Mircea Lucescu: "Liță vrea să mă duc să antrenez în America! La vârsta mea..." Dumitru: "Mircea, te aștept!"

Mircea Lucescu. După ce îi scrii numele, ca jurnalist ai nenumărate posibilități de a continua. Toate drumurile duc... sau pleacă... de la el. Sunt, nu mulți, dar mai sunt dintre cei care găsesc argumente să conteste. Bref. Nu despre asta e vorba.

Poate să fie vorba despre acum 50 de ani, cu Mexic 70 și cu el căpitan la Guadalajara, sau de acum aproape 40, cu începutul campaniei pentru calificarea la primul european din istoria fotbalului nostru tot cu el, dar selecționer. Sau acum 30, cu semifinala de Cupa Cupelor a lui Dinamo cu Anderlecht.

Sau acum în jur de 20, pe banca lui Inter, ca antrenor al lui Ronaldo (adevăratul), Baggio, și, da, West :), ori acum 10, câștigând ultima Cupă UEFA. În sensul că Șahtiorul condus de el a luat ultimul trofeu numit așa, înaintea rebrandingului care ne-a adus tuturor Europa League.

Sunt tot atâtea argumente pentru cei care spunem că a marcat istoria fotbalului românesc și nu numai: turcesc (vezi Galata si Beşiktaş), italienesc (vezi top 10 calciomercato antrenori străini care și-au pus amprenta asupra seriei A), mondial (vezi jucătorii brazilieni aduși în Europa, via Donetk, selecționați la ultimele ediții de CM, fapt subliniat de presa din Brazilia).

50 de ani de la Guadalajara cu Lucescu, căpitanul de atunci, în studioul Digisport, de Paşte, de la 21.30

Fiind vorba de Paște, îmi aduc aminte de fix acum 23 de ani, atunci când în noaptea de Înviere, George Copos reușea să îl convingă să se gândească serios să revină în fotbalul românesc. La Rapid! Părea o nebunie. Așa cum pare acum dialogul la care am fost martor. "Abia aștept să te văd, Liță. La vară... Poate reușești să vii" "Mircea, nu uita ce am vorbit. Poate vii tu..." Lucescu râde spunând: "Vrea să mă duc să antrenez în America... La vârsta mea!!". Replica vine instantaneu: "Te aștept!".

Până atunci, Mircea Lucescu a fost în studioul Digi Sport. Pentru discuții nepereche. Pe una ați văzut-o deja chiar în seara în care s-au împlinit 37 de ani de la victoria magică împotriva Italiei, campioana mondială de la acel moment. A doua parte va fi în seara acesta, de Paşte, și veți putea auzi sau vedea oameni care au scris istorie în 1970. Cu Radu Numweiller vorbind pentru prima oară la o televiziune de sport. La fix jumătate de secol de la primul mondial de după război la care a participat România și la primul la care a ajuns în urma calificării după preliminarii.

Motivul primei pauze mai lungi în viaţa antrenorului Mircea Lucescu

Dincolo de asta, am aflat de la Mircea Lucescu, nu neapărat în emisiune, că această pauză forțată a activității în lume l-a prins fără echipă numai pentru că a trebuit să își rezolve o problemă de natură medicală: "Crezi altfel că m-aș fi oprit?!". Are zâmbetul de altădată și sclipirea aceea din ochi din vremurile când spunea că nu va înceta vreodată să antreneze. Credeți că exagerează? În 1990, la 45 de ani, intra într-un meci oficial cu Sportul... Ca jucător. La 10 ani după ce antrena naționala în același timp cu Corvinul. Și nu de puține ori "se trimitea" în teren ca jucător.

Pentru cei din generația asta repet: selecționerul care era miercurea pe banca naționalei, sâmbăta era jucător în Divizia A pe la Hunedoara, Bistrița ori Petroșani.

Recăpătându-și tonusul și dinamismul, se amuză pe seama paparazzilor care l-au surprins "pe afară" în afara intervalului alocat "seniorilor": "Ies în fiecare seară să mă plimb un pic, da. Din perioada asta trebuia să ieșim sănătoși din toate punctele de vedere. Inclusiv mental". Marea întrebare cu care rămânem este dacă va mai antrena. Nu știu dacă tocmai în America, dar îmi vine să spun că da...