Alors on danse

Temuta iarnă nordică n-a răzbit până la Paris. S-a oprit în Anglia, pe Tamisa, care e mai aproape, şi ca stil, decât Sena. A fost frumoasă povestea Islandei, dar Regii Nordului sunt Peter Schmeichel şi Brian Laudrup, care eliminau Olanda lui Van Basten si Gullit, şi învingeau, în finala din ’92, Germania lui Klinsmann şi Riedle, nu Sightorsson şi Sigurdsson, care au scos în optimi a-nu-ştiu-câta cea mai bună generaţie a Angliei din 1966 încoace. Fotbalul nu e numai atitudine şi joc organizat. Nici măcar Italia n-a reuşit doar cu atât. E nevoie şi de o fărâmă de talent, de o idee, de o sclipire într-o mare de efort.

La câte elogii a primit naţionala lui Lagerback şi Hallgrimsson, poate că şi francezii îşi făceau griji. Emoţiile au ţinut însă cât primul set al lui Federer cu Marcus Willis, cealaltă poveste frumoasă a acestei perioade. Până să se dezmeticească urmaşii lui Ragnar Lodbrok, meciul era jucat. O uşoară briză s-a simţit doar în repriza a doua, când francezii şi-au adus, totuşi, aminte că în semifinale vor întâlni Germania. Atunci, nu vor mai avea voie să facă erori ca la golurile nordicilor.

Pentru Franţa, abia acum începe Euro. Didier Deschamps a avut timp să încerce, să experimenteze. Să vadă ce nu merge în 4-3-3, să treacă la 4-2-3-1 şi să-i găsească poziţia potrivită lui Pogba. Calendarul a fost perfect. Organizarea, ireproşabilă. Timpul, mereu suficient pentru refacere şi pregătirea meciului următor. Francezii s-au încălzit mai greu, dar au profitat că n-au avut niciun adversar serios. Problemele şi le-au făcut singuri. Jocul lor n-a mers aşa cum sperau, pentru că, după doi ani de meciuri amicale, partidele oficiale vin cu o altă încărcătură. Nici aseară Franţa n-a excelat la capitolul joc colectiv. Echipa lui Deschamps e plină de jucători care mustesc de talent, dar pe care e greu să-i struneşti aşa cum vrea s-o facă selecţionerul. El însuşi un muncitor, la vremea lui, Didier Deschamps are probleme în a le acorda libertate jucătorilor. Nu diferă prea mult de stilul fostului coechipier, rămas fără loc de muncă, Laurent Blanc. Iar acum are obligaţia de a-şi justifica alegerile.

Până acum, Franţa a fost salvată mai mult de execuţiile individuale decât de jocul colectiv. Cu Germania, va fi cu totul altceva. Trupa lui Low are nu numai forţă de joc, ci şi multă calitate şi fantezie. Şi pentru că de fiecare data când au organizat o competiţie majoră au şi câştigat-o, francezii au o presiune suplimentară, în semifinala cu Germania. Indiferent cum va arăta afişul finalei de pe 10 iulie, Franţa – Germania se anunţă a fi cel mai tare meci de la Euro. La Marsilia, oraşul cel mai potrivit pentru un astfel de eveniment.