Campioana condamnată

28.01.2013, 15:07
poza site

Nole și Vika, învingători din nou la Melbourne. Nimic nou, nimic schimbat la acest capitol. Doar adversarii din finală. Și atitudinea spectatorilor.

Câștigătorii sunt cei iubiți de public, cei care dau startul isteriei din tribune în momentul în care pășesc pe tunel, însă la Australian Open, unul dintre ei a căzut de sus, de acolo de pe soclul pe care era așezat. Este vorba de deținătoarea titlului, iar acum dubla campioană – Victoria Azarenka.

Ce poți face să întorci un întreg stadion împotriva ta? Cât de greu poate să fie să îi schimbi la 180 de grade pe toți oamenii care te adoră? Azarenka ne-a demonstrat că se poate și e extrem de simplu. Bielorusa a fost flueirată în finală, iar fiecare minge expediată în aut a fost primită cu șiruri lungi de aplauze. Motivul? Dăinuie în partida din semifinale.

Atunci, principala favorită a avut marele noroc să o întâlnească pe Sloane Stephens, "îngerul ei păzitor" în calea celui de-al doilea titlu la Australian Open. În cazul în care "noua Serena" (cum a fost denumită sportiva de 19 ani de presa din USA) nu o elimina pe autentica Serena în sferturi, Azarenka și-ar fi pierdut prima poziție în clasamentul WTA și foarte probabil nu ar fi ajuns nici în ultimul act. Williams a câștigat 11 din cele 12 partide jucate împotriva Vikăi, astfel că, probabil, americanca s-ar fi îndreptat en-fanfare spre cel de-al șaselea succes la Melbourne.

Și cum spuneam, Azarenka s-a decis să îi "mulțumească" lui Stephens într-un mod foarte "sportiv". După rețeta brevetată de Djokovic anii trecuți, când ești în mare dificultate și jocul nu iți merge, cheamă fizioterapeutul, asta ajută întotdeauna. Iți scoți din mână adversarul, te mai odihnești, iți spui în minte "l-am jucat pe degete" și apoi te întorci pe teren pentru a schimba soarta meciului în favoarea ta. De foarte multe ori merge acest tertip, însă oamenii din tribune nu iartă atunci când te prind.

Lui Nole i-a reușit de mai multe ori, chiar și în 2011, într-o semifinală cu Federer la US Open. Atunci, sârbul era condus cu 2-0 la seturi de cel mai iubit om al arenei de la Flushing Meadows, iar antidotul la jocul elvețianului nu venea. A cerut un time-out medical, l-a prelungit 10 minute, după care "broasca s-a transformat în Făt-Frumos". Jucătorul care nu mai era capabil să calce înainte de pauză s-a transformat într-o mașinărie de tenis prezentă pe toate laturile terenului și care a reușit într-un final să întoarcă partida. A reușit să-l păcălească pe Federer, dar nu și publicul.

Un an mai târziu, tot la US Open, Djokovic a încercat același lucru în finala cu Andy Murray. Era condus cu 5-2 în setul decisiv, era la un pas de prăpastie și atunci a încercat să mai scoată din joben încă o dată numărul magic. Numai că oamenii nu uită și nu iartă – în momentul în care sârbul primea îngrijiri medicale, a fost huiduit copios, iar gesturile lui sfidătoare i-au întărâtat și mai mult pe cei prezenți în tribune. Rezultatul – l-au încurajat pe Murray ca și cum ar fi fost unul de-al lor, iar finalul partidei a reprezentat o bucurie generală. Cele relatate mai sus se pot vedea aici, de la minutul 4:37:51.

Azarenka a încercat același lucru în semifinala din acest an cu Stephens. A condus cu 6-1 5-3, a ratat cinci mingi de meci, iar adversara sa, pe val, i-a făcut break-ul. Bielorusa nu putea suporta ideea, astfel că a cerut un time-out medical, a stat 10 minute, a mers chiar și la baie, orice, doar să o scoată din mână pe tânăra americancă. Trucul i-a ieșit, dar din nou, publicul nu a putut fi dus de nas. Mai ales după replica din finalul meciului - atunci când, întrebată de ce a cerut pauză medicală, principala favorită a spus "Aveam nevoie de puțin timp ca să mă calmez. Nu puteam să pierd acest meci."

Calificată în finală și cu o atitudine înfierată de presa mondială și de mulți dintre monștri sacri ai tenisului, printre care frații McEnroe, Azarenka a fost nevoită să facă față oprobriului din partea celor prezenți la ultimul act.

Fiecare minge câștigată de Na Li în finală a fost primită cu urale, chiar dacă unele dintre ele veneau în urma greșelilor neforțate ale adversarei sale. O atitudine care a continuat pe tot parcursul meciului. În timpul partidei puteai să nu te uiți la desfășurarea punctelor și dacă ascultai reacția publicului, îți puteai da seama de către cine au fost adjudecate. Din păcate pentru chinezoaică, aceasta s-a accidentat de două ori și cu tot sprijinul australienilor nu a putut să treacă prima linia de sosire.

Dar chiar și așa, cu turneul câștigat, Azarenka a pierdut un lucru foarte important - sprijinul publicului, iar asta se poate întoarce împotriva ei în viitor, deoarece se va întoarce la Melbourne Park. 

De același autor
Citeşte alte articole de Gabriel Morariu
Digi24
Aeroportul Otopeni. Un autobuz care transporta călătorii la îmbarcarea în avion a ajuns pe DN1
Aeroportul Otopeni. Un autobuz care transporta călătorii la îmbarcarea în avion a ajuns pe DN1

Incident bizar pe Aeroportul Henri Coandă de lângă Capitală. Șoferul unui autobuz care ar fi...

Descarcă aplicația Digi24

  • 22:00 LIVE Superliga: Csikszereda-Rapid
  • 22:45 LIVE Fotbal Club
  • 23:00 LIVE Superliga: Csikszereda-Rapid
  • 06:30 Fotbal Club
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • simona taranu

    MEDIA: Știrile Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1

  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 17:45, în direct pe Digi Sport 1

  • mihai-teja

    FOTBAL: Metaloglobus - Petrolul, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, 21:45, în direct pe Digi Sport 1

  • dobre

    FOTBAL: Csikszereda - Rapid, 22:00, în direct pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

S-a terminat: ”cel mai tare cuplu din sport” e istorie! A venit confirmarea despărțirii și s-a aflat motivul

Screenshot 2025-07-24 085929

"Nebunie" în Europa: Inter d'Escaldes avea 2-0, dar apoi a urmat ceva absolut neverosimil

Conference League - Olimpija v Inter Escaldes - Stadion Bonifika

Exclusiv Al 5-lea transfer al verii la FCSB! Gigi Becali: "Te poți baza pe el. O să vedeți voi"

fcsb

Ion Țiriac n-a stat la discuții, după gafa făcută de americani: a plecat imediat! ”I-am făcut handicapați”

ion-tiriac

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media