L-am schimbat noi pe Daum?

Am simţit un Christoph Daum mai rece. Mai sceptic. Mai neamţ. Mai fără chef de vorbă. Efectuând actul de comunicare pentru că trebuie şi nu neapărat din convingere. Perioada asta petrecută la conducerea reprezentativei, cu tot cu chestiunile colaterale ce decurg din asta, l-a determinat să se schimbe mai rapid decât s-ar fi gândit el şi de cât ne-am fi dorit noi.

E preocupat. E firesc să fie aşa, dar mi s-a părut şi cumva surprins de mediul ostil de aici. S-ar fi aşteptat să îmblânzească prin felul său de a fi, prin discurs, să influenţeze mediul. Cred că noi toţi am subliniat în conversaţiile despre ce am găsit „afară” o caracteristică prezentă în toate ţările la nivelul cărora ne dorim să fim, fotbalistic şi nu numai. Oameni zâmbitori, oameni senini, oameni mai fără griji. Aşa venise Daum, aşa era chiar şi după eşecul din debutul calificărilor. Nu a apărut (Munte)negru de supărare nici la flash-interviuri şi nici la conferinţa de presă.

Acum, însă, înainte de Armenia şi Kazahstan, l-am văut, l-am perceput altfel. Şi prin ce a transmis. Că e antrenat în Turcia, unde dacă pierdea al nouălea meci după ce câştigase în prealabil opt se punea problema înlocuirii, că e gata să treacă şi prin foc alături de un „partener de nădejde” cum este Burleanu şi alte bla bla-uri ori „lemne” cu care suntem îndeobşte obişnuiţi.

Mă irită mai mult decât mi-aş fi închipuit faptul că a cedat atât de rapid şi că s-a schimbat, că s-a dat după noi. Mai ales la nivelul corporaţiilor era gluma cu iz amar că avem capacitatea să facem pe oricine să se comporte, să se gândescă, să deprindă apucăturile noastre. Nu de asta am ales varianta antrenorului străin în fotbal. Noi trebuia să învăţăm ce e bun de la ei, nu ei să aplice tot ce e mai rău la noi. Cu teorii ale conspiraţiei, cu ostilităţi, cu glas şi priviri neprietenoase şi mereu bănuitoare. Poate şase puncte în Armenia şi Kazahstan îi vor da neamţului liniştea de a fi el însuşi. A devenit şi asta o miză.