Robben Van Persie

Răvăşit şi cu cămaşa uşor ieşită din pantaloni, Del Bosque are puterea să treacă pe la fiecare dintre jucătorii săi împietriţi pe banca tehnică pentru a încerca să-i consoleze. O mână pusă părinteşte pe creştet şi un nerostit: „Capul sus, mergem înainte!”. Fondul sonor e asigurat de „ole-urile” ironice şi sfidătoare ale olandezilor, iar blestematul ăla de italian refuză să fluiere şi să pună capăt coşmarului.

Nu am fost şi nu voi fi vreodată filospaniol, dar umilinţa asta m-a mişcat. La 1-2, la 1-3 chiar, m-aş fi gândit poate la faptul că nici Italia în 2010 nu a ieşit din grupe, după ce triumfase cu o ediţie înainte. Gesturile selecţionerului şi felul în care grupul a răspuns la ele mă fac să cred că vor avea o reacţie de orgoliu în următoarele partide.

Meciul acesta îl vor uitat. E de înţeles. Noi nu, pentru că a fost unul cu adevărat spectaculos. Din perspectiva Olandei chiar perfect. A fost o superioritate tactică, cu Van Gaal genial în felul în care a ales oamenii şi modulul, a fost o diferenţă fizică, reliefată mai ales de sprintul lui Robben în faţa lui Ramos la golul de 5-1.

Mă întorc la Spania. La cât de bine arăta pe hârtie primul 11 şi întreg lotul dealtfel, la siguranţa trufaşă cu care au început meciul, la penalty-ul care n-a fost, la pasele geniale marca Xavi şi Inniesta din prima parte. Una pentru Diego Costa care l-a păcălit pe Rizzolli, cealaltă pentru Silva care nu l-a păcălit pe Cillessen, când a ales soluţia neglijent-indolentă a unei scăriţe anemice.

În loc de 2-0 înaintea pauzei s-a făcut 1-1 şi tot ce înseamnă tiki-taka s-a prăbuşit cu zgomot, s-a scurtcircuitat iremediabil. Efectiv nu a mai existat nici urmă de campioni mondiali în cele mai negre 45 de minute din istoria modernă a „furiei roja”. Neputincioşi, neinspiraţi s-au lăsat călcaţi în picioare de tăvălugul olandez.

Cred că oricui îi este greu să dea un verdict după un astfel de meci. Mai ales la cald! E prăbuşirea unui imperiu pe modelul Barcelona? E doar un accident? Ca neimplicat emoţional nu pot decât să mă bucur de felul cum a început Mondialul ăsta. Da, meciul şi greşelile de arbitraj, ştiu. Dar dincolo de asta şi de dungile alea trase la milimetru de linia porţii, chiar dacă mingea se zbate în plasă, e cu goluri, cu ritm, cu nerv. Şi suntem atât de la început...