prea naiv, aşa cum recunosc că nu mă pasionează domeniul şi e clar că îmi scapă chestii de „fineţe”. Mărturisesc că la Steaua-Vaslui am făcut analogia cu danezii veniţi de pe plajă, mai degrabă decât să îmi vină în cap combinaţia X pauză, 2 final. Sunt eu setat altfel, poate şi interpretez în cheie desuet-nostalgică. Nici nu vreau să mă gândesc de câte ori n-oi fi subliniat partea estetică a unui meci ce în subteran o fi fost un aranjament ordinar.

Bref. Părerea mea e că prin conferinţa de presă de luni, Reghecampf nu a adus nicio lămurire, nu a demontat nicio acuză şi că aerul ăla indignat-dezamăgit nu a ajutat cu nimic...Tot ce poate să facă e să îşi mobilizeze echipa, eventual să pună presiune pe staff-ul medical, astfel încât joi să nu mai aibă jucătorii probleme cu stomacul. În felul acesta şi fanii, ăia câţi or fi fost deranjaţi de ce s-a întâmplat etapa asta, ar digera mai uşor eşecul cu Vasluiul.

Dacă despre Steaua s-a vorbit în termenii aceştia după ce s-a întâmplat vineri seara, Rapid a fost şi este suspectată pentru un meci jucat sâmbătă dimineaţa. Şi în cazul acesta nu avem impersonalul „unii ziarişti”, ci vorbim despre Florin Prunea, preşedintele Iaşiului, una dintre contracandidate, care acuză în termeni duri prestaţia giuleştenilor şi cere procurorilor să se implice. Scenariul aici ar fi că neplătiţi de luni bune, rapidiştii ar fi hotărât să piardă pentru a mai încasa via casele de pariuri oarece bani de cheltuială.

Ce vreau să spun e că tot ceea ce suspectăm, unii mai mult, alţii mai puţin, unii cu argumente, alţii fără, reprezintă o chestiune teribil de relativă. Unii sunt de-a dreptul scandalizaţi, alţii doar mimează indignarea. Jurnaliştii îl consideră un subiect de presă şi lansează ipoteze, bazate pe deducţii, bănuieli, uneori informaţii, condimentându-l cu ceea ce li se pare lor că ar fi putut să se întâmple. Conducătorii înfierează subiectul şi cer anchete (cazul Prunea), dar e clar că se folosesc de rumori ca arme în războaie psihologice şi lupte de la distanţă. Antrenorii sunt fără excepţie lezaţi şi tot fără excepţie susţin că în vestiarul lor pariurile reprezintă subiect tabu. Sunt destui însă care îşi trimit maseurii, rudele, prietenii „să pună un bilet”. Jucătorii pot fi la fel de bine victime, trişori sau instrumente. Iar spectatorii privesc şi acceptă totul ca făcând parte din show. Nu cred că greşesc foarte tare dacă pun semnul de egalitate între microbist şi parior sau pentru a fi mai clar, cred că majoritatea microbiştilor sunt şi pariori şi invers.

Din punctul meu de vedere nu poţi vorbi generalizând despre fenomenul pariurilor. E un subiect ce trebuie tratat cu mai multă responsabilitate şi fără pic de ipocrizie. Sportul, fotbalul în cazul de faţă, e un domeniu în care regulamentele, regulile jocului sunt prin definiţie interpretabile. Când vine vorba de pariuri, nu ar trebui să fie loc de nuanţe, e de alb sau negru. Anchete, flagrante, pedepse. Mă întreb dacă lumea fotbalului e pregătită să ceară/accepte/dorească să se facă lumină cu adevărat. Până atunci, noi, aici, la nivelul nostru, vorbim că parcă a fost, poate n-a fost nimic suspect. Şi nu admit comparaţia cu blaturile , reciprocităţile şi toate celelalte „răuri” despre care în timp vom fi aflat că au fost necesare.