Supradoza de adrenIrina& co

Credeam și spuneam până acum că bucuria de sport nu se compară cu nimic. Simt nevoia să nuanțez. Extazul de tenis e cel mai puternic sentiment pe care un microbist îl poate trăi.

Meciul de FED CUP cu Cehia a fost un carusel nebun de trăiri, un montagne russe de senzații indescriptibile. Mai mult de opt ore de stat cu sufletul la gură, de puls incontrolabil, alternând urletele de bucurie cu strigătele deznădejdii. La fiecare punct, cu fiecare minge izbită de banda fileului, privind agonizant la "reluările oficiale" care arătau cum iese un milimetru sau mușcă din linie.

Simona, Mihaela, Irina și Monica.

Am strâns pumnii pentru ele, ne-am rugat, le-am certat și le-am implorat. O victorie mare și greu de comparat cu orice pentru că, repet, într-o jumătate de zi am avut parte de adrenalina cât pentru multe turnee finale. Cu schimburi uluitoare. Cu execuții extratereste, cu lovituri supraomeneşti si mai presus de toate cu o descatuşare de final cu fetele si tot staff-ul sărbătorind superb in fața unei galerii sublime, așa cum nu avem la niciun sport. Povești la prezent.

Cu câteva fete luându-și viața și cariera pe cont propriu, dar întorcându-se să facă echipă pentru o țară și pentru românii frumoși din ea. Ignorând condițiile, de fapt lipsa lor, si pe cei care conduc fără să facă nimic.

Nici măcar o sală sau o arenă decentă.

O sală unde să joace și în care să cânte oameni cum nu sunt mulți în lumea asta. Am câștigat nu numai in fața celei mai mari forțe din istoria tenisului feminin mondial, ci și pe terenul ei, acolo unde nimeni nu mai bătuse de zece ani. E o victorie absolut colosală și cred ca suntem privilegiați să îi fim contemporani!