Mancini, Mourinho, L., G., R., S., M., Mancini...

S-a întâmplat, până la urmă, ceea ce pe vremea lui Moratti s-ar fi petrecut încă din sezonul trecut. Mazzarri a intrat în istoria lui Inter. Cea mai puţin plăcută, unde şi-au făcut loc şi Leonardo, Gian Piero Gasperini, Ranieri şi Stramaccioni. Gasperini şi Mazzarri au câte ceva în comun. În primul rând, au venit în momente nepotrivite. Primul, când era imposibil de şters ceea ce reuşise Mourinho cu un an înainte, Mazzarri, în plin proces de predare a puterii către Eric Thohir. În al doilea rând, au pierdut pe mâna lor, în încercarea de a implementa pe Meazza sistemul cu 3 fundaşi centrali.

Actualul antrenor de la Genoa a fost mai norocos, însă. A plecat având de partea sa ideea că a fost îndepărtat de patron, fără să fi avut cea mai mare vină. Ceea ce, în mare parte, e adevărat, pentru că, după demiterea lui Gasperini, Morratti le-a satisfăcut lui Ranieri şi Stramaccioni o mare parte din cerinţele pe care i le refuzase fostului antrenor. Destul, însă, cu Gasperini, care face, acum, o treabă excelentă la Genoa.

Dintr-un anumit punct de vedere, Mazzarri a fost şi el norocos. A lucrat prea puţin cu Morratti, ceea ce l-a făcut să stea pe Meazza un an şi jumătate. A dus echipa, din nou, în cupele europene, fără să fi impresionat prea mult, şi toată lumea aştepta următoarea stagiune. Pentru că Mazzarri era cunoscut drept antrenorul care obţine rezultate mai bune în al doilea sezon. Ceea ce avea să se dovedească fals, încă de la începutul actualului campionat. Anul trecut, după 11 etape, echipa avea 22 de puncte, cu 6 mai multe decât acum. Nu vom şti ce ar fi făcut în continuare, însă senzaţia e că, la cum au mers lucrurile, se prea poate să-i fi lăsat pe nerazzurri în afara cupelor europene. A încercat pe Meazza ceea ce i-a reuşit pe San Paolo. Numai că la Napoli avea lot pentru a-şi pune în aplicare ideile, ceea ce la Inter nu s-a întâmplat. Deşi erau semne încă de anul trecut ca planul său va eşua, s-a încăpăţânat să încerce, ceea ce l-a izolat total, de suporteri, jucători şi patron. Era clar, din primul meci, că Vidic nu poate juca în sistemul cu 3 fundaşi centrali. La 33 de ani e aproape imposibil să faci, dintr-o dată, altceva decât ai făcut în toată cariera. Din linia celor 5 de la mijloc, doar Kovacic a strălucit. Croatul merită să joace alături de coechipieri mai valoroşi decât Medel, M’Villa sau Hernanes. Primii doi, distrugători prin excelenţă, cel de-al treilea, nimic altceva decât un fotbalist capricios. Cu multe calităţi, însă un fotbalist care nu a avut constanţă în joc, pentru că, altfel, l-am fi văzut mai des la naţionala Braziliei. În privinţa lateralilor, nu sunt prea multe de spus. Dacă Inter a ajuns să stea în Obi, Jonathan, Nagatomo - un produs de marketing sau Dodo, înseamnă că situaţia e mai gravă decât pare. Jucătorii din flanc ar trebui să vină cu o mulţime de centrări în careul advers, pentru Icardi, aşa cum se petrec lucrurile la Juventus. Lichtsteiner şi Asamoah sunt cei care aduc mereu mingea într-un careu dominat de Llorente. Ceea ce trebuia să se întâmple şi cu lateralii Interului, care foarte rar l-au servit ideal pe Icardi. Care, oricum, e cel mai bun dintre jucătorii ofensivi ai nerazzurrilor în acest sezon. Aşa că, după aproape o treime de campionat, Inter a stat în doar câţiva jucători. Handanovic, un fenomen, parţial Ranocchia şi Juan Jesus, Kovacic, Icardi şi Osvaldo, atunci când italo-argentinianul nu a fost accidentat.

A-i pune tot eşecul în cârcă lui Mazzarri, ar fi însă o eroare. Sigur, deciziile tehnice le-a luat el, numai că lotul ar fi trebuit întărit cu ajutorul lui Eric Thohir. Nu mi-a făcut o impresie bună indonezianul, însă mi-am spus că e nou într-un fotbal de tradiţie şi ar trebui să beneficieze de timp. Un timp pe care l-a irosit, din punctul meu de vedere. A avut la dispoziţie mai bine de o jumătate de sezon pentru a-şi da seama cum merg lucrurile. L-a avut lângă el, atunci când a fost prezent la meci, destul de rar, pe Massimo Morratti, de la care ar fi putut învăţa multe. Nu mi se pare că a făcut-o. De la patronul suporter, Inter a trecut la omul de afaceri care se gândeste cum să rentabilizeze o companie care înregistrează pierderi. Hotărât să echilibreze situaţia financiară, a scăpat de aproape jumătate din fondul de salarii pe care îl avea clubul pe vremea lui Morratti. În plus, la capitolul investiţii, cele 12 milioane puse la bătaie în mercato, dintre care 8 doar pentru aducerea lui Medel, nu reprezintă nimic pentru un club de talia lui Inter. Astfel că avem un tablou complet asupra situaţiei dificile în care se afla nerrazzurri, cu doar o săptămână înaintea marelui derby cu Milan.

Un derby pe care va trebui să-l gestioneze perfect Roberto Mancini, alesul lui Thohir pentru următorii doi ani şi jumătate. Un antrenor cu nume, care a obţinut multe trofee cu echipele pe care le-a antrenat, inclusiv Inter. Însă un antrenor intrat într-un con de umbră după experienţele de la Manchester şi Istanbul, unde n-a fost deloc un tip popular. Pe Meazza, însă, lucrurile stau altfel.