Maxim cu Olanda?

Singura echipă cu Maxim de puncte în aceste preliminarii pentru Campionatul Mondial este Olanda. Nu am stat să brodez o propoziție mai complicată de introducere, ci am început cu o constatare abruptă. Apropos, de trei meciuri încoace am căpătat un reflex, acela de a scrie Maxim cu "m" mare. Mi se pare un fotbalist venit din altă lume în naționala României și în mod categoric omul cu care ar trebui început primul unsprezece al nostru mulți ani de-acum încolo. Nu se întâmplă așa și Maxim e redus la statutul de armă secretă, chiar facă intrările sale excelente în timpul jocurilor cu Andorra, Belgia și acum cu Ungaria dovedesc că e principalul pericol pus de noi pe fază ofensivă. Să nu uităm că finalizarea decisivă, dar altfel simplă a lui Chipciu, a venit după ce Maxim s-a bătut cu trei unguri pentru o deviere cât un punct imens în tentativa de a prinde barajul. El aduce răutate, tupeu, determinare, dorință de autodepășire. 

În fine. Am deviat de la subiect. Ideea e că Olanda e o forță. Cum spuneam, neînvinși, neegalați și cu un golaveraj de polo: 16-2 în aceste preliminarii. Asta în ciuda faptului că Van Gaal a venit să reconstruiască o națională ce a dezamăgit crunt la Euro anul trecut. A făcut un mix excelent între tot ce e perspectivă în Olanda (și la câte și cum sunt organizate centrele și școlile de fotbal chiar are de unde alege) și fotbaliștii consacrați din campionatele tari ale Europei. A redimensionat comportamentul în vestiarul batav și a temperat vedetismele. Mașinăria olandeză e turată și motorul ei toarce rotund.

Ce șanse să avem noi la Amsterdam? Eu unul sunt mai încrezător pentru o prestație bună și, da, un rezultat pozitiv acolo. În mod clar e mai ușor să simți decât să exprimi și infinit mai dificil să faci din gânduri argumente. Înainte de meciul cu Ungaria mă speria valul acela nebun de optimism și statutul de favoriți cerți pe care ni-l autoconfeream. Nu știm să fim așa. Nu aș vrea să se interpreteze că aș contesta cu ceva priceperea majorității celor care s-au grăbit să anticipeze pasul de defilare de pe Ferenc Puskas. Au fost oameni care puneau în balanță obiectiv și la rece plusurile și minusurile noastre cu ale lor. Și la meci am văzut ce apărare rarefiată și ce vârfuri boante au avut ungurii, dar nu a fost suficient. Pentru că, devenită deja o tradiție păguboasă, pe noi ne-a apăsat stautul de favorită și ne-a copleșit teoria simplă prin care trebuia să ne răpunem decisiv încă un adversar la locul doi. În condițiile prezentate, acel egal a fost Maxim (sâc) din ce puteam obține la Budapesta.

La Amsterdam, orice alt rezultat de la o înfrângere la două goluri diferență este un plus. Dar, vin și spun că dacă nu luăm gol repede, putem smulge egalul sau măcar victoria. Mă bazez pe semnalele asupra felului în care Pițurcă va face echipa și țin mult cont de ce și cum au spus tricolorii la finalul meciului cu Ungaria. De cum au arătat ei. După alte eșecuri și semieșecuri îi vedeam senini, distrați, plictisiți. Acum arătau ca niște studenți care s-au pregătit ca apucații în sesiune, dar abia au smuls un 5. Și te oftici al naibii. Cunoașteți senzația? “Pana mea, măcar dacă nu învățam știam o treabă…Dar așa. Am stat ca berbecu în casă, nu fotbal, nu gagici, nu ieșiri cu băieții la bere și mai era să și pic…”.

De aceea zic, de fapt simt, că în Olanda vor juca și pentru ce nu au jucat în Ungaria. Nu garantez că vom obține rezultatul istoric de a-i bate pentru prima oară în istorie, ori de a le întrerupe o serie incredibilă (Olanda nu a mai pierdut acasă din 2000), dar măcar putem repeta 0-0 acela din 2007. De atunci, olandezii au bătut tot pe bandă rulantă pe ArenA. Și mă mai hazardez la un pronostic. Nu o să mai luăm gol din fază fixă!