Gabi Balint, tradiționalul om modern. Răsfoiește "Sportul" din anii 80 pe tabletă și schimbă geaca de motor cu portul popular

14.04.2020, 12:07
Gabi Balint

Rămânem la litera b în jurnalul de autoizolare. Mai mult, rămânem consecvenți la maximum și vorbim tot cu un Balint. Cu primul Balint al fotbalului românesc. Nu are de ce să se supere "Gyuszi", dar Gabi sau Pele, de fapt e și și, rămâne sus sus în inimile noastre.

Penalty ul cu Barcelona în 1986, golurile cu Danemarca din 89 care ne-au dus iar la un Mondial și cel cu Argentina de la turneul final ne-au marcat dragostea de fotbal.

Mai mult, rămânem tot în Ardeal, doar că mai urcăm un pic pe hartă și ajungem de la Brașov lângă Bistrița. "Sunt aici de la început. Mi-am dat seama că e serioasă treaba și mă știi cum sunt, disciplinat și luând foarte în serios regulile și autoritățile. Am lăsat lucrurile în ordine la București și m-am refugiat aici".

gabi balint
Gabi Balint, îmbrăcat într-un port specific zonei Bistriței / Foto: colecție personală

Gabi Balint şi redescoperit o mai veche pasiune: tâmplăria

Aici ăsta îl spune și îl accentuează foarte special. E locul cel mai drag lui, aproape de Bistrița natală și pe care și l-a amenajat cu răbdare, participând activ la toate etapele. A cumpărat o casă săsească, cu o curte generoasă, avându-l ca vecin pe preotul satului, mândru de un așa viitor consătean, a renovat-o și a amenajat-o cum și-a dorit.

"E locul meu de suflet. Aici mă încarc. Am atelierul meu în care îmi redescopar prima pasiune: tâmplăria. E greu de descris ce stare îți poate crea modelarea lemnului, mirosul acela, chiar și senzația restaurării unei piese de mobilier".

Gabi vorbește cu atâta drag de acest loc cu mult înainte de astăziul acesta tulbure. Practic, atunci când nu îl vedeati la Digi să comenteze meciuri din Champions sau Liga 1 acolo era. Un colț numai al lui parcă special pregătit inclusiv pentru astfel de momente.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Gabi Balint: "Mi-e dor de fotbal, deci da, mi-e dor și de București!"

Am avut ocazia și bucuria să interacționez constant cu Gabi în ultimii ani, și când zic ultimii spun peste 10. E clar că problema de sănătate avută anul trecut, infarctul suferit, l-a schimbat. L-a făcut să redimensioneze viața și să prioritizeze conștient, nu instinctiv: "Am fost la câteva zeci de minute de a nu mai fi, era culmea să nu mă schimb".

Fără a avea în vreun fel un program haotic, ori dezorganizat nici până atunci și-a ordonat cotidianul altfel: "Nu am mai ieșit din curte nici măcar la cumpărături. Sunt aici de atâta timp și nici măcar să merg să îl văd pe tata, care e la câțiva kilometri, nu am fost. Am sensibilitatea pe care o am și prefer așa". Nu e speriat, doar conștient. Și ce e cel mai important nu are timp să se plictisească.

Când nu intră pe skype să mai vorbească la Digi cu noi, e în curte, dacă îi permite vremea, în atelier sau la computer. Mixul acesta de modern și tradițional l-a caracterizat tot timpul. Pozele în costum național alternând cu cele pe motor în piele din cap până în picioare pe Harley-ul său, imaginile de la pupitrul de mixaj la începutul anilor 90... Sunt multe exemple.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Balint are colecţia "Sportul" din anii 80 pe tabletă

Și azi, Gabi are arhivata colecția Sportul din anii 70-80 pe tableta sa: "Îmi dedic destul de mult timp citind presa vremii. Amintiri extraordinare. Uite chiar de curând am rememorat primul gol marcat pentru Steaua. La un meci cu Râmnicu Vâlcea.

Mereu am ținut la momentele astea. S-a ocupat mai întâi tata, care mi-a strâns decupaje din ziare, fotografii și ulterior am preluat eu cu arhivă digitalizata. Am copiat casete video, le-am convertit apoi pe cd-uri, iar acum le am stocate în memoria computerului și e cel mai bun prilej să le răsfoiesc".

Activitățile în aer liber nu sunt deloc neglijate. "Cu câinele prin curte, cu meșteritul. Acum sunt gata de atac. Am vreo 60 de pomi și îi dau cu var. Pe la noi pe aici varul e implementat demult". Dor de București? Se gândește un pic. "Asta înseamnă că trece tot, nu? Că revine și fotbalul... Da. Mi-e dor!"

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Rusoaicele dintr-o unitate a armatei ruse care luptă pe frontul din Ucraina sunt pedepsite dacă nu își satisfac sexual comandanții
Rusoaicele dintr-o unitate a armatei ruse care luptă pe frontul din Ucraina sunt pedepsite dacă nu își satisfac sexual comandanții

Un soldat din armata rusă care a fost pe frontul din Ucraina a spus că ofițerii ruși de rang înalt...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Fotbal Club
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Live Formula 1 MP al Australiei: Calificari
  • 09:15 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Live Digi Sport Matinal
  • 11:30 Live Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • Formula One World Championship 2023 Preview Package

    F1: Marele Premiu al Australiei – Calificări, 08:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • u cluj arges

    FOTBAL: UTA Arad – U Cluj, 12:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: Manchester City – Liverpool, 14:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:FC HERMANNSTADT-FARUL CONSTANTA, SUPERLIGA SUPERBET (10.12.2022)

    FOTBAL: Hermannstadt – Botoșani, 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • reus-muller

    FOTBAL: Bayern Munchen – Borussia Dortmund, 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:FARUL CONSTANTA-RAPID BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (11.03.2023)

    FOTBAL: Rapid – Farul, 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Sorana Cîrstea a venit cu replica, după afirmația Arynei Sabalenka

sabalenka

Foto Ronaldo și-a etalat bolidul exclusivist de 10 milioane €, dar există o ”bijuterie” mai rară: model unicat, costă o avere

centodieci 5

Portarul care a ucis-o și a dat-o mâncare la câini pe mama copilului său nu are regrete. "Închisoarea mea nu o aduce înapoi"

bruno fernandes si eliza samudio

Aryna Sabalenka a descris într-un singur cuvânt înfrângerea cu Sorana Cîrstea de la Miami

aryna

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi politica de confidenţialitate