Pe-un picior de play...

Nu ştiu dacă erau ei sau alţii. Autoironia fanilor dinamovişti, care, duminică, la meciul cu CFR, strigau cu ritm şi rimă „Campionii” versus furia oarbă de la jocul cu Viitorul, mostră de umor involuntar cu o sărmană poartă încăpăţânată să se deschidă în sensul în care a fost proiectată să se închidă. Cert e că doare mai tare a doua manifestare. Cu siguranţă. Amuzantă şi postarea lui MM Stoica cu „tot play e”. (A urcat managerul fecebook-ist pe wall-ul său: „play-off, play-out, tot play e...”). Amuzantă şi pentru că numai de ironii nu îi arde unui Dică, de exemplu, după o etapă în care patronul a mitraliat strategia, tactica, atitudinea, declaraţiile. Fiecare cu războaiele lui. Dinamo agonizează şi FCSB are sincope. Craiova şi CFR-ul profită.

FCSB. Nefirească şi aparent de nicăieri tirada lui Becali. Atacul are însă o logică. „Pour les conaisseurs”. Se zice că patronul stelist e supărat rău când nu e ascultat. Atât de rău, încât uită să se şi bucure pentru un succes construit altfel decât îl imaginase el. Ne referim acum la structura echipei. Rezultatele din trecutul apropiat l-au ajutat pe Dică să îşi câştige o anumită doză de independenţă, astfel că sfaturile directe şi/sau indirecte au cam fost ignorate în ultimul timp. Gigi nu uită şi nu iartă, aşa că iată-l acum plătind poliţe şi arătând cine e şeful. E un sindrom al unei inexplicabile gelozii, pe care fiecare dintre patronii din fotbalul românesc şi-au exhibat-o la un moment dat. Faţă de vedeta echipei, faţă de antrenor sau oricine atenta la capitalul de imagine şi simpatie în ochii celor mulţi.

Dinamo. În Vitan-Bârzeşti e opusul „dictaturii” de pe axa Pipera-Berceni. E sat fără câini. Domneşte haosul, iar singura preocupare logică a jucătorilor de valore decentă e cum să scape mai repede din târg. E greu de spus cum într-o perioadă relativ scurtă s-a ajuns într-un asemenea punct. În sensul că astă-vară, aveau titlul pe masă (chiar dacă ar fi trebuit să se alinieze planetele într-un fel destul de alambicat) şi stabilitate. E despre a gestiona momente, conjuncturi şi de a proiecta. Alegeri pe care Negoiţă le-a făcut arbitrar şi decizii luate impulsiv, plus incapacitatea de a se înconjura de oameni cu adevărat competenţi. Sau influenţa unor „yesmen”, în detrimentul celor care ştiu şi pot.

Se vede treaba că ideală ar fi o cale de mijloc între dependenţa de toanele unui om care acum dă milioane multe şi la o zi după îşi devalorizează investiţia prin tirade inexplicabile şi delegarea competenţelor către „profesioniştii” incapabili. CFR are modelul acestui mix, Craiova îl experimentează. Şi mai e şi Hagi, cu dedublarea sa ameţitoare. Din conflictul patron-antrenor s-a născut anul trecut echipa Viitorului, încununată campioană. Eu unul nu m-aş mira ca şi anul acesta să fie la fel.

Culoarea campionatului o dă Iaşiul. Exuberanţa dusă la extrem a doi olteni...Trică şi Stoican - să le spunem generic "Stroican" - paraşutaţi în inima Moldovei şi conducând un grup eterogen şi imprevizibil. Un albanez (Qaka), un brazilian (Jo), un ugandez (Kizito) şi...un „cap verde” (Platini). Sună a banc, dar nu e. Se îngroaşă gluma, iar jocul avântat, estetic şi spumos le dă dreptul să vrea mai mult. Vorba aia...Tot play e. Da' pe plai moldav. Pe termen scurt pentru unii a fost cu off, pentru alţii s-a lăsat cu chiuituri.