Greu de ucis, dar ușor de lovit

Arsene Wenger este o ţintă facilă în această perioadă. Gonacii profită de orice ocazie şi îl aduc periodic în bătaia puştii. Ultima oară, după eliminarea din Champions League.

Noaptea nu-i ca ziua 

În dimineaţa zilei de 13 martie (când a avut loc returul din optimi cu Bayern) şansele tunarilor de a întoarce rezultatul din tur erau nule în opinia tuturor specialiştilor.

"Bayern e prea tare", " Arsenal este incapabilă de o asemenea revenire" sau chiar "tunarii vor umiliţi la Munchen" aşa sunau opiniile.

Noaptea, la capătul meciului, după ce echipa lui Wenger a fost la un gol distanţă de o calificare miraculoasă, criticii s-au aruncat asupra francezului. "Nici sezonul acesta, Arsenal nu va lua vreun trofeu", "Anglia nu mai are nicio echipă în Champions League încă din faza sferturilor", etc. Nu conta faptul că Manchester City a părăsit competiţia pentru al 2-lea sezon la rând încă din grupe, că echipa campioană a Europei, Chelsea, a avut aceeaşi soartă şi a intrat în istorie (până în acest sezon, deţinătoarea UEFA Champions League trecuse de fiecare dată de grupe). Vina principală a faptului că Premier League nu mai are reprezentantă în elita fotbalului european era (este) doar a lui Wenger. Ca toate vinile din lume....

The winners take it all?

Din 2005, Arsenal nu a mai luat niciun trofeu. Au trecut aproape 8 ani. Contează însă ce au făcut tunarii în această perioadă? Criticii lui Wenger vor spune că nu. Că în fotbal contează doar triumfurile. Că se trăieşte doar pentru trofee. Oare? Dar chiar şi aşa, după această logică, din 2005 încoace, în dreptul tunarilor nu sunt doar contraperformanţe.

În Premier League, totdeauna sub conducerea lui Wenger, Arsenal a terminat în primele 4. Clasare echivalentă cu participarea în UEFA Champions League. E o performanţă? Cu siguranţă că da! Dacă nu credeţi, uitaţi-vă la ce concurenţă pentru locul 4 este acum în Anglia şi la câte tentative ratate de a intra în Big Four alte altor formaţii am asistat în ultimul deceniu. 

În acelaşi interval de aproape 8 ani, Arsenal a bifat o finală (2006), o semifinală (2009) şi două prezenţe în sferturi (2008 şi 2010) în Champions League.  Perioada 2005-2013, a mai adus tunarilor două finale în Cupa Ligii  (2007 şi 2011). Să nu însemne nimic această serie de rezultate? Contează doar trofeele?

Şantajul şi decalajul

Arsenal îşi pierde în ultimii ani vedetele. Vina? A lui Wenger, desigur! Şi tot vina lui este că aceşti jucători merg (în cele mai multe cazuri) la rivalele din Premier League. Nu contează că managerul francez a acţionat în interesul clubului şi că a obţinut sume mari în schimbul unor vedete care se apropiau de finalul contractului sau care nu mai doreau să joace pentru Arsenal. Contează doar faptul că Adebayor, Kolo Toure, Fabregas, Nasri şi Van Persie au plecat. Să luăm doar ultimul caz. Arsenal îi oferea pentru a rămâne pe Emirates un salariu anual de aproape 6.300.000 de lire sterline şi un bonus de 5 milioane de lire sterline pentru prelungirea înţelegerii cu 3 ani. A refuzat! Ce trebuia să facă Wenger atunci?În opinia multora să-l vândă în afara Angliei şi nu la una dintre rivalele din Premier League. Cea mai insistentă echipă de pe continent era Juventus, însă torinezii ofereau doar jumătate din suma propusă de Manchester United (despre capitolul salariu, nici nu mai rost să vorbim). Orice manager normal ar fi ales oferta mai bună, iar Wenger asta a făcut! Poate că în alte situaţii francezul putea alege alte soluţii. Dar asta ar fi însemnat să cedeze şantajului şi să deschidă Cutia Pandorei la Arsenal. Wenger şi-a menţinut linia şi astfel a apărut un anumit decalaj faţă de Manchester United şi Manchester City, dar cred că a avut atitudinea potrivită.

Despre fair play. Financiar

Nu spun că Wenger e perfect. Nici pe departe. Are în mandatul său la gruparea londoneză transferuri ratate, ca şi multe momente de încăpăţânare care au afectat rezultatele echipei. Dar....Dacă va pleca la vară, francezul va lăsa în urmă un club curat şi sănătos din punct de vedere financiar. E o performanţă uriaşă într-un fotbal în care se cheltuie mult mai mult decât permit veniturile şi mai ales pentru un club care s-a mutat pe un nou stadion, mult mai mare şi mult mai modern decât vechea arenă. În cazul în care Michel Platini va fi la fel de riguros în aplicarea regulilor fair-play-ului financiar precum atunci când le-a emis, Arsenal va fi în pole position în lupta pentru titlu în Premier League. Şi i se vor recunoaşte cu adevărat meritele lui Wenger.