România s-a făcut mare

Cele patru goluri luate de la Sepsi şi prestaţia pe alocuri lamentabilă a echipei sale sunt nimic pe lângă tirada lui Becali. A fost biciuit la oră de maximă audienţă cu un discurs mieros, la două capete, de vorbele patronului.

„Îl iubesc pe omul Dică, dar ca antrenor...Ce vreţi să vă mint?! Îl ţin că nu vreau să îl supăr. Pe el şi familia lui...”. E un fel de „Du-te, Dică, du-te!”, vorba Moşului. Costi Mocanu. Nu Nicolae. Ar fi primul antrenor demis sau făcut să plece de ziua lui în România?! Hai că sunt şi eu razna...

Vorbesc de Dică, FCSB şi fotbal când România se pregăteşte de o a doua repriză cu Norvegia. Prima fusese fabuloasă. O plutire continuă pe parchetul sălii din Brest. O demonstraţie de handbal sincron, cu fetele sufocându-şi prin voinţă, tehnică şi putere de luptă un adversar extrem de valoros.

S-au ţinut după noi până la şapte. Apoi le-am pierdut uşor uşor pe drum. Am demarat în ritmul paradelor Dumanskăi şi al torpilelor Cristinei sau Elizei şi am pus şase goluri la pauză faţă de campioanele euroepene. Apoi, în pauză, ne-am amuzat cu un delir pe teme fotbalistice şi ne-am reconectat la meci. Am survolat în stil de echipă mare începutul mai dificil de repriză secundă, am refăcut avantajul şi ne-am delectat cu handbalul ăsta total pe care îl regizează de Martin.

„Moş” Martin şi...Ambroş ne pune în ghete senzaţii pe care până acum doar le visam. E o feerie ca la Târgurile de Crăciun în jocul naţionalei noastre. Cu luminiţe, sclipiri în joc, contraatacuri de turtă dulce, combinaţii de marţipan, goluri de zahăr şi în apărare intervenţii mai salvatoare ca butelcuţele Saint Bernarzilor din poveşti. Cu zâne şi spiriduşi, cu pivoţi, interi şi extreme.

O Românie colosală, calificându-se en fanfare în grupa principală. Cu stil şi forţă. Susţinută admirabil din tribune de o galerie senzaţională. Ce sentiment e ăsta să te uiţi la un final de meci de handbal la un campionat european fără să ai pulsul la maxim. Cu entuziasm, dar fără cuvinte.

Sigur că încă nu am căştigat niciun trofeu, dar momentele acestea petrecute în faţa televizoarelor cu Cehia, Germania şi cu Norvegia sunt nepereche. Şi nu au cum să fie întâmplătoare. Atmosfera asta ce vine de dincolo de ecran din Franţa mai că ne face să spunem că nici statutul de favorite nu are cum să ne mai dezechilibreze şi să ne scoată de pe direcţia asta. Anul acesta România s-a făcut mare mare în handbal. Şi tare frumos e sentimentul ăsta şi ideea de poveste care începe cu „Va fi odată”...